De iubire
Vreau să te-aud pe o gamă vibrând, să alinți portativul iubirii râzând, să fi tu, briliantul acestui pământ. Vreau să te prind pe o rază curgând, să culegi din lumină doar stele arzând, să
Privire
Curge-n durere privirea, se lasă purtată de plâns, cu aspra-i dojană iubirea m-aruncă-n năvodul nestrâns. Aprinde din focul tăcerii, rubinele visului stins, se-adună străjerii durerii, în
Un mit
Preaiubitor de Dumnezeu sau prea dibaci, Canonizat de unii, de alții lepădat, S-a mai născut un star,dar ce păcat S-a re-ncarnat ca stareț;Pornohaci.
In dulcele grai
Năcaz de noi pe care păcatele ne-au pus, să ne mâncăm amarul în țările de-apus, să bem o apă acră, precum la noi veninul, să ne sfădim cu luna,să râdem cu streinul. În zori când se răzbate
Muzica ei
Curge mir, în bucata de pâine uscată și-mi plânge auzul la susurul ei, sunt singur cu moartea ce-adună purtată o grabă sinistră, în ghearele ei. Sunt singur în fața altarului sobru și-o
Trist
Un geamăt de clopot în noapte răzbate, trezind adormita feerie din nori, sunt singur, ș-aud orologiul cum bate, sunt singur și cern amalgam de culori. Tristețe mi-e soră, durerea mi-e
Spre zori
Să prind fărâma vântului în plasa mea de fluturi, s-ating lumina dintre două umbre sau poate ploaia s-o invit la masă. Certat să fiu de stele și pedepsit de lună, iubit doar de tăcere să zbor
Relat(Þ)ia dintre doua(Ã) verigi
cu noaptea-n cap se trezesc, scrâșnind de durerea greutății, se privesc, se tem că nu vor izbuti căci una va ceda, așa începe ziua gemenelor de fier, fardate cu rugină, scluptate (sculptate) în
Un strop de seara
Au început a prinde promoroacă gândurile uitate pe o bancă putrezită, au început a bate clopotele de-atâta liniște sinistră. doar fluturi mai atârnă la fereastră, întârziați la cina sunt și
Nu mai sunt copilul de-altadata
Aș mai fi jucat șotron, dar nimeni nu ma vrea, nu mai au timp, au terminat bagajul inocenței;aș mai fi râs cu lacrimi, dar nimeni nu se mai amuză, ce trist. Aș mai fi rupt ramuri pline de poamă
Luxatia unei stele-noroc
A trecut o vreme, dar mi-a surâs norocul, năvodul speranței e plin de stele-noroc și crabi vorbitori, ca în poveștile copilăriei. Cern plasa cu grijă căci una scâncește, se plânge de o luxație și
De dor
Ard clopotele de atâta vâlvătaie, iar norii s-au ascuns de ochii lor, ascut creioane în umila mea odaie, să cern crispat poemul meu de dor. Ard lacrimi pe obrazul ars de soare, iar norii îmi
Timp
Lumină răpusă de ani, speranță scăldată de dor, aștept începutul...
Anul nou
Ascult cum curge noul an, cum trepte urcă și cum le coboară, cuprins de nostalgia dintre ani, șoptesc timid cu steaua mea polară. Ea mă amuză,eu o cert ne ține umbră luna, iar norii azi cu
Impins de tinerete
Tresar la gândul că va fi, da, va fi trecutul mereu aproape, umbrindu-mi vitorul, o umbră ce se-ntinde deasă peste fi(I)nța mea. Va fi venit și timpul trecutului meu să-mi bată la ușă, să-mi
Clipa
Fărâme de jar, topesc așteptarea-n surdină, focul nestins, tinde să-mi caute vină. Timpul pierdut, curge-n umila tăcere, ochii îmi curg, arși de torida durere.
Umbrite piedestale
Umbrite piedestale, vorbesc trecute fapte, suspine înnecate în lacrimi și dureri, vestesc venirea umbrei, către eternitate, înveșmântate-n rouă, deplâng venirea ei. Pe-aleea-ntunecată de ramurile
Ce jalnic
Ce jalnic pare visul meu, răpus de-a mea tistețe, sunt prins în plasă temător și-n vraja tinereții. Îmi dă târcoale gândul greu, iar liniștea mă ceartă, ce jalnic este eul meu, demult
Te iubesc
Târziu, atât de târziu... dar poate prea devreme, să fim noi, eu și tu...doar noi, o privire,un gest un pas către noi, să-ți spun:Te iubesc, mie dor,atât de dor, să-ți șoptesc:Te
eu
Cuvinte, un vulcan de supărare, o crevasă în timp o avalanșă de amintiri... trăiesc din ele, mă fac să fiu eu, să fiu... iubire...vis sau realitate,...da aștept clipa. mă judeci, joc divin, mă
In noaptea invierii
Bat clopote, răsună-n noaptea vie, veniți, luați lumină, se-aud cuvinte calde, veniți la bucurie, veniti chiar de-departe. Lumini străbat vioaie în noaptea învierii, aduc cu ele viața, aduc
Uitare
Pășesc, cuprins de nostalgia vieții prin tărâmul redescoperirii, în tărâmul redefinirii E liniște în cimitirul sobru, doar fremătul frunzelor acompaniază ciripitul păsărilor, privesc îngândurat
Seceta
Nisipul ardea sub razele setoase, vântul cald fraterniza la seceta nemiloasă alungând orice ripostă de viață.Valurile de căldură se repetă aducând cu ele tot mai multă sudoare din pieptul
Alb
Alb, pare trecutul tivit de lacrimi, alb trebuia și viitorul din privirea de sticlă, dar timpul parcă stă în loc neclar în nuanțe. Aprind ultima fereastră de alb, ultimul zâmbet din roșul
