altceva

ceva-ul acela care lipsește mă obsedează ca o febră. un liant între mine și viață, între mine și oameni, între mine și mine. mă regăsesc în puține lucruri cum ar fi uneori culorile unei tentative de apus sau o anumită ordine a cuvintelor. într-o melodie la un moment dat sau o mișcare într-un altul. întotdeauna însă între mâinile tale cu tenacitatea lor moleculară când îmi disecă trupul în căutarea acelui mereu încă ceva rămas nedescoperit lăsându-l fără suflu. când doar niște icnete revărsate din mirarea deplină și împlinită mai au curaj să acopere bubuiturile inimii retezând tentaculele iarăși îndrepatate spre cealaltă lume ale tăcerii. de fiecare dată un oftat pare să semene cu ultimul. mintea atinge ceva de dincolo când sufletul mi se adăpostește în tine. poate să fi fost siamezi. poate să creștem mereu unul din altul.