Gondos Ana

Atât de roz de verde, În negrul care se tot vede; Încât indienii cântă-n vede, Despre cum nimeni nu mă crede... Atât de firav de tare, Precum un ghiocel spre soare; Încât inima cântă și-n

Mai mult decât nisipul mării m-am risipit, Deșarte mi-au fost zilele - de săgeți lovit, Sufletul rănit abia mi-l port prin labirint, Singură mă lupt în van cu inima de-argint... Un fluture cu

"Bună ziua!" A exclamat poezia Murindu-mi în piept. "Trezirea!" A exclamat soarele Înviind cuvântul drept. "Aș vrea să cred că exist În aceste vremuri, progresist" -Va spune un proletar

Între noi doi stă luna, Și se desprinde cununa De stele din ochii mei; Nu mai poți ajunge la ei... Ne pierdem unul de altul Ca doi străini, pe cerul În care ne îndepărtăm, Și după soare

De fluturi mii s-ar înălța la ceruri, Cu ale lor armonioase forme-n feluri Ce inimii îi dau fiori de primăvară, M-aș duce pe câmpii, ca bunăoară, Să simt o adiere nouă, să dorm Sub frunzele

Nu mă uita, sunt conștiința ta... Când frunza galbenă va cădea, Și încă un fir din părul tău alb ca vata, Vei vedea viața ta curgând aievea... Nu mă uita, la geamul tău bat, Când lovești