Vreau să te-aud pe o gamă vibrând,
să alinți portativul iubirii râzând,
să fi tu, briliantul acestui pământ.
Vreau să te prind pe o rază curgând,
să culegi din lumină doar stele arzând,
să
Năcaz de noi pe care păcatele ne-au pus,
să ne mâncăm amarul în țările de-apus,
să bem o apă acră, precum la noi veninul,
să ne sfădim cu luna,să râdem cu streinul.
În zori când se răzbate
Curge mir, în bucata de pâine uscată
și-mi plânge auzul la susurul ei,
sunt singur cu moartea ce-adună purtată
o grabă sinistră, în ghearele ei.
Sunt singur în fața altarului sobru
și-o
Un geamăt de clopot în noapte răzbate,
trezind adormita feerie din nori,
sunt singur, ș-aud orologiul cum bate,
sunt singur și cern amalgam de culori.
Tristețe mi-e soră, durerea mi-e
Să prind fărâma vântului în plasa mea de fluturi,
s-ating lumina dintre două umbre sau poate ploaia s-o invit la masă.
Certat să fiu de stele și pedepsit de lună, iubit doar de tăcere să zbor
Am încercat a prinde lumina dintre nori,
am încetat a mai răspunde la tristele scrisori.
Am plâns, am râs, am fost atât de simplu,
am vrut a fi ce au pirdut părinții și bunicii.
Acum când
cu noaptea-n cap se trezesc, scrâșnind de durerea greutății,
se privesc, se tem că nu vor izbuti căci una va ceda,
așa începe ziua gemenelor de fier, fardate cu rugină,
scluptate (sculptate) în
Au început a prinde promoroacă gândurile
uitate pe o bancă putrezită,
au început a bate clopotele de-atâta liniște sinistră.
doar fluturi mai atârnă la fereastră, întârziați la cina sunt și
Da, fiecare om e o istorie,
scrisă sau nescrisă, dar adânc trăită, prin nori de foc sau prin lumini albastre.
A mea este doar un pahar de jale, se umple cu dureri, apoi revarsă remușcări; mă poartă
Aș mai fi jucat șotron, dar nimeni nu ma vrea, nu mai au timp,
au terminat bagajul inocenței;aș mai fi râs cu lacrimi, dar nimeni nu se mai amuză, ce trist.
Aș mai fi rupt ramuri pline de poamă
A trecut o vreme, dar mi-a surâs norocul,
năvodul speranței e plin de stele-noroc și crabi vorbitori, ca în poveștile copilăriei.
Cern plasa cu grijă căci una scâncește, se plânge de o luxație și
Ard clopotele de atâta vâlvătaie,
iar norii s-au ascuns de ochii lor,
ascut creioane în umila mea odaie,
să cern crispat poemul meu de dor.
Ard lacrimi pe obrazul ars de soare,
iar norii îmi
Ascult cum curge noul an,
cum trepte urcă și cum le coboară,
cuprins de nostalgia dintre ani,
șoptesc timid cu steaua mea polară.
Ea mă amuză,eu o cert
ne ține umbră luna,
iar norii azi cu
Tresar la gândul că va fi,
da, va fi trecutul mereu aproape, umbrindu-mi vitorul,
o umbră ce se-ntinde deasă peste fi(I)nța mea.
Va fi venit și timpul trecutului meu să-mi bată la ușă,
să-mi
Umbrite piedestale, vorbesc trecute fapte,
suspine înnecate în lacrimi și dureri,
vestesc venirea umbrei, către eternitate,
înveșmântate-n rouă, deplâng venirea ei.
Pe-aleea-ntunecată de ramurile
Ce jalnic pare visul meu,
răpus de-a mea tistețe,
sunt prins în plasă temător
și-n vraja tinereții.
Îmi dă târcoale gândul greu,
iar liniștea mă ceartă,
ce jalnic este eul meu,
demult
Târziu, atât de târziu...
dar poate prea devreme, să fim noi,
eu și tu...doar noi, o privire,un gest
un pas către noi, să-ți spun:Te iubesc,
mie dor,atât de dor, să-ți șoptesc:Te
Cuvinte,
un vulcan de supărare, o crevasă în timp
o avalanșă de amintiri...
trăiesc din ele, mă fac să fiu eu, să fiu...
iubire...vis sau realitate,...da aștept clipa.
mă judeci, joc divin, mă
Bat clopote, răsună-n noaptea vie,
veniți, luați lumină, se-aud cuvinte calde,
veniți la bucurie, veniti chiar de-departe.
Lumini străbat vioaie în noaptea învierii,
aduc cu ele viața, aduc
Pășesc, cuprins de nostalgia vieții prin tărâmul redescoperirii, în tărâmul redefinirii
E liniște în cimitirul sobru,
doar fremătul frunzelor acompaniază ciripitul păsărilor,
privesc îngândurat
GM