Iakab Cornelia Claudia

\"chiar dacă sufli cu forța unui naist
nu poți imita șuieratul pustietății\"

parca spune poeta pamantului. as vrea sa nu fie asa dar este.
prea multa dogoare din cauza unghiului sufletesc, impins impins pana in zona dunelor, unde nici oaza nu e zona de scapare, impins impins iar intr-o ghemuire.
si zice poeta:

\"nici măcar nu am călcat strâmb\"

cata dreptate, cum daca nu ne poate patrunde in suflet, sarpele cauta intre cuvintele noastre un punct slab, nedandu-se inapoi de la parsivism si viclenie.
cata dreptate ca il provocam cu ale noastre iesiri din tacere.

poem alchimic, doar iubire fara suferinta.

concide ferm:

slobodă este!
plutește...
dezbrăcată de temeri

si asculta o ruga

cred ca am o varianta care mie imi suna mai plin, cu un spectru mai larg. in loc de iubito, fetei, mama din vis

lumea lunii si patrunderea poetei suflet in primirea materna

lumea poetei si versurile cuvinte

cand intelegerea mangaie si cand intelegerea doare. as fi schimbat pozitia tatuajelor intre ele.

barba, gura, minte

inima

si daca tac e pentru ca las muzica sa vorbeasca libera sub orice cuvant zice poeta tinandu-si la piept copilul din dragoste

cand logosul omului devine un asfalt peste paman parca ...

pămîntul nu doar că arăta trist de bătrîn
dar parcă aștepta de un secol
apoteotica lui dezamăgire

cine a dat cu piatra a trimis un sentiment, in sunetul geamului spart e acolo...
asa s-a trimis pe sine in tren

multumesc . imi place cand treci prin pagina mea

voi trimite
dintr-o simpla vie

Lumina vieții

revarsă prin conul abundenței
minunatele daruri
îmbogățește-ne
cu iubirea
să simt lumina ca o mângâiere
sa devin o frescă ce absoarbe culorile
în orice clipă
în care sunt
sa am o confirmare de primire
prin gândurile și faptele
ce le voi așterne
aici în lume
în fiecare zi
voi trimite
drept mulțumire
o simplă vie
miresme aurii
sufletul îndreptat
înspre lumina
purific
zi de zi
inima și mintea
înțeleg cu fiecare zi
ce urmă las
că doar lumina
înseamnă vedere
lumină vie
lumină viață.

aici e vorba de logos. omul a vrut sa aiba si el puterea cuvantului asa cum divinitatea. deci e vorba de inghet partial artic si nu de caldura. insa rotitorii de destine nu au cum sa opreasca miscarea, ei sunt doar conditionati.

sa vedem ce zice arheologul...

de ce statuia lui moise are doua coarne? in sinceritatea lui, dorind sa foloseasca cuvantul moise il cauta pe dumnezeu. el se simte un leu in propria sa jungla cu propriul sistem de vanatoare. el vrea sa fie stapan pe propriul teritoriu si sa imparta. apar aici legile, la faurirea lor apare emisarul divin. lasa o piatra de intelegere si acceptare a unui altfel de cuvant cu o conditie, sa nu ucizi. aceasta e piatra de intelegere. sa nu ucizi este in multe feluri, divinitatea vrea sa protejeze sufletul, astfel ca adauga in monologul vietii construit de moise propriul cuvant: tu viata sa nu te ucizi singura.
daca iei aceasta lege in raport cu oricare vei intelege altfel.
de ex: sa nu preacurvesti. era o epoca in care vanatorul avea mai multe neveste. moise vrea sa-si pastreze prada. nu e vorba de act in sine ci de a spune altui vanator, ca e chestie intre masculi, nu intra peste ce e al meu. adica actul te leaga, viata feminina iti apartine odata cu acel contact de energii. el scoate in afara legii legaturii tot ceea ce e stapanit deja. dar piatra de intelegere spune: sa nu ucizi, adica sa nu provoci sufletului caderea prin rani, abuzuri si alte alea dintr-o relatie, sa lasi drumul liber catre iubire. ceea ce inseamna ca daca ai vanat poti sa fi deposedat in acordul legii unde se intrepatrunde logosul divin cu cel omenesc. si cand puterea cuvantului face lanturi de fier ori de flori ele vor putea fi rupte de cuvantul creator.
nu stiu daca m-am gandit suficient. te las pe tine sa continui cu restul.

deci in caldura e si inghetul artic.
daca ai intrat in sistemul de vanatoare al unui animal, asta reprezinta coarnele, partea de pradator, atunci vei vedea straduinta de a avea puterea cuvantului dar si piatra de intelegere.

cred ca e o placere sa poti patrunde in acel univers.
imi pare rau ca nu e articolul mai lung. pare o bucatica mica de caviar si mie mi-e poftaaa de mor.

mi-a fost greu sa citesc poemul deoarece, o coincidenta, acum cateva zile sotul meu s-a urcat pe marginea balconului, cu adidasi lunecosi, cu o mana tinandu-se de cornierul cu geamuri, cu cealalta punand spuma la gauri, cu spatele inafara si fata la mine, in ciuda vointei mele. exact asa am, simtit cum ca inima mea era si inauntru si pe dinafara alunecam peste zidul blocului sa nu-l pierd.

am retinut ideea acelor puncte in care pendulezi intre a fi si a nu fi.

poemul tau aduce si imbogatiri mesajului si ...ma balbaie

opt voturi lipsa?1 pai se pare ca e alt interes la votare, nu partidul ci doar ispita. ispita e clar. ii lasi lui dumnezeu opt voturi nu le dai la pensionari ca sa primeasca pensionarii morti spre iertarea tarii de datorii si sa-i lucreze dovedind ca exista o noua lume in care in a saptea si ultima ,prima e opt,iar vor vota alesii.
inteleg faultul, ca nu se cade sa ispitesti puterile divine si sa-i trimiti pe cap cand vrei tu material.

nu stiu de ce a zis arbitrul ca eu trag de la 11 m. dar eu nu stiu nici unde e poarta si cine joaca, pana aflu de la nea firica imi vad de ale mele.

absolut uimitor ca filozofie. o constiinta care sufera, care nu are stiinta sa faca planuri, sa indure greul fizic, e una mai buna sa aline.

cand mai degraba te temi de ceea ce inseamna viata esti mai aproape de altii decat cand nu te temi de ceea ce inseamna viata si o privesti ca pe o munca, de dragul ei, al nevoilor ei.

Iar cei munciti abia rezistă-n lut
Cu foamea dănțuindu-le-n viscere