iarina copuzaru

Silvia, ai scris într-un fel care te poate face susceptibilă de complicitate la scrierea poemului:)
Mă bucur că ai trecut pe aici. Mulțumesc.

Finalul este foarte frumos. Poezia, așijderea. Poate frica de naștere e una odinică și creează o frază complexă, circulară. Asumarea libertății de-a nu putea exista decît în lanțul ăsta ciclic (ce mai libertate!) și resemnarea ajung firesc la faptul că n-o vei lăsa pînă la capăt să creadă că a reușit (pe ea, nașterea - memoria noastră dureros de încăpătoare).

Uneori, siguranța îndoielii este arborele Peredixion, la umbra căruia ne ascundem. O voce sigură străbate poemul, incantatorie pe alocuri – adică locurile care nu sunt, dar pot fi înfăptuite.

Sunt imagini care mi-au atras atenția. Și am lăsat semn mai ales pentru că poezia e cam într-o ureche, dacă e să ne luăm după timpanele așezate doar într-o parte:), iar asta e pe placul meu.

Nu pot decît să mă bucur pentru lucrurile frumoase întreprinse și să vă urez succes.

Am citit recenzia de parc-aș fi citit o poezie. Felicitări și autorului. Îmi place titlul – are-n el (coperta, așijderea) un albastru baddeleyian.

Silviei: impresionantul cu punct e un punct impresionant pentru receptorul poemului, dar mai ales pentru mine:) Mersi.

Dragoș, mă bucur că ai trecut pe aici. Întotdeauna îmi arăți elemente care-mi dau de gîndit. Aș mai vrea să spun despre nașterea alteului (fiindcă, precum am simțit, e și o voce străină, dar însușită, în poezie asta a mea - eu acum o descopăr:)

Îmi place cum ai spus „în care totul este și nu este”. E o viziune unicornică, asemănătoare pe alocuri cu cea spinoasă aricească atunci cînd spinii sferei fac marea ghem sau nod în gîtul strigătului. Spasiba.

îmi place cum poezia reușește să fie un singur cuvînt. Iar \"eu trebuie să fiu viu pentru ca mort să fiu tot viu\" e un vers care mă va urmări, precum \"ziua era deja în amurg, cînd m-am hotărît s-o încep\".

Prima oară am crezut că lași rezolvarea pe seama săgetării de care vorbea Zenon, dar m-am bucurat cînd, la final, ai explicat ricoșeul spre etern în defavoarea nemișcării. Asta mi-a plăcut. Și poezia.

Mulțumesc pentru răspuns. Atunci o să-l schimb cu versul respectiv. Vuvuzela o păstrez să chem cu ea inspirația, cînd nicicum n-o vrea să vină:)


Cătălin, am corectat. Era un strigăt mai chinuit:)

Domnule Liviu, mulțumesc pentru stea. Îmi prinde bine acum o încurajare. Am reținut indicațiile. Dar titlul îl pot schimba? Mi-ar plăcea mai mult versul pe care-l menționează domnul Sibiceanu. Dumneavoastră vi se pare o idee bună?

Domnule Aurel Sibiceanu, de fapt poezia am scris-o între două melodii grele:) De aici și titlul cu inspirație vuvuzelică. Vă mulțumesc pentru cuvinte.

Laurențiu, eu sunt dispusă, doar că nu sunt aptă:) Crezi că mie nu mi-ar plăcea să modific și să iasă foarte bine? Însă de cele mai multe ori nu pot decît după o perioadă, iar atunci șterg poemul cu totul. asta mi se pare o corectură binevenită:)
Eu rețin sfaturile tale și, zic eu, vor avea un folos. Miers.

Ioan, și mie îmi plac ultimele versuri:) În rest, ce să zic, ar mai fi de lucrat, dar croșetează mama din firul ăsta nevăzut și-mi tot leagă mîinile, să nu pot rescrie:) Mulțumesc.

Îmi cer scuze că nu pot menționa sursa... Nu știu din ce carte e. Nu am acasă o gramatică din care să pot cita, dar copiez aici asta, poate vă ajută să vă lămuriți:

\"atribut pronominal în dativ
Se exprimă prin forma neaccentuată de dativ a pronumelui personal sau reflexiv. Dativul cu rol de atribut pronominal este cunoscut sub denumirea de dativ posesiv. El poate apărea ca unitate lexicală independentă sau alăturat, prin liniuță de unire, altei părți de vorbire1, substantiv, adjectiv sau verb: dativul posesiv independent (Obrajii le ardeau de bucurie și ochii le scânteiau…I. Agârbiceanu. Se subînțelege obrajii lor, ochii lor.), dativul posesiv atașat substantivului (Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul/ Dacă fiii-ți mândri aste le nutresc…M. Eminescu), dativul posesiv atașat adjectivului (Sub lungile-i gene se ascundea o privire tristă.), dativul posesiv atașat verbului(Și iute mi-a scos ciubotele din picioare, că se făcuseră bocnă…I.Creangă).\"


Observați că \"fiii-ți mândri\" înseamnă \"fiii tăi mândri\", iar \"lungile-i gene\" echivalează cu \"genele ei lungi\".
Sper să nu se supere nimeni că am intervenit cu aceste lămuriri. Mai conversăm și noi:)

poezia aceasta e o corabie purtătoare de cîntece – lira și liricul, două scuturi nescuturate de timp.

e corect „brațele-mi își adunau aheii”, fiindcă „mi”e atribut pronominal, în dativ posesiv. e ca și cum ar fi spus „brațele mele își adunau...”, și nu „brațele îmi își...”

Foarte faină poezia. „august 2008” parcă face parte din ea, ca un ultim vers:)

\"locomotiva ce-mi șuiera-n sânge
fierbinte\" e imaginea locomotoare, donatoare de orizont în afară și de drumuri înăuntrul poemului - unul frumos, de altfel.

Poem frumos, săratic, pe alocuri oracular și norocos.

Ați jamsessionat fain, cu sărituri succesive de la trambulinima cuvintelor.

e un joc puțin obositor, dar drăguț