Poezie
Noi doi - protogalaxii
2 min lectură·
Mediu
Grupurile noastre de protoni
subcuantele înțelegerii depline
vin unul de foarte sus și altul de foarte jos
precum un vitezist sărind obstacole ce-aleargă în sus
și un scufundător ce iese din adânc într-un gol
Iubirea ți se scaldă în ochi
se-avântă precum atleții și înotătorii
care au de atins măcar un record personal
Pe lângă alți îndrăgostiți
noi chiar avem de trecut multe ținte sau garduri
umăr la umăr într-un zbor de săgeți
trimiși către aceeași întrebare care i-a făcut pe filosofi
și pe marii alchimiști să creadă în Dumnezeul
Care își așeza hristic mâinile pe materia proto-stelară
zona neagră mediană care împarte
o galaxie nouă la ecuator
Întrebarea ar fi pentru toți una aparentă –
Unde va ajunge săgetarea zvârlită de două inimi unite
dacă întâmpină pe parcurs venind ca s-o sprijine
pereții atriilor și ventriculelor celuilalt?
Știința actuală vorbește de lumina quasarilor
și noi doi putem fi două cuante de câmp infinit
“Din două câmpuri magnetice opuse
se formează materia proto-stelară”
Filosofii răspuns-au imediat
după algoritmul leibnizian că așa se naște monada-n extaz
pentru că noi doi ne chemăm din mari depărtări și zburăm
înotăm cot la cot până când îmbrățișați ieșim din cursă
Alchimiștii s-au pus pe studiat
substanța necreată
din care-i făcută iubirea
și i-au descoperit cele două înfățișări –
Fața acoperă spatele
spatele dezvelește fața
la stânga de pornești
ai corespondență cu stânga inversă
adică la dreapta partenerului ajungi negreșit
și înălțarea unuia dintre noi
înseamnă cathabasis și inițiere smerită a celuilalt
Așa că săgetarea din mine
se va însoți cu săgetarea din tine
iar tracii și Eliade sperau
într-un ricoșeu al săgeții spre etern
022.435
0
IC