dacă te desprinzi

liniștea ca o piersică zemuind
ideea de iubire
iubirea însăși
inclusiv teama
mai ales teama
că nenorocirea-și va umfla pieptul
iar nasturii vor ceda
unul câte unul

totul se coace pe dinăuntru
în timp ce noi
crescuți mari
ne trecem unul altuia prin priviri
fără să le clintim

amnezii fulgurante
peste cea mai mare
dintre toate iluziile-
trecutul nostru

o vreme am crezut că păsarea ne-a lepădat
(dar parcă poate ști sau mai ales spune ceva un făt despre pântecul înconjurător)
fiindcă sunt zile când văzul îți alunecă
mă fac melc și nu se lipește
scot coarnele și nu se prinde
auzul îți alunecă
mă fac cântec
zadarnic

când trebuie să devin un țipăt înfiorător
mi-e tare tare frică
de mine

aș putea chiar să te ciupesc de obraz
dar carnea ți-e piatră
să te trag de barbă
dar părul ți-e iarbă
îți strâng mâna în mâini

dacă te desprinzi ia-mă cu tine

un ochi îmi plânge timpul acestei fericiri
celălalt stă la pândă
ba chiar mi-aș dori să
trăiesc veșnic
iar dacă nu
măcar să mă știu plictisi
în această găoace

de ce mi-oi fi amintit tocmai acum căldura care leagă
animalul mort de omul viu și animalul viu de omul mort ca un fluid
sunt unele lucruri a căror atingere nu se șterge niciodată
poate de asta
sau din cauza unor altfel de zile când rolurile se inversează

oarbă sunt în cădere sunt
o mână îți trece prin carne
una se odihnește pe creștet
da
asta e coaja verde și caldă
în care mă simt miez de nucă

vag
îmi aduc aminte
umărul nu mi-e frumos
oare ce-ți veni să-l săruți așa
pur și simplu
tocmai acum când desprinderea
întrece nu doar răspunderea
ci și teama
știi că mi-e foarte rușine de unele atingeri
chiar și între
noi doi noi doi ca școlarii cuminți
ne ținem tot timpul de mână
fie că suntem sau nu
pe stradă în mașină în somn dar mai ales în somn
fiindcă doar așa acele sângelui mai înțeapă

și ne putem întoarce
pentru încă o vreme
în burta acestei bucurii
tăcute ca un pumn de pământ