iarina copuzaru
Verificat@iarina-copuzaru-0031203
e-mail: croitoreasalicuricilor@yahoo.com
Pe textul:
„eu nu caut toamna" de Alexandru Gheție
Pe textul:
„cu barbă, fără barbă" de bogdan o. popescu
Recomandatchiar aveam nevoie să citesc un un poem-șarpe, un poem al toamnei în toamnă, care să poată fi șă cîntec, și poezie (una pe care s-o pot duce cu mine fredonând-o).
am găsit aici un anotimp-căutare, cu toate că apar renunțările în final (cred eu, ele există acolo doar pentru ca acest personaj să mai respire o dată înainte de drum).
și negația din titlu e potrivită (mai ales atunci cînd cauți necăutările:)
Pe textul:
„eu nu caut toamna" de Alexandru Gheție
Deopotrivă creator și distrugător, cuvîntul erotheii devoră soarele și întunericul – și toate astea pentru inițierea noastră (mai ales a îndrăgostiților). foarte bine este ales și mărul, ca ascundere în carnal. Ca-pitularea care nu se face în întregime pentru pace a fost un final surprinzător și justificator (pentru alegerea și urmarea ideii de început).
Pe textul:
„Diminețile unei victime fericite. Livezile din noi" de Luminita Suse
alternanța timpurilor verbale e prezentă din hotăîrea mea de-a exprima stări (uneori contrare) și de a conferi discursului dinamism. procedez altfel doar cînd timpul poeziei este cel prezent.
eu nu văd o problemă în asta și, mai mult decît atît, nesiguranța de care vorbești nu există. dar dacă pentru tine totul e diferit, e normal, fiindcă ești și tu om și percepi într-un fel sau altul lucrurile – dincolo de orice regulă.
ai un mod puțin încrîncenat de abordare, dar nu-i nimic :)
Pe textul:
„Un cuțit care nu știe să taie nimic viu" de iarina copuzaru
RecomandatTraian, deocamdată vocea asta exterioară e ca o muzicuță diatonică pe care o tot aud, însă voi ține cont de ce mi-ai spus.
Mulțumesc pentru semn și pentru că te-ai uitat puțin înspre fereastră.
Pe textul:
„Diatonic" de iarina copuzaru
Marius, de abia acum am văzut comentariul tău. Mă bucur că poezia ți-a stîrnit interesul și te mai aștept.
Pe textul:
„Diatonic" de iarina copuzaru
înțelesesem, dar a fost prea puternică ideea cu cimitirul, pentru a nu o exprima. acum ... despre matematică... e mai delicat (nu vreau să ajungem la o polemică. de fapt, știu, în această privință, că șansele sunt minimale, mai avînd dialoguri cu tine înainte). eu nu o văd în muzică. a... o aritmetică a timpilor, fie, dar dincolo de numărătoarea aceasta (1,2,3 1,2,3 – măsurile de vals, de exemplu), nu mai ajung la ceea ce ai atins tu. dar asta e doar un filtru subiectiv. văd și perspectiva ta și știu că ai dreptate.
ai intuit tu ceva și m-ai făcut să spun tot:)
despre muzica „xilofontică” – e o invenție a mea, pornind de la un xilofon cu care mă joc într-un magazin de instrumente muzicale și pe care încă nu mi-l permit și terminînd cu „ontic”. vezi de ce nu voiam să vorbesc despre muzică?:)
Pe textul:
„Diatonic" de iarina copuzaru
imaginea cimitirului putea să apară la început, urmînd oamenii și cadrele. de fapt, imaginea asta ar putea fi intercalată oriunde, fiindcă, indiferent de poziționare, tot un început rămîne. matematica e în titlu - și așa destul de riscant, pare-mi-se. cît despre muzică, am auzit-o pe cea xilofontică. păcat că niciodată nu mă pricep s-o transpun cum trebuie:) (și „trebuie” are-n el matematică. acum m-ai făcut să mă iau de la capăt, să mă reconsider - pentru că inițial n-am gîndit textul cîtuși de puțin în ideea asta-, ceea ce, zic eu, e bine.
Pe textul:
„Diatonic" de iarina copuzaru
eu îi spun poeziei tale infinirică. Jurnalul verde din inimă e numai bun pentru a contrsta cu infinitatea, ceea ce-i conferă denumirii mele autenticitate. Nu știu ce semințe ar trebui aruncate înspre verde. poate onirice. sau astea vin de acolo spre noi.
