iarina copuzaru

Mi-a plăcut. E un poem complet și complex - o descriere naturală a acestei lumi.

Lumina lui octombrie capătă ființă, încremenirea se dorește cleioasă, pentru a fi lipită cît mai adînc, însă chiar și \"închis în chihlimbar
mările te macină\" spre \"țărmuri instabile\". Poezia e construită ca o inimă cu lamă de diamant ce taie pînă la acea mișcare redusă, pînă la serenitate. Frumos.

Cînd eram mică, nu mi-aș fi dus păpușile la reparator; mai bine m-aș fi operat eu. Poate de-aceea această înfățișare a daimonului enigmatic și-nflăcăratic în reparațiile pe cordul deschis al singurătății închise mai întîi în ea, și-apoi în fiecarele fiecăruia. Mersi, Dragoș. Asamblezi filosofic părțile poetice, astfel că mă bucur atunci cînd lași comentarii.

Domnule Vasile Munteanu, mulțumesc pentru recomandare.

Îmi plac, domnule Doru, cuvintele frumoase și hotărîte pe care mi le-ați lăsat. Despre reparator, îl mai las puțin să lipească jucăriile astea, iar dacă nu voi fi mulțumită, îl schimb c-un meșter:)

Anni, mă gîndeam, cînd am citit „lumină”, la un întuneric luminoid. Nu despre poezia mea. Ci despre stări.

Alex, așa e, în cazul ăsta, secundarul e însuși năvodul. Mi-am amintit un citat din Céline: „Te afunzi în noapte, te-ngrozești mai întîi, și totuși vrei încă să-nțelegi și de atunci nu-i mai părăsești adîncurile”.

Ottilia, da, ai spus bine. Poate e un film mut în care se aude urletul:)


Ana, e pe gustul meu acest dulce-amărui. Sună ca o magie.

Matei, eu - olteancă fiind -, dacă aș începe să-ți răspund și să explic, ar fi o nebuloasă lingvistică. Doar văzuși ce ieși la tine:)


Archibald, aici nici nu am căutat imagini originale, în sensul pe care îl menționezi. Uneori e de ajuns să spun “singurătate eu”. Dar tu ai altă părere, ceea ce nu poate fi decît constructiv. A! Și nu e o păpușă cu sfori. Alex a surprins și a descries frumos sforile de sprijin. Iar astea au alte înțelesuri.
Ai intuit, mi-a plăcut videoclipul. Poate pentru că multă vreme am fost păpușar.

, e frumos poemul. Îmi plac bănuții aurii și șalul ros de molii. Apoi motivul drumului pînă la nesiguranță ( și identificarea ca revers).

păi e fain așa, cu alternanța luciditate-beție:) astfel, de la comparațiile din prima strofă ajungi la detalii rostite sincer, frust.

Se simte siguranța scrierii. E un suflu cînd delicat, cînd puternic, precum un refren al zîmbetului. Ai o ființă muzicală, Dragoș.

, sunt foarte bucuroasă că ați trecut pe aici. Am făcut cîteva mici modificări. Sunt binevenite impresiile dumneavoastră, fiindcă mă aflu într-un timp al experimentărilor. Mulțumesc.

Domnule Georege, vă mulțumesc pentru încurajare și deslușiri. Scrierea diferită, așa cum remarcați, e un ajutor dat cititorului. Poate chiar și mie, atunci cînd privesc totul din afară. Îmi plac asocierile pe care le prezentați; „lumea ca marsupiul muzicii” poate fi un titlu de album.

Ottilia, observ la tine, nu pentru prima oară, o atitudine călduroasă în fața poeziei (în general). Și intri ușor în jocurile fragmentelor sau ale întregului. Ceea ce nu e un lucru ușor.

Alex, e fain cum mi-ai găsit inversul. Poate, cîndva, ăsta o să fie heteronimul meu:)

Doamna Angela, cuvintele dumneavoastră au întotdeauna impact asupra mea. Iar acum nu pot fi decît bucuroasă datorită aprecierilor pe care le-ați făcut.

Fiindcă nu am avut poezia aceasta în timpul școlii, mă bucur de ea acum:) Nu vreau nici să fiu înțeleasă eronat – mama mea e cadru didactic. Nu aversiunea aceea o am, ci aceasta, altfel.
Cu alte cuvinte, felicitări pentru poem.

E foarte frumoasă poezia. Iar finalul complinește realul – și mai ales firescul descris, cel al durerii.

Jarul soarelui cade în noi și este inima individuației și a legăturii dintre oameni totodată. Dorința noastră de-a îmbrățișa chiar și prin pereții acestei muzici - uneori neavînd capacitatea de a-i auzi consonanțele – a rațiunii. Ai țesut gînduri frumoase, Dragoș.

Masha, dacă vrei să-l ștergi, poți să faci din text titlu:) Ar fi păcat să se piardă ceva. Mi-a plăcut mult.

Atingerea pe care-ai separat-o - ca mai apoi să obții discursul întrepătruns - creează un efect foarte fain. La mine au ajuns vocile și cutările-șine; și, desigur, un text ce mi-a plăcut.

Felicitări vă spun și eu!

, ai scris un poem foarte fain - de jur împrejur uitarea și felurile în care-ai găsit soluția pentru aceste culori și visuri - \"solutia demachiantă cu vitamina C din măceșe\". Mi-e ciudă că nu știi să-l cînți:)

Poemul vorbește și prin forma pe care i-ai dat-o. E un text anatomic, avînd un verde accesoriu definitoriu spre pătrunderi de ametist. Frumos.

, îmi place poemul - înăuntrul care se dizolvă pe străzi și umbra aceasta mare, călduroasă.

E frumos cum spui că nu te iubește, știind că de fapt această femeie are multe voci devoratoare care te-ar putea înfășura în părul lor din corzi de chitară/vioară. Dar așa... tu aștepți puțin cîte puțin din ea, pînă se va îmblînzi, iar muzica o să devină acea plîngere de care vorbești în final. Eu mai multe știu nu despre latura feminină, ci despre muzic. Acesta nu are noduri marinărești, coardele lui pleznind la fiecare rostire a iubirii. Însă recunosc... femeia-muzică spintecă mai bine în măduva lemnului, de acolo de unde notele vor cădea pe cearșaf, pe trup... Fain.

Îmi place cum la final faci un gărduleț din r-uri, unul prin care se vede o altă dimineață. Și tăcerea coaptă a cuvintelor, și muzicalitatea. Frumos.