Poezie
5 lăcrimioare
haiku
3 min lectură·
Mediu
miez de noapte-
bufnița
punctează mersul stelelor și al lunii.
miez de noapte-
prin narcise, zefirul
împrăștie stele.
umbre de îngeri,
printre turnuri și cupole
luna cu clopoței.
colaje de hârtie-
luna văzută printre
amintiri ancestrale.
solo de pian,
virtuozități-
păsări conturează apusul.
punct de început și sfârșit;
drum circular-
semn de mirare-i luna.
missa solennis-
solista printre stele
gravează cuvinte.
pasaj simfonic
preludiul tăcerii:
stele pe frunze ude.
vioară și flaut:
muzică spiralată -
pace interioară .
dialog între orgă și violă-
neclintire
pe treptele falezei.
păianjen
în obezi de flori de liliac-
oratoriu închinat păcii.
sonorități diafane-
prin dulapul cu idei
un șoarece.
vestind furtuna,
albatrosul cercuri descrie-
bizar simțământ.
vânt de martie-
rătăcind în labirint
ard flori uscate.
cine miroase așa de frumos?
printre merii înfloriți
chipul tău...
amurg de vară;
pescarul încearcă destinul-
niciun pește.
*
strigăt de sirenă,
nimic nu trece nevăzut-
numai dorul...
florăreasă printre mese-
halbe cu bere și trandafiri-
amurg rece, cu spini.
copil cu baloane-
zborul este ascuns;
pene pe chei.
bărbați la mese-
bărci fără cârmaci,
seară neparfumată.
clopotele catedralei
rup tăcerea-
cuc pe capacul cișmelei.
viță sălbatică,
ziduri portocalii-
tăcerea se prelinge.
ceaiul sorbind...
alături
un melc pe-o frunză de tei...
cenușă dusă la stele...
gânduri licăresc
sub pașii licuriciului.
muzică experimentală-
respirație adâncă
prin difuzoare .
prin rapița înflorită
adiere galbenă-
poate aduce ploaia?
concert în peșteră
sintetizatoarele
picură sunete.
priviri în flăcări,
mânji în galop-
revelație-ca veșmânt.
amintiri în fugă,
arpegiul unui apus
pe sârme de telegraf.
clape de pian
atinse de gingășia lunii-
un nufăr pe cer.
cântec de stele,
pași mărunți printre nori-
regăsire în singurătate...
cu buburuza
în păr, privesc apusul...
unde-i sortitul ?
dans de mâțișori,
zornăit de brățări prin
umbrele serii.
anticariat:
iasomie pe carte-
parfum din alte vieți.
cor antic-
la poarta apusului
o singură corabie.
răsărit-
milostivirea veșniciei
în trecătoare firi.
dimineți:
căi reversibile-
visul fără întoarcere...
lumini se sting pe rând;
luna în cuier-
pene de păun pe zăpadă .
pentru o clipă
teamă zdruncină zăpezile:
trec troicele.
mergând spre mare...
cântec liturgic
în valuri de ninsoare.
pescuind printre stânci...
luna
singura momeală.
praf pe cobză-
zgândărind înserarea...
doar o albină.
tril prin cireș,
în jur: dans de petale ...-
atinsă de farmecul valsului...
serenadă târzie,
totu-i încremenit -
numai cireșul florile scutură.
în păr flori de cireș-
cât de aproape este
fructul!
plouă,
flori peste tot-
cireșul ascunde un dor:fructe târzii.
023.298
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Anisoara Iordache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 403
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 139
- Actualizat
Cum sa citezi
Anisoara Iordache. “5 lăcrimioare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/anisoara-iordache/poezie/13944839/5-lacrimioareComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Comentariu concis, putin enigmatic.Traseaza arcuri de legatura intre lumea lunii,
gandul poetic si iubirea materna-elemente in sfera cuvantului.
Camelia, multumesc pentru vizita.
Poate mai ai drum.
gandul poetic si iubirea materna-elemente in sfera cuvantului.
Camelia, multumesc pentru vizita.
Poate mai ai drum.
0

lumea poetei si versurile cuvinte