Un pas, te duce mai aproape,
de orizontul fără tihnă, a
descărcărilor de iubire curată,
de absolutul neatins din vis.
Spre desfătarea gustului, spre
deliciul simțurilor greu încercate,
de
Ce elan aș fi avut,
dar mi-ai arătat partea slabă
a fiiței mele, începutul decăderii.
Să-mi fi pătruns în neuroni,
puteam să privim păcatele lumii,
ascultam ploaia cum cerne,
am fi stat alături
Suflare brună, tu-mi aduci,
o doză fină de boare milostivă,
tu-mi petreci sufletul peste cărarea timpului,
netrecut, nevăzut dar mai ales bidiviu.
Să mă poți stivui alături de vise,
să mă poți
O șoaptă din drobul de sare răsbate
se-ntinde ,se-ntinde departe,
apasă sublima lumină ce cade;
din pași străvezii în cascade.
Plăpand și firav un grăunte
lovește în clopotul sobru
rostește
Fina umbră de mâhnire,
a trecut și-a dus cu ea,
petele de acalmie
pe o stea.
Dulce sâmbure de miere,
a-i cuprins în umbra ta,
toată șleahta ce se piere,
ca o stea.
Aprig vis de
Acustica zilei de moaște desprinse,
din trupul duhovnicului chip arămiu,
îmi uscă puterea și-mi rupe voința,
în chip enigmatic și trup castaniu,
mă lasă de sufăr poveștile negre,
răscoapte,
Arhanghel bătrân, ce stele-mpletești
cununa de dor, din suflete pure
mai lasă-mi un timp, te rog să privești,
cum duc cruda-mi soartă și grea,
cu pletele sure.
Întoarce
Să jur neființă,
e parcă prea mult
și nu-i de cuviință
să spun, cei de spus.
Să ard călimara,
m-ar arde pe piept,
să fac primăvara
să-i fie adept.
Năstrușnică forță,
divan în
Hai, curmă-mi odată, apriga soartă,
înfige te rog, durerea de fier,
lovește-mi și tâmpla, mă lasă
să simt agonia, să pier.
Nu pot să trăiesc, fără mister,
nu pot să te am, fără de tine,
nu
Câte stele pe cer,
se vor pierde-n mister,
câtă rouă se scurge,
aromată și dulce,
cât vom pierde, păcat,
primăveri ne-ncetat,
când vom știi, a iubii
chiar și iernile grii?
Uităm anii
Să-mi prinzi tivul cămășii,
în tocul de ușă,să-mi prinzi
nasturii în cele două ferestre adormite,
să m-amesteci cu metalul deja făurit,
aș dori cu nerăbdare astăzi.
Dar oare poți îmbina lumea cu
Apostrof
tu m-ajuți,
să vorbesc,
să citesc,
abajur de culori
în stigmate de flori.
Apostrof
curios,
tu rostești ,
în povești
numai pozne hazlii
și picante
Șuieră vântul,
Apa se duce,
Azi și pământul,
Geme-n răscruce.
Fulgere sar,
Stele aprind o speranță,
Luna pe cer
Duce lumina de gheață.
Linii apar,
Bolta desene crează
Venus, mai
Ploaia în geam, cade iar rece și crudă,
Șipot de dor, crește, suspină, se-amuză,
Sub un șopron banca e neagră și udă,
Eu te aștept, stau pironit spre ecluză.
Tu nu apari, ochii încep să se
Ce-mi dăruiești, gând nedorit,
cupa de rouă cu ser otrăvit,
șoapte amare, lacrimi târzii,
numai tăcere, iar tu nu mai vii?
Ce îmi promiți, clipe ascunse,
strai primenit, vise distruse?
Nu mai
Absint să beau din cupa ta
sa trec în neființă,
să beau, să beau acum aș vrea
e ultima dorință.
Să beau eter din poala ta
să mă-nfrățesc cu vântul,
să zbor și eu, atât aș vrea
să nu ating
Trecătoare este viața,
pentru unii mire-n lapte,
pentru alții cum e ceața,
pentru mine o dulceață,
pentru ea o dimineață.
Chiar de-i rea și trecătoare,
sfântul dar ni se desface,
ne
Tot se duce, totul vine
Totul este început,
Să începă totul bine,
Încă nimeni n-a putut.
Tot se crede, totul minte
Totul este definit,
A-nceput totul cuminte
Să se simtă asuprit.
Tot ce
Uite-un vers,
procreat, aclamat
și cu sârg așezat
într-un punct din pătrat,
dar frumos încriptat
pe-un perete gravat,
la pătrat.
Uite-un gând,
zămislit, dar pripit
pe un trai risipit,
de
În genunile întinse,
Diafanele cărări,
Constelațiile aprinse,
Aruncate-s peste mări.
În izvoarele de viață,
În căldura din vulcan,
În soborul plin de ceață,
Stivuite-s toate-n
Nervos, mă trezesc din somn,
supărat că nu mai sunt în acea lume,
în care eu conduc totul sau fac ce vreau.
Deschid o cutie de sare să pun câteva linguri,
în tocana abia răcită, cu miros de
Spitalul, prăfuit de amintiri,
E plin și astăzi ca odinioară,
Când tu erai pe patul cu suspini,
Iar eu în poala ta jucărioară.
Suspine-aveai și bocet de copilă,
Dar încercai s-acoperi tot
O rază și balta începe să-nvie,
Cu zgomote scurte din stuful umbros,
Cu valul, ce sticlă dorește să fie
În umbra cea deasă, de pir răcoros.
Pe apă apar cerculețele dese,
E semnul că nada e
Merg,
prăbușit în gândurile mele,
obosit de somnul trecător,
spre locul cu odihnă alcalină
să îi cerșesc un strop.
Un strop,
de vigoare albastră, menită
să-mi trezească, înlănțuita
privire
GM