Măceșul își cerne dulceața,
în zumzet de-albine grăbite
iar frunzele-și cântă speranța
ascunse prin ramuri pălite.
În cârduri se-adună cocorii
ne cântă balada cea tristă,
și pleacă odată cu
Sălaș printre fagii bătrâni,
eu caut în negura serii,
m-aplec printre ramuri s-adun,
un an din veacul durerii.
Din cetini apuse, coroană să fac
crăiesei zăpezii ce-așteaptă,
ofrandă din muguri
Moneda desfătării e
mult prea scumpă pentru mine,
arginții de-i port sunt,
prea mărunți și nu pot
acoperii încercările mele disperate.
Sunt demn de milă, uneori,
ce dacă par un firfizon,
e
Prin tainele mării,
sirene urzesc,
cămăși pentru stele
din trup omenesc.
În amfore sparte,
așează suspinul,
dansează și cântă,
sfidează destinul.
La joacă pornesc,
prin corăbii
Furnicarul clocotește,
zarvă mare se aude,
se vorbesc pe păsărește,
parcă tună.
Se agită, urcă, cată,
se rotesc fără de rost
căci prințesa e plecată,
nu mai e în adăpost.
Straja e luată
Stinge cuptorul durerii,
mă iartă, se poate, te rog,
uită-mi și rana hidoasă
și umple-mi paharul de dor,
căci mor.
De ce statornica vină,
mi-o pui tot mereu față-n față,
îți place să faci
Curge aspra privire,
trece tacida ființă,
licăr de ură-nfiripă-n
sufletul fără putință.
Dreapta chemare răsună,
sfintele docme renasc,
trupuri cuprinse de hulă
dintre păcate se nasc.
Floare
Patos și vlagă toridă,
cumpăt, pe stare febrilă
zimți de călăi deopotrivă,
cad în laguna senilă.
Drum lepădat în păcate,
scurs din izvoare secate,
lanț de poieni ferecate
plâng în surdină,
Ripestră acalmie, dojană tăcută,
flutur adormit în insectarul putred,
ce mult a trecut de-atunci...
Vârtej de culori, puse-n tocul casei,
scânteie de cântec răsună la fereastră,
tezaurul
Stropește-mi sprânceana cu ceară,
să pot retrăi un infern,
rupe-mi din trup, să mă doară
și fă-mă etern.
Cenușă așează-n pupilă,
în suflet să pot a privi,
iubirea cea fără de vină,
pe unde-aș
Þigara se stinge, alături,
același pahar de coniac ieftin
din care sorb sacadat, licoarea ciocolatie.
Te aștept inspirație dulce,
să-mi da-i forța să străbat nețărmuitele
cărări stropite cu har
Duplicare sau mimă,
e hrana ce-o aruncați
acestor suferinzi descumpăniți.
Ce crima-u săvârșit, căci soarta,
i-a așezat în estul continentului.
Voi ce pute-ți a păcăli,
o lume-n epitete,
nu
Tremur învie pe buze,
ochii se pierd în orbite,
astăzi în cântec de muze
prind doar cuvinte lovite.
Fluturi de-argint se arată,
zumzet de fier răscolind,
dansul și-l scaldă în ceată,
norii de
Ascut auzul, desenez,
o rază-n prag de nepăsare,
tivesc măruntul glas de vers
în valul de ardoare.
Ce noapte va urma,
nici luna nu se-așteaptă,
e noaptea care-n umbra ta
va naște numai
Sobra plămadă a nopții,
ascute temeinic sărutul,
așează pe umerii sorții,
aceeași iubire, trecutul.
Feștilă din corp de cometă,
azvârle în of de genune,
trezește la viață străbunii,
cu faptele
Arde-n suflet tăcerea,
în sos de tristețe profundă,
târcoale, îmi dă și durerea,
iar pala speranță se-afundă.
Ce tristă e azi, bucuria,
e neagră, timidă și rece,
se pierde ușor în
Aprigă umbră,
ești pâcla din noi
stupoarea minciunii,
în glas de cocor.
Ești pala de rouă
lovită de vânt,
culeasă de stele,
și scursă-n pământ.
Tu crești din lumină,
alergi peste deal
să
Tristețe, ce naști doar tristețe
durere ce crești din durere,
veniți și-mi lua-ți fărâma de viață,
mă face-ți din lut, o stană de gheață.
Opriți-mi suflarea cu boare de vânt,
opriți-mi privirea
Salut, apus de soare rătăcit,
prin nori de ploaie călători
ce duci la somn, neantul obosit,
și-aduni pitit miresmele din flori,
grăbit.
În urmă lași, doar dâre de culori,
pasteluri simple,
Știai, că și furnicile suferă?
sinistra natură a avut grijă să
creeze suferința uniform proporționată,
cu mărimea și puterea de percepție,
dar numai noi știm să o mințim
și s-o ocolim.
De
Ambiguă trecere,
răstorni asfințitul topit,
trezești monotonele umbre celeste,
le torci în fuiorul anostului timp.
Răsfiri țesături din bolta cerească,
aduni foc de gheață în tolba cu
Destin hain, ce hărăzești
doar umbre negre de tritețe,
mai lasă-mă, căci iar suspin
acum ajuns la bătrânețe.
Mi-ai fost mereu precum o umbră,
m-ai încercat în fel și chip,
acum, nu mi se pare
Ce lumină stupidă,
te rog stinge-o și lasă
să curgă liniștea neagră
peste noi, să-mi simți căldura
și pofta nebună de păcat,
să te simt pe tine, nu ce vor
standardele acestei lumi bolnave.
Ce
GM