Mediu
- Ochii.
- Ochii?!
- Da, ochii.
- Ce-i cu ochii?
- Ochii îmi vorbesc.
- Ei, cum de-ai aflat asta?
- Ochii Teodorei pot să asculte.
- Nu spui ceva nou. Și-ai altora pot.
- Or fi și alții așa. Din ochi îi descoși...
- Ochi răi, ochi buni, ochi vicleni, ce vrei!
- Mă refer însă la chipul întipărit chiar în ochi.
- Eu n-am văzut așa ceva. Nici pe giulgiul torinez...
- Însă pe marama Veronicăi parcă a ieșit privirea, nu?
- Aceea nu era privire. Era lumina cea dintâi. Însângerată.
- Lasă-mă cu devoțiunile astea! Importanți sunt ochii Teodorei.
- Ce-ai văzut, Dragoșe, în ei? Marea, viitorul, tinerețea călătoare?
- În ochii Teodorei, când se uită bine cineva se vede mai întâi pe el însuși.
(Îmi strâng pleoapele și nu văd ochii ei. Dar le mai simt dogoarea. Reținută.)
- Bravos. Pentru asta s-au inventat oglinzile. Și cum îi vezi dacă-i noapte?
- Dacă-i noapte, ochii ei tot vorbesc. Tot îi aud. Tot te mângâie. Tot te gustă.
- Nu pot să te cred. Sunt efecte optico-subiective. Cum ți-ai dat seama?
- Se spune că ochii pe care nu-i mai vezi deloc se uită repede.
- Și tu vrei să demonstrezi contrariul zicalei, nu?
- Poate gradul de adevăr al ei, dat de excepție…
- Și eu am niște ochi dragi, dar ei m-au obsedat !
- Vezi? Nu poți spune că prin ochii aceia vedeai!
- Ba vedeam, însă numai ce voia ea… Acaparant!
- Asta-i capcana femeii. Pune mâna pe ochi. Harșt!
- Mai sunt destui bărbați care-și spală ochii murdari.
- Da. Problema-i a celui ce vrea să fie dijmuit de ochi.
- Și spune, ochii Teodorei sunt chiar de ametist seara?
- Nu. Soarele nu-i influențează. Nici lumina becului…
- Atunci înseamnă că se schimbă de la ei putere, nu?
- Cam așa ceva. Ei sunt verzi. Bat spre ultramarin.
- Ei, și devin de ametist, violeți? Asta n-o-nghit!
- Crede-mă, frate, mi-a confirmat-o și sora ei!
- Mă iei acum cu flacăra violet… Nu cred.
- Pe cuvânt. Și Teodora știe că poate…
- Ce să poată? Nu vezi că delirezi?
- Poate, când se concentrează!
- Și-n alte nuanțe nu-i vezi?
- Nu. De-ametist dacă vrea.
- A, dar dacă nu vrea?
- Depinde de ea…
- Nu de ochi?
- Așa ceva!
- Buzele!
- Ei, ce-i?
- Ale ei văd!
- Du-te-ncolo!
043.956
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragoș Vișan
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 404
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 50
- Actualizat
Cum sa citezi
Dragoș Vișan. “Ochi deosebiți.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/poezie/13937412/ochi-deosebitiComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EȘEȘEcaterina Ștefan✓textul taau are o forma foarte frumoasa. niste ochi verzi au privit astazi lumea reflecata in ochii mei, prin ochii mei. mi-a placut aceasta scriere. e ca o traire.
0
NAeu am citit acest text ca pe o sceneta ,un dialog între doi protagonisti care se produc înaintea unui public într-un teatru
în acest caz mai lipsesc indicatiile de scena ale regizorului dragos visan...
(didascaliile)
text nervos ,gradat si interesant
în acest caz mai lipsesc indicatiile de scena ale regizorului dragos visan...
(didascaliile)
text nervos ,gradat si interesant
0
ICPoemul vorbește și prin forma pe care i-ai dat-o. E un text anatomic, avînd un verde accesoriu definitoriu spre pătrunderi de ametist. Frumos.
0
DVEcaterina. Da, ochii ei poate au ceva de oglindă, în care se întrevede oricine o simte aproape de el. Și tu poți privi în ochii verzi pe care îi îndrăgești.
Angela. Mulțumesc pentru laudele asupra replicilor, cu nerv și în mod gradat. De fapt unde sunt eu se observă bine, unde-i fratele ori alter ego-ul meu de asemenea.
Iarina. Un comentariu cu adevărat aplicat la ceea ce am vrut să reprezint, nehorațian, ci spărgând tiparele obișnuitului - acești ochi există, i-am revăzut după șapte ani, ieri după-amiază. Sunt copleșit de faptul că, după cum semnalezi, au o corespondență și în nuanțele mai aparte ale gemelor, ori în potrivirea cromatică a stofei pe care stă piatra de ametist. Mulțam fain de trecere.
Angela. Mulțumesc pentru laudele asupra replicilor, cu nerv și în mod gradat. De fapt unde sunt eu se observă bine, unde-i fratele ori alter ego-ul meu de asemenea.
Iarina. Un comentariu cu adevărat aplicat la ceea ce am vrut să reprezint, nehorațian, ci spărgând tiparele obișnuitului - acești ochi există, i-am revăzut după șapte ani, ieri după-amiază. Sunt copleșit de faptul că, după cum semnalezi, au o corespondență și în nuanțele mai aparte ale gemelor, ori în potrivirea cromatică a stofei pe care stă piatra de ametist. Mulțam fain de trecere.
0