somn

În legătură cu peștele-lună, mi-am permis să spun o mică glumă, făcând aluzie la o fotografie, în care o tânără și-a regăsit dublura în tabloul Găleata Spartă pictat de William-Adolphe Bouguerea.
( http://freshtube.ro/wp-content/uploads/2017/09/10-Oameni-Care-Întâmplător-Și-au-Regăsit-Chipurile-În-Tablouri-Expuse-În-Muzee-3.jpg)-să zicem că-i o idee cam extravagantă.
Nicolae, mă bucur că ești bine, mulțumesc pentru comentariu.

Minunată atât:

seară de octombrie,
clopoțeii din verandă
trezesc vântul,
să spună povești la ferestre.
puișorii de gâscă-au ațipit;
copacii au înțepenit intr-un geamăt;
steaua polară
alunecă lin pe cumpăna fântânii.
peștele-lună
anevoie trece prin găleata spartă,
să-și mai vadă o dată
chipul din tinerețe.

Ce urmează frizează locurile comune, lăcrimoase, și dărâmă tot eșafodajul de început. Ce simplu se poate distruge originalitea. Ți-era frică că publicul de lacrimogene maternale nu ți-ar recunoaște valoarea? Greșit. Mare păcat. Steaua roșie este însă pe bune și este dată pentru extrasul de mai sus.

Recunosc, nu sunt un cititor al textelor tale, dar dacă îți populezi universul cu pești-lună (jumătate de om pe jumătate de iepure șchiop) și se pare că ți-e facil să faci lucrul ăsta, cred că dai lovitura. Felicitări!

Un poem lin, simplu, care te poartă pe aripa imaginației în împărăția visului. Cine dă viață, culoare și sens universului copilăriei?
Cine a simțit sufletul mamei, l-a văzut pe Dumnezeu.
Bogdan, mulțumesc pentru comentariu și pentru cuvintele calde de încurajare.
Să avem o toamnă liniștită cu roade!