Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dacă te desprinzi

2 min lectură·
Mediu
liniștea ca o piersică zemuind
ideea de iubire
iubirea însăși
inclusiv teama
mai ales teama
că nenorocirea-și va umfla pieptul
iar nasturii vor ceda
unul câte unul

totul se coace pe dinăuntru
în timp ce noi
crescuți mari
ne trecem unul altuia prin priviri
fără să le clintim

amnezii fulgurante
peste cea mai mare
dintre toate iluziile-
trecutul nostru

o vreme am crezut că păsarea ne-a lepădat
(dar parcă poate ști sau mai ales spune ceva un făt despre pântecul înconjurător)
fiindcă sunt zile când văzul îți alunecă
mă fac melc și nu se lipește
scot coarnele și nu se prinde
auzul îți alunecă
mă fac cântec
zadarnic

când trebuie să devin un țipăt înfiorător
mi-e tare tare frică
de mine

aș putea chiar să te ciupesc de obraz
dar carnea ți-e piatră
să te trag de barbă
dar părul ți-e iarbă
îți strâng mâna în mâini

dacă te desprinzi ia-mă cu tine

un ochi îmi plânge timpul acestei fericiri
celălalt stă la pândă
ba chiar mi-aș dori să
trăiesc veșnic
iar dacă nu
măcar să mă știu plictisi
în această găoace

de ce mi-oi fi amintit tocmai acum căldura care leagă
animalul mort de omul viu și animalul viu de omul mort ca un fluid
sunt unele lucruri a căror atingere nu se șterge niciodată
poate de asta
sau din cauza unor altfel de zile când rolurile se inversează

oarbă sunt în cădere sunt
o mână îți trece prin carne
una se odihnește pe creștet
da
asta e coaja verde și caldă
în care mă simt miez de nucă

vag
îmi aduc aminte
umărul nu mi-e frumos
oare ce-ți veni să-l săruți așa
pur și simplu
tocmai acum când desprinderea
întrece nu doar răspunderea
ci și teama
știi că mi-e foarte rușine de unele atingeri
chiar și între
noi doi noi doi ca școlarii cuminți
ne ținem tot timpul de mână
fie că suntem sau nu
pe stradă în mașină în somn dar mai ales în somn
fiindcă doar așa acele sângelui mai înțeapă

și ne putem întoarce
pentru încă o vreme
în burta acestei bucurii
tăcute ca un pumn de pământ

083
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
353
Citire
2 min
Versuri
71
Actualizat

Cum sa citezi

heghedus camelia. “dacă te desprinzi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/heghedus-camelia/poezie/13895699/daca-te-desprinzi

Comentarii (8)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@diana-suciuDS
Diana Suciu
un text extrem de placut la citire
e ca o poveste de iubire, cumva imi vorbeste de iubirea vazuta prin ochii copilariei, un fel de dragoste adolescentina din care cu greu vrei sa te desprinzi
eu as da o steluta daca as avea nivelul necesar, chiar m-a surprins placut aceasta creatie.
ft bine, felicitari! sa ne citim cu bine,

Dia
0
@adriana-lisandru-0026649AL
Adriana Lisandru
eu aș spune că nu de dragostea adolescentină este vorba aici, ci de opusul ei. e vocea maturității, una temătoare, înfiorată, una care și-ar dori să mai creadă în \"coaja verde și caldă\".

frumos și puternic poem, Camelia, te poartă ca un fluviu...

0
@heghedus-cameliaHC
heghedus camelia
Anaid, îți tare mulțumesc pentru steluță, stă ascunsă în semnul tău. Am lăsat scrierea într-o formă cam brută. Știu asta.
Adriana, mă bucură mult intervenția ta, într-adevăr mai aproape de starea cauzatoare a încercării de scriere.
Contează, chiar contează iscăliturile voastre
mulțumesc mult
0
@aurelia-cojocaruAC
Aurelia Cojocaru
Reușită, armonioasă pendulare INTRE
palpabilitatea descifrata in:
carnea piersicii/ corporalitatea din strofa cu \"animalul mort de omul viu și animalul viu de omul mort \"/ si -literalmente- \"o mână îți trece prin CARNE\"(subl.mea)

SI

(mai) eteratele strofe cu \"amnezii fulgurante\" sau \"și ne putem întoarce/pentru încă o vreme/în burta acestei bucurii\"! ...

Poate nu e decât (proportională cu) distanța dintre \"ideea de iubire\" și
\"iubirea însăși\" ?

Mes felicitations et mes amities,

0
@heghedus-cameliaHC
heghedus camelia
mult, Aurelia. ma gandeam sa refac dar nu pot fara o desfiintare. nu am nici timp nici stare. apoi ai venit tu cu deschidere si iti sunt recunoscatoare
0
@rugescu-ioana-adinaRA
atat de cuceritoare alegerea iubirii ca fruct , ca rod ...piersica initiala...cu atat de multe senzatii....creatia si conceptia ca rod al iubirii, nasterea si renasterea , pamant si fruct, viata ...si sange...sange si inima ca locas al iubirii...aproape ca nu pot spune cate sentimente au navalit in mine.
0
@heghedus-cameliaHC
heghedus camelia
multumesc pentru cele de mai sus, iti sunt recunoscatoare
0
@lucian-sturzuLS
lucian sturzu
stii

cand trebuie sa devin un tipat
mi-e tare frica
de mine

ma fac melc
si nu se lipeste

scot coarnele
si nu se prinde

ma fac cantec

amnezii fulgurante

un ochi imi plange timpul acestei fericiri
celalalt sta la panda
o mana iti trece prin carne
cealalta se odihneste pe crestet
totul se coace pe dinauntru
iar nasturii vor ceda unul cate unul

trecutul nu-i asa de frumos
ce-ti veni sa-l saruti asa
pur si simplu

daca te desprinzi ia-ma cu tine


lucian

0