când va sta ploaia, plecăm

ei, ale tinereții... șine!
întotdeauna, dar întotdeauna vom fi pe un drum, între frumosul și nepretențiosul tinereții și celălalt capăt, bătrânețea ca o vreme stricată, când ne dor genunchii, gleznele, dar, mai ales, amintirile.

ai aici niște imagini care chiar răscolesc niște... a fost odată...

\"... pe traverse ajungeam
dincolo de orizont aveam atât de multă nevoie de asta
exista undeva un izvor doar el
putea răci locomotiva ce-mi șuiera-n sânge\"!

Ottilia Ardeleanu

și doar de-o eternitate-ncoace, când te citesc, mă aștept la un ceva cu care m-ai obișnuit, și-mi place. deziluzie, rimă și vină involuntară.

cred, Ottilia, că toți trăim într-un \"a fost ca niciodată\"; mulțumesc \"este\"-ului tău.

cine-i nevinovat, Ștefan? și de ce? de ce suntem vinovați cu toții... o știe fiecare; a suporta să trăiești înseamnă a te minți că \"eu nu\"; cel puțin că nimeni nu știe despre asta (mitul lui Gyges).

\"locomotiva ce-mi șuiera-n sânge
fierbinte\" e imaginea locomotoare, donatoare de orizont în afară și de drumuri înăuntrul poemului - unul frumos, de altfel.

mulțumesc, Silvia, mulțumesc, Iarina, pentru lectură și pentru semnul despre.

înclin să îți dau dreptate, Silvia; cine ar mai scrie (iar?) despre trenuri și despre (în)depărtările fără adresă...; numai că mi-am zis: asta e. o stare permanentă. și o evocare autentică. nici măcar \"figură de stil\". așa că am încercat să redau și pur și simplu să multiplic \"starea comună\" (generalul) cu mijloace, așa cum ai observat, specifice (particularul). dacă n-o fi chiar atât de rău, o fi cât de cât bine :). ca-n bancul acela cu un cal dus la târg și care, ne-având nici o calitate, ba fiind și orb, se repede direct într-un copac; ce curaj are!

îmi amintesc cum a fost când am citit prima dată această poezie. transmite emoții, poate pentru anumite asocieri pe care cititorul din mine le leagă subconștient, poate pentru felul în care sunt așezate cuvintele, și despre ce spun... îmi place faptul că nu e greoi, deși asta e numai un aspect. acest poem îmi readuce încrederea că ești un scriitor bun, pe care o să continui să-l urmăresc. scuze pentru tonalitatea poate prea moale și prea puțin critică. unele texte, cum este acesta, nu cer prea mult sprijin teoretic, pentru că sunt de la sine bune, fără necesitate de a mai fi prelucrate, și lucrul acesta se observă, cred, din toate părțile.
cu sinceritate

Ecaterina: în primul rând, îți mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte; în al doilea rând, părerea mea este că orice text, oricât de reușit, suportă posibile modificări în funcție de cititor; de exemplu, observațiile Silviei sunt de această dată pertinente; nu în ultimul rând, din comentariul tău, mi-a reținut atenția următoarea afirmație: \"acest poem îmi readuce încrederea că ești un scriitor bun\"; m-ar interesa, dacă ești dispusă, desigur, care este textul care te-a făcut să crezi așa ceva și, de asemenea, care text anume te-a făcut să îți pierzi această încredere recâștigată cu acest text; încă o dată, mulțumesc.

acum, fără să recitesc, nu îmi amintesc un anumit text care m-ar fi cucerit, și un altul, care mi-ar fi trezit rezerve și... de fapt, n-am vrut să spun că mi-aș fi pierdut încrederea din cauza unui poem sau a unui grupaj de poeme; nu așa se întâmplă; există și o atitudine generală față de sau față de, care nu e ușor de răsturnat; sunt multe, cantitativ mult mai multe textele care mi-au adus surprize plăcute, compartiv cu acelea care nu mi-au atras atât de mult atenția, și despre care nu țin minte să fi ales să mă exprim vreodată. am lăsat semne la cele mai bune, ori când am avut timp ca să spun; eu te urmăresc ca pe un scriitor nu numai din perspectiva textelor pe care le publici, ci și cum gândești în raport cu anumite texte literare, cât de echilibrat și corect reacționezi în situații conflictuale, răbdarea pe care o posezi atât în raport cu ceea ce scrii, cât și în raport cu_ceea_ce_citești, comentezi ș.a.m.d.
referitor la ce nu îmi place în anumite poezii, deși știu că au rost, ar fi recurgerea la titluri comerciale (pornocaligrafia de exemplu), chit că textul e chiar foarte puternic;
apoi, ar mai fi poeziile cu morală și titluri lungi, care tot aduc ceva diferit, sunt cu idei poate mai greu de susținut, deși, nu știu exact, că tot se lucrează și asupra conclusivului din final; dar ca pe forme experimentale sau serioase sau oricum ar fi ele, le citesc;
și acum mă întorc la \"titlul mă amână\"; bine; e ok; e bună, are sens și imagini poetice și e bine legată, nu prea simetric la nivel de număr al silabelor, dar asta nu mă interesează prea mult, pentru că sunt și eu mersi f bine și fără regulile astea teoretice despre care cred că limitează. e bună, ziceam eu, comparativ cu poeziile rimate care se mai scriu azi, firește, dar mă îndepărtează pe mine ca cititor faptul că m-am obișnuit să citesc, unu, poezie contemporană, doi, poezie fără rimă; cu toate astea nu stau să afirm că poezia dată nu este contemporană; aș stârni o polemică în care aș pierde; uite eu chiar aș citi poezie rimată, nu e musai vorba de formă, dar să se mizeze pe ironie, pe joc, pe experiment, mai mult, decât pe clasicismul cu tematici grave-serioase-importante; am revenit din respect să-ți răspund la întrebări; nu aveam pe suflet toate aceste idei, ca să vreau să defulez acum; nu; scuze pentru așa multe cuvinte la ora asta.

nu ai de ce să îți ceri scuze; eu îți mulțumesc pentru răgazul acordat; puțini sunt dispuși \"să renunțe la sine\".

a, un ultim amănunt: poezia \"titlul mă amână\" chiar nu are rimă...:); în schimb, da, ai dreptate, nici atât nu este măsurată; după cum am mai afirmat în câteva ocazii, în poezie (cel puțin), mă consider un aventurier, nu un meșteșugar; caut aur, dar îmi place drumul; prelucrarea, deși nu îmi este deloc străină (aș spune că dimpotrivă, poate și de aici distanța pe care simt nevoia să o pun între mine și o astfel de manieră de literaturizare), nu mă atrage defel; mă ajută foarte mult \"urechea poetică\"; ce se cere cântat (adică scris cu rimă și măsură)... se cântă de la sine.

încă o dată, mulțumesc atenției acordate.