Mi-e gândul leneș și rigid
Ideile-s plecate acum într-o vacanță;
Îmi rezim capul pe liniști ca pe-un zid
Pe margine de gând și de speranță.
Adorm cu gândul dus la absolut nimic
Visez nimicuri
E lume multă-n stradă,
Dar oameni puțintei,
Ei merg făr`să mă vadă
Când trec pe lângă ei.
Eu știu că lumea-i hoață
Și-i rea, că este lume…
Mă perie prin față
Spunându-mi vorbe bune.
Dar
admirație:
capacitatea de a lua model pe cineva
fără a-l imita.
capacitatea de a recunoaște valoarea omului
fără a-l invidia.
autodepășire:
pentru că nu am dreptul
să fiu piedică
nici
acasă:
casă a trupurilor și-a sufletelor noastre.
loc din care plecăm
doar pentru a avea unde ne întoarce.
amintirea:
pedeapsă a trufiei.
oglinda retrovizoare pe care viața ne-o ofera
albină:
mic strop de lumină
ce adună în stropii de miere
dulceața și liniștea verii.
ca multe lucruri și persoane,
capătul fără miere are venin.
bou:
încăpățânat ce-și poartă cu fală
dicționar - credință
adevăr
relativă cunoaștere și unică alternativă.
privit din mai multe unghiuri se transformă în minciună.
binecuvântare
ușa sufletului are clanța pe dinauntru.
noi
arșiță
mângâiere a focului din soare ce ne purifică și ne amintește că suntem…și apă.
brumă
lacrimile toamnei ce ard obrajii frunzelor și-a verii.
caniculă
patruzeci de grade la umbră, dar
e noapte–acum târzie, iar ceru–nalt senin;
și–i găurit de stele, și–i găurit de lună…
simt un fior în spate, ca gheara unui spin
căci lupii sunt pe–aproape și urlă a ,,noapte buna!”
o bufniță
pentru că Dumnezeu mă iubește.
m – am născut fragilă:
o floare gingașă,
o rază fină de suflet,
asta sunt pe dinăuntru!
chiar dacă pe dinafară
mă vedeți puternică,
eu sunt:
o floare
se înfioară prunii
când văd depărtarea
venind pe-a lor umeri
în chip de furtună.
se bucură însă
gândind la seninul
ce vine din urmă
sfîrșindu-le chinul.
în viață sunt victorii și-înfrângeri pentru oricine
iar tot ce se întâmplă, făcut e pentru tine
de vrei să faci ceva, începe de pe-acum,
de vrei s-ajungi la țintă, te ține de-al tău drum.
nu
m-a întrebat frizerul
de ce îmi crește părul
așa cum crește iarba.
nu am știut răspunsul
ba m-a umflat și râsul
și-am râs atunci degeaba.
când mă gândesc acuma
sunt palidă ca luna
și nu
Pe când umbra e-ntinsă de răsăritul lunii
Eu te-aș îmbrățișa cu orice braț al lumii:
Cu brațe de stejar, cu brațele de stea,
Cu brațele de nor, ce-anunță vreme rea.
Cu brațe de fierar, cu
sunt doar o umbră,
o scânteie,
ce-n lume umblă.
sunt femeie.
ești soare aprig
și vânt turbat,
trăind în lume,
ești bărbat.
cum vântul galeș zboară
stârnind furiș scânteia
trezeai
