să ne iubim de-a poezia
Sunt singur, Singur și trist precum o zi de toamnă Ruptă cu dinții din calendarul sufletului Atunci când s-a compromis vântul cu ploaia Prin cearșafuri putrede de
să ne iubim de-a poezia
E toamnă, de când te știu a toamnă, A ruginit via, inima și stelele din carul mare. Dumnezeu a scuturat cenușă peste noi E semn că nu ne mai rabdă să-i jefuim
să ne iubim de-a poezia
Nostalgii Nu pot trăi la subsol… Chiar dacă ar înflori liliacul în ceașca mea de ceai, Nu pot să mă prefac că înot în plină lumină. Diminețile, lăsați-mă să urc pe funii Până în
să ne iubim de-a poezia
Mereu aceiași ultimă zi Să ne întâlnim iubito măcar pentru câteva clipe, Pentru câteva clipe de sinceritate fluidă… Să plângem, să plângem până s-or descompune ochii în
Nefirescul firesc
Nefirescul firesc Un bilet cu două călătorii Dus - întors, Tren personal , clasa a II-a, vagonul de marfă. De ce dus întors ? Îmi șchioapătă umbra… M-am abandonat câte puțin în fiecare
puzzle
puzzle 1 Mă doare locul în care Visezi de la o vreme că-ți vei înfinge cuțitul Plictisită de preludiul crucificării mele Atâta timp cât mai respir. Nimic mai
toamnă de poet
Plânge toamna prin grădină, Viscolind frunza de tei. Pe poteci și pe alei, Fuge umbra de lumină. Spre apus mai trece-un stol, Trec și zilele ca gândul. Prin fereastră- mi bate
baladă dorului
Alunecă spre miazăzi Un stol abia înaripat, Văzduhul este înnorat Cu gânduri negre, gânduri gri. Pe aripi ele poartă un dor, Mai greu decât piatra de moară Și
serenadă sub geam de bloc
E mult pân’la tine adorată femeie, O ușă închisă și-un zid de beton… Îți ascult respirația prin gaura cheii Căci n-am îndrăzneala să apăs pe buton. Cu sufletu-n ghips aștept lângă geam,
pentru o clipă
Zi de doliu… Au coborât statuile în gropi Sătule de veșnicia plumbului Și de sărutarea aspră a daltei, Au rămas soclurile precum niște Golgote Pe care nici măcar timpul Nu se mai lasă
sate paralele
La deal de satul meu mai e un sat În care și-au făcut morții cetate Din lemn, din piatră sau din fier forjat, E satul nou, numit Eternitate. Aici se împart vize pentru rai, Colivă,
puzzle
1 În acel tei bătrân din fundul grădini Ce și-a uitat demult mirosul florii, Cuib stingher pentru cucuvea… Voi sădi un alt tei, Mladă din aceiași sămânță, Poate
și eu...
Pentru a nu-știu câta oară Îmi doresc să mă înec În lumina ochilor tăi. Să cobor adânc Până dincolo de rădăcina izvoarelor Și cu lutul meu Să-ți astup semințele lacrimilor. Dar î-mi
crezul unui pesimist
Cred în adevărul relativ și variabil Modelat după bunul plac al limbuților Și aruncat în tiparele propriilor interese. Hotarul dintre minciună și adevăr Ar trebui să se afle pe axa
Limitile firescului
De la firesc și până la păcat Nu-i decât o sclipire de idee… În boxa conștiinței-s condamnat De-un zâmbet aruncat de o femeie. De la firesc și până la ispită E-o simplă mângâiere de
Nedumeririle unui Adam
Gustă Adam din fructul sacru, Râvni și el la ce-i oprit… Dar când și-a dat seama că-i acru Pe loc omul s-a pocăit. Un șarpe, paznic în copac Se zice că l-a ispitit, ,,Iubirea, trece
joaca de-a baba oarba
Mi-e viața simplă teoremă: Trăiesc pentru a putea să mor, Mă roade însă o dilemă: Eu sunt vânat sau vânător? Mi-e viața un principiu fals Cu care nu pot să mă-împac, Primesc iluzii în
destin ros de șoarece
Când eram mic am învățat să împletesc rogojini, Mai întâi am folosit pănuși de păpușoi, Mai apoi… Le-am înlocuit cu sentimente, Neștiind se pare Că rogojinile sunt pentru șters pe
Însetare
Îmi este sete… M-am săturat de atâtea fântâni Sădite într-o altă fântână, Din care, de sub coaja de apă Se scoate nămol amestecat cu stele stinse. Stau semănate pe stânci, Găuri
Iluziile celor 40 de grade
Ce e plăcut la infinit îmi place Și îmi doresc mai mult decât pot duce, Din votcă sânge de s-ar putea face Chiar și dușmanii mi-ar fi frați de cruce. Ne-om închina la sute de ispite Slăvind
poeme fără titlu
1 Gândurile tale… Au trezit vânturile, Smocuri de roze în moara destinului. Zâmbetul tău… A topit soarele, Săgeți de lavă aruncate anapoda Într-un
boală nemțiască
Prietenul meu, Are o boală incurabilă… I-a ruginit inima (Și carcasa îi este putredă pe alocuri) L-am dus la mai mulți cardio-mecanici Dar nu i-au mai dat nici o șansă, Prietenul meu
atentatla non-conformism
Să fiu în rând cu lumea toată Și chiar mai mult decât atât, Urăsc, iubesc, trăiesc în rată… Culeg frumosul din urât. Mi-e viața mult prea demodată Și oricât vreau să mi-o
un alt fel de Pitagora
Cea mai mare anomalie geometrică Este locul în care se întâlnesc gândurile noastre, Deși intersectăm spațiul într-o infinitate de puncte Refuzăm orice relație Dintre laturile și unghiurile
