tăcerea e o formă de aer

îmbrățișarea noastră ca un șuier prelung împreunează cuvintele cu instincte înmulțind șerpii toracelui se mai întâmplă uneori când inima bate în ceafă pielea să capete conștiință de sine să se desprindă și să miaune în moalele palmelor tale ca o pisică dragul meu am căutat uitarea formelor în iubirea aceasta cum numai nouă ne-a fost dat să trăim cărnurile ni s-au deschis până la oase oasele sunt corzi de vioară măduva lor miroase a pâine de casă dar locuim în tăcere ca într-un un zid calcinat