Pe textul:
„ora spartă" de Ioan-Mircea Popovici
îmi place că se întrvede o unificare a puterilor în stat prin acea rugăciune politică :)
e un fragment destinzător de drumuri, de încordări,
așadar fain.
Pe textul:
„Cîrciuma lui Bicuță" de Liviu Nanu
m-am gîndit de multe ori cu regret că n-ați mai postat poezii în ultima vreme. dar cine știe, poate odată cu toamna...
Vă mulțumesc pentru semn.
Pe textul:
„Un cuțit care nu știe să taie nimic viu" de iarina copuzaru
RecomandatPartea cu apa a format pentru mine o altă poezie:
marea se rostogolește până aproape de
tălpile tale
îți dă rotocoale cu alge și scoici
nu peste mult
apa o să-ți intre în carne
ca și cum s-ar scurge prin firicele de nisip
o să ți se așeze pe suflet
ca într-un vas de lut
te vei trezi singură
elena
Poate pentru că are un veșmînt soporific – chiar dacă e vorba de trezie.
Așadar, mi-a plăcut.
Pe textul:
„dacă mă supăr pot să-ți fiu mare, pot să-ți citesc viitorul" de Alexandru Gheție
Eu am făcut din poezie un cadou pentru mine. Și nu întâmplător. Dar ăsta e un alt zvon al toamnei :)
Aici găsesc limba vindecătoare a unui anotimp sibilinic – precum un ibis ce ține răsăritul lunii în pîntec.
Și mai las steluța, fiindcă poezia îmi permite să fac legătura jungiană între mormînt și arhetipul feminin (rareori mi se întîmplă să fac astfel de descoperiri fără a demitiza sensurile).
E posibil ca autorul să nu fi intenționat să transmită acest mesaj, însă eu, de vreme ce am transformat poemul în cadorisire, mi-am permis să fac o transpoziție:)
Pe textul:
„Acatist" de Aurel Sibiceanu
Ai scris o poezie frumoasă, Dana. În timp ce o citeam, ascultam o melodie precum o carapace pentru text. Păcat că nu o pot dărui aici. Și eu aștept pietre care să vină din urmă. Unele se-mblînzesc și se prefac în frunze. În schimb, altele se lasă așteptate, și tocmai adăstarea asta cu frici despletite de gorgonă mă îmblînzește. Ei, dar confesiunea mea e, de fapt, un comentariu indirect prin care-ți spun că mi-au plăcut versurile :)
Pe textul:
„o zi de toamnă ca oricare alta" de Dana Banu
Pe textul:
„Pianistul din mall" de Cristina Sirion
RecomandatPoate CelSus e o scară de măsurare a temperaturii urcușurilor și coborîșurilor noastre. De-aceea te-a atras scara… Zic și eu.
Mulțumesc pentru semn, care m-a făcut să poposesc puțin lîngă mine.
Pe textul:
„ Liniște dodecafonică" de iarina copuzaru
Fiindcă mi-ați explicat logic și, mai mult decît atît, nici eu nu eram sigură de construcție, am optat pentru o variantă anterioară. Eu încă nu-mi dau seama cum e. În orice caz, și dacă nu e bine, sper ca textul să se lucreze singur odată cu trecerea timpului – e una dintre favorurile pe care mi le-au mai făcut cuvintele:)
Vă mulțumesc.
Pe textul:
„ Liniște dodecafonică" de iarina copuzaru
las o steluță pentru vocea-povestașă, cînd serioasă, cînd poznașă. Cuvintele pe care le-ai ales (sau te-au ales) sunt precum zahărul cubic; eu, cel puțin, după ce am citit, am rămas cu gustul lor plăcut. Iar cartea, ca o haină veche a mamei, e pe măsura textului.
Și mai e ceva. Aici există un eu autoficționar care nu spune lucruri neverosimile, ci, dimpotrivă, conferă scrierii (și punții pînă la cititor) consistență prin sinceritate.
Pe textul:
„Sacrilegea" de Veronica Văleanu
E frumoasă călătoria cu margini insomniace. am înțeles că trebuie să ne îndepărtăm de clopote. Cu cît venim mai aproape de ele, cu atît le auzim mai tăcut. Dar aici (cînd e vorba de timp) știu ele unde să se-așeze în zoom și bine fac.
Pe textul:
„zoom" de ioana negoescu
