călătorind prin sine

Un poem curat,care transmite emotiile adolescentine la una dintre varstele nostalgiei, cu acuitatea detaliului si panoramarea campului de lupta al sentimentelor.Placut!

Un poem care merită să-l mai mai șlefuiești. Motivul trenului și al călătoriei nu este nou, de aceea este dificil de tratat, mai ales că este vorba de o călătorie interiooară. Poemul are viață și imagini inedite, interesante,

\"peron
ca după câteva zile de cod portocaliu
până și soarele stă ascuns după oameni

m-așez pe prima bancă
două stinghii cioplite
încleștate în piroane ce pierd rugină
probabil e banca sărutului\"

Imagini poetice reușite. Finalul nu se ridică la înălțimea poemului, de aceea eu aș menține și versurile din ultima strofă și aș sfârși cu strofa:

\"mai privesc odată peronul
ca după câteva zile de cod portocaliu
până și soarele stă ascuns după oameni\"

Poemul are nerv, de aceea cred că merită să mai meditezi puțin la el, chiar să aprofundezi tema aceasta a introspecției în propria viață. Mai e ceva. În prima strofă cred că ar merge mai bine \"cineva a dat cu piatra\", sună mai rotund. Atât deocamdată. Poemul e indiscutabil bun. Cu plăcerea lecturii, Ioan.

vă mulțumesc pentru trecere și semn.

Vasile Mihalache, onorată de prezență. vă mulțumesc pentru cuvinte și mă bucur că poemul v-a plăcut.

Ioan Barb, îți mulțumesc pentru obiectivitate. promit să revin asupra textului, chiar dacă nu exact cum spui tu. acolo: \"cine a dat cu piatra\" voi lăsa, totuși, așa, pentru că poate fi și o interogație. depinde cum vrei să citești.
oricum, mi-ar plăcea să știu părerea și după.


Ottilia Ardeleanu

cine a dat cu piatra a trimis un sentiment, in sunetul geamului spart e acolo...
asa s-a trimis pe sine in tren

Claudia, bine ai revenit!

mulțumesc pentru trecere și comentariul aparte.

Ottilia Ardeleanu