În ciuda a toate,
continui sa fiu conștientă
de nemărginirea și limitele mele.
În ciuda a toate,
continui să ignor
nemărginirea și limitele mele.
Ce binecuvântare,
ce blestem,
ce
Câți ani îi trebuie unui pisc
Să fie ros, să scadă
Și-apoi să cadă-n mare?
Câți ani te poți preface orb
Să nu zărești lumina
Și surd, să nu auzi alintul
Și mut, să nu-mi spui ce te doare?
Sunt fericită că acum trăiesc
Iar bucuria îmi cuprinde firea;
Plăcere-n toate de caut eu găsesc
Și știu abia acum ce e iubirea.
Sunt fericită că pot să-îmbătrânesc
Că riduri mici îmi dau
De-aș fi ca alții nu mi-ar păsa
cu cine,
cât
și când eu viața îmi trăiesc.
De-aș fi ca alții, de toate m-aș lăsa :
de lene,
de visare;
de tine nu, căci te iubesc!
De ce țin minte
Trecătorule, ce ești acum cândva și eu am fost;
Ce sunt acum, cândva și tu vei fi!
Nu plânge acum, că nu mai are rost,
Nu mă ajută și asta tu o știi.
Sărate lacrimi nu vreau să odihnească
Pe
Mi-ai sărutat umbra
Când am trecut prin dreptu-ți.
Odinioară obișnuiai
să îmi săruți tălpile,
creștetul, genunchii,
umerii, coatele
și unghiile, uneori.
Mă gîdila sărutul tău,
mă
Cine-ar putea zice de unde vine vântul
Și unde pleacă râsul cu plânsul și cuvântul
Pe unde umblă gândul și cine ți-e sortitul,
Sau ce înseamnă viața, ori moartea, ori iubitul?
Sau cine știe
Voi râdeți mult trăind haios
O viață ce-o simțiți ca mierea.
La voi n-au toate doar un rost,
La voi rost n-are nici tăcerea.
Căci râdeți mult gândind puțin
Și-astfel vi-i râsul de
Viața-i un vis plin ochi de minuni
În viață cunoști oameni răi dar și buni
Viața e-un joc cu vise fierbinți
În viață înveți să înșeli și să minți.
Viața e scurtă, ușoară și grea
Adesea îi vezi
De m-aș fi născut pitică
M-aș fi descurcat.
Mi-aș fi mărit prin fapte statura mea cea mică
Și cu micimea lumii oricând aș fi luptat.
De m-aș fi născut fără noroc
Cum sunt doar câteodat’
M-aș
Când întâlnesc copii orfani
Ce-arar cunosc o mângâiere
Sau văd bătrânii prinși sub ani
Cu griji și boli, fără putere.
Și-l văd pe cel ce-i orb născut,
Tânjind o viață de lumină
Zic: Doamne
Mi-am pus pofta în cui
Iar cuiul sus, în stele
Pe timpul postului
Să nu poftesc la rele.
Mi-am pus lacăt la gură
Să nu împroșc veninul,
Să nu răspund cu ură
Celui ce-mi dă pelinul.
Am pus
De-aș fi ca alții nu mi-ar păsa
cu cine,
cât
și când eu viața îmi trăiesc.
De-aș fi ca alții, de toate m-aș lăsa :
de lene,
de visare;
de tine nu, căci te iubesc!
De ce țin minte
O, mare dor, de ce nu vrei în pace să mă lași,
De ce nu pleci în lume, de ce ești oare laș?
De ce-mi topești speranța când vreau să te alung,
De ce-mi scurtezi visarea, de ce-mi faci timpul
Cândva ne-am întâlnit, de vis mi-ai făcut viața,
Mi-ai luminat trăirea spunând că mă iubești;
Mi-ai spus că-ți sunt stăpână, eu mă topeam ca gheața
Știind că ești pe-aproape, simțind că mă
Eu te-am găsit pe tine,
Sau m-ai găsit tu?
Nu știu ce-i rău, ce-i bine,
Că nu știu să-ți zic: Nu!
Și văd că dintre toate
Din câte am trăit
Mi-au lipsit multe, poate...
Tu sigur mi-ai
Te-am așteptat iubite, sperând să mă găsești,
Te mai aștept o viață caci nu știu cine ești.
Te-am așteptat iubite, mai multe nu-ți pot spune;
De-aș ști cum te numesti eu te-aș striga pe
Am fost în câmp, făr’ nici o treabă
Și m-am plimbat o zi întreagă.
De mă-ntrebați pe unde-am stat
Nu știu a spune, am uitat!
Ce am aflat vă spun acum:
Sunt oameni-flacără și scrum;
Sunt
Oricît am vrea,
iubirea nu e matematică:
să aduni o speranță, să scazi o dezamăgire
și în final, să rămâi același tu.
Oricât am vrea,
iubirea nu e istorie:
să inventariezi victorii și
Nu-i așa că
de m-aș strecura
și-aș curge
o dată cu nisipul, în clepsidră
aș fi timp?
Iar de m-aș strecura
în mintea ta
și aș plăsmui
ce-n minte port de veacuri
aș fi tihnă?
Dar
De n-ai fi fost tu,
nimic din ce mi-ai pregatit
nu s-ar fi întîmplat.
Dar tu fiind,
ai dat uneori sens vieții
pentru ca alteori
să-i răpești, crud, tot sensul.
Și așa, bun și rău
Vă iert pe toți, e treaba mea!
Eu cunosc arta de-a iubi
Și cunosc arta de-a ierta.
Mă iert pe mine, cu-atît mai mult.
Ce mi-am făcut eu pot ierta
Și pot ierta ce mi-ați facut.
Vârtej trec
Ninge acum,
Sunt singur pe drum,
Nu-i nimeni alături de mine.
Ninge grăbit,
Eu nu sunt iubit
Căci n-am nici de ce, nici de cine.
Copil sunt, orfan
Și an după an
Aș vrea de Crăciun o
Totul e alb, e grea depărtarea,
E alb tot pământul și cerul.
E albă și mintea, începe uitarea
Iar viața-și sfârșește misterul.
Fulgii dansează tangouri grăbite,
Se-aștern peste căi, peste
