Scâncea frunza prăfuită de toamnă,
alături de sorele ei timorate,
era timpul să moară lin.
Alături de ea tânjeam și eu
la o soartă mai fericită.
Privind-o din adâncul lumii,
ne simțeam, ne
Cu scânteie de speranță
și cuprins de nostalgie,
printre treptele cetății
ce-amintesc a pribegie,
mă strecor uimit de pietre
ce așează azi tăcere
și ascund în sinea lor
numai lacrimi și
Șiraguri de lacrimi.
pe stropi de durere,
cuvinte și psalmi
se-aud în tăcere.
Pe piatra cea sfântă,
cu dragoste uns,
stătea-n rugăciune
trupu-Þi răpus.
Prin sute de lacrimi,
prin râuri de
Ce trepte se lasă, aduse de vânt,
ce vorbe purtate de asprul cuvânt,
aud și le simt adânc în mormânt
și-mi cern așteptarea, gemând.
Ce clipe ascunse, lovite de dor
ce muze râvnind adânc la
Lângă umbrele mâhnirii crește și umbra mea,
timida dar printre cele mai tinere,
cu greu își face loc căci și aici e
multă aglomerație de când decepția
este mama tuturor.
Se strâng în jurul
Oare cum se naște supărarea?
Ce pot să mai deschid, ca trup,
să fiu o parte lină,
să pot privi un chip,
să nu mă simt de vină?
Cum pot să cresc timid
ascuns de simple gesturi,
când pot
Aripi de cometă, am astăzi
la micul dejun, de sos va fi problemă,
dar nu e bai, căci se rezolvă cu
o părere de amantă, știe doar ea dedesupturile culinare,
norocul meu că mai sunt tânăr.
O sun,
Acum, ca și atunci răsfoiesc
printre albumele învechite de vreme,
să redescopăr începutul unui spectacol,
ce încă se mai derulează printre noi.
O epopee ruptă din fericire și hrănită
cu suflete
Capăt de dor sper să culeg azi,
din grădina vieții, să-mi croiesc
o ie din boarea ceții de dimineață
să apuc și eu să ies la curtat de iubire
poate prinde, nu crezi...
Așa că tot ce curge poate
Silabe cad în ascuțiș de ciornă,
iar noaptea trece în dement delir,
eu nu mai suflu nu mai scot o vorbă,
aștept răceala vieții în declin.
În versuri lacrimi cad, argint topit
în suflet trepte
Tristele cuvinte s-au dus,
au rămas doar amintirile prăfuite
de amprenta timpului scurs în neant.
Azi poate ca și ieri voi zăbovi
în preajma cuvintelor încrucișate,
voi pierde noțiunea timpului
Aprinde-mi tihna serii-mpovorată
și lasă-mi geana aspră să-mi coboare,
căci dulce este dragostea curată
și fiere deznădejdea care doare.
Slăbește-mi brațul timorat de gânduri
și cale fă-mi în
Parfum de roua simt,
e pură și nedecolorată,
iar ceața sora ei de-o viață,
duios mă mângâie pe față.
O ce dulceață, sublimă, timidă,
dar aspră și de gheață
eu doar cu ea mai pot visa
și mai
Azi totul e roz,
chiar trepte de meduze văd,
răspândite așa aiurea în pridvor,
văd nori emanând iubire de foc,
Luceafărul cu tolba lui Cupidon
la goană prin sufletele tuturor,
Luna leagănul
Ascult frenezia greierilor,
o cale spre paradis,
o cale de mulți neatinsă
și-ncerc să pot a crede,
că este calea mea.
O cale a iubirii, o cale
a iertării de sine, un lăcaș
al absolutului
Învie bitum,
zi de zi pe strada mea,
pustie cum era, era a mea,
dar azi, oftat de role-aud,
e bine-așa, că în sfârșit ceva,
e pus pe role de altcineva
și semn e sigur că-nsemnăm ceva,
cu toate
Să cred că nu mai pot să scriu,
nu-i pricina prea tare,
mai bine-ngheț pe trupul meu,
un lac sau poate-o mare.
Să cred că nu mai pot visa,
e ca și cum m-aș minte,
nu pot trăi în lumea mea,
să
Când voi întinerii, mai pot,
să redeschid o poartă,
sau poate fără nici un rost
mă trec răpus de soartă?
Când voi mai plânge zile-n șir,
s-aud triste cuvinte,
sau poate este prea târziu,
iar
Și dacă tot mai suntem vii,
să ne purtăm speranța,
căci vine ziua când v-om știi,
ce crudă-i aroganța.
Și dacă versuri se mai nasc,
din pana tremurândă,
feri-ți cuvintele ce pasc,
doar
Străin sunt cu mine, străin
de suspin, de vorbe cu tâlc ce aspre revin,
am ochii-negriți și gândul hain,
sudoarea ce curge-n izvorul pelin,
mă lasă căzut la tot ce-i divin
și-aștept osândirea în
Ciudat, parcă ieri desenam raze de soare,
parcă mai ieri înșiram fragii în paiul uscat,
ce trist, parcă mai ieri eram copil,
iar azi m-am trezit plin de responsabilități.
Oare universul e
Claustrofobe gânduri,
mi-acoperă privirea,
șăgalnicele rânduri,
mi-întunecă gândirea.
Nu pot a mai pricepe,
ce-i drept, ce nu e drept,
tristețea ce începe
mi-apasă greu pe piept.
Simt cum
Curate gânduri astăzi
așez pe o hârtie,
gândesc la nemurire,
la viața ce-o să fie.
Și nostalgia-mi curge,
timidă, pe-a mea frunte
nu doare și nu minte
e pasul de pe punte.
Întinderea se
GM