Poezie
baladă dorului
1 min lectură·
Mediu
Alunecă spre miazăzi
Un stol abia înaripat,
Văzduhul este înnorat
Cu gânduri negre, gânduri gri.
Pe aripi ele poartă un dor,
Mai greu decât piatra de moară
Și pentru a nu știu câta oară,
Îl răcorește la izvor.
Și zboară stolul precum clipa,
Spre orizontu-ndepărtat,
Și pentru că-i înlăcrimat
Îi șterge ochii cu aripa.
Din poartă-n poartă dorul bate,
La uși de suflete se-nchină,
Cerșind o rază de lumină
Și-un loc de veci lângă cetate.
Mă uit cum gândurile mor
Alunecând spre miazănoapte
Și odată cu stelele coapte
Se prăbușește câte-un dor.
013122
0
Cu prietenie