I started long ago a journey
And ended up with an attorney,
To plead my innocence to others,
Ans it was fair enough to witness
The Phoenix and the change of the heart
And a writer who played
Stau nemișcat, în soarele dimineții;
Muguri albi, cu parfum de iasomie,
Răsar ca versurile dintr-o simfonie;
Și păsări albastre străpung toți nămeții...
Frigul fără nume, de dincolo de
"Cred că furia domină, deși deznădejdea o alimentează. "
Castelul bântuit se înălța pe un deal, în mijlocul viscolului. Călătorii, obosiți, aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească.
Luna sfâșiată în voaluri de iubire,
Începe povestea veacului de fericire,
A doi muritori ce se-ntâlniră iarăși,
Pe orizontul cuprins în doi iriși...
O viață am și numai una, și-ntreagă
Îți
Interpolul Galactic, atmosfera destul de liniștită, ca înainte de căderea unui asteroid.
Visul meu din spatele visului meu îmi arăta că trebuie să cad în gol fără să mă opresc.
Planetele
Am să te judec, tată
Am să fiu plină de pată;
Am să fiu doar o fată;
Exilată, Turbulentă...
Unii zic că Violentă.
Pașnic de Dementă.
Și am să te judec, tată
Că am fost astfel
"Cred că furia domină, deși deznădejdea o alimentează. "
"Și povestea ei suna în felul următor:
Se născuse în satul de la marginea pădurii, și era singură la părinți. Tatăl ei se îmbăta des,
Și iar mă pierd în noapte,
Într-un miros de moarte,
Am rămas fără șoapte,
Și tu ești tot departe...
Aș da orice să fim iar
Uniți peste-orice hotar,
Dar tu nici n-ai habar
Ești tot
Și chiar de un înger al morții,
S-ar preschimba în fluture,
Și-ar apărea în umbra porții,
Precum o flacără arzând,
Eu tot aș arde, tot zburând
În lumea veșnicului gând
Că nemurirea ne
Atât de roz de verde,
În negrul care se tot vede;
Încât indienii cântă-n vede,
Despre cum nimeni nu mă crede...
Atât de firav de tare,
Precum un ghiocel spre soare;
Încât inima cântă și-n
Mai mult decât nisipul mării m-am risipit,
Deșarte mi-au fost zilele - de săgeți lovit,
Sufletul rănit abia mi-l port prin labirint,
Singură mă lupt în van cu inima de-argint...
Un fluture cu
"Bună ziua!" A exclamat poezia
Murindu-mi în piept.
"Trezirea!" A exclamat soarele
Înviind cuvântul drept.
"Aș vrea să cred că exist
În aceste vremuri, progresist"
-Va spune un proletar
Între noi doi stă luna,
Și se desprinde cununa
De stele din ochii mei;
Nu mai poți ajunge la ei...
Ne pierdem unul de altul
Ca doi străini, pe cerul
În care ne îndepărtăm,
Și după soare
De fluturi mii s-ar înălța la ceruri,
Cu ale lor armonioase forme-n feluri
Ce inimii îi dau fiori de primăvară,
M-aș duce pe câmpii, ca bunăoară,
Să simt o adiere nouă, să dorm
Sub frunzele
Nu mă uita, sunt conștiința ta...
Când frunza galbenă va cădea,
Și încă un fir din părul tău alb ca vata,
Vei vedea viața ta curgând aievea...
Nu mă uita, la geamul tău bat,
Când lovești
GA