Ninge într-o veselie
Cu fulgi mari, seară de seară;
Dealul s-a facut câmpie
De când viscolul tot cară.
Ninge, nu se mai oprește,
Ca în basme ninge-acum
Și de când tot viscolește,
Drumul nu
Trezit de dimineață
Ai vrut ca să te cerți,
Nici ploaie și nici ceață
N-ai vrut deloc să ierți.
A fost o rouă deasă
Ce ți-a udat piciorul
Și cum era și ceață
Tu te-ai certat cu norul.
Să
Doar tu îmi dai curaj să fac ce nu-ndrăznesc,
Doar tu mă faci cu ură mai mult să te iubesc;
Doar tu îmi dai puterea să schimb și să accept,
Doar tu îmi dai motiv ca alergând să-aștept.
Doar tu
Soarele-apune, coboară grăbit după dealuri
Noaptea răsare, iese din nou dintre valuri
Mereu se întâmplă astfel pe-nserat
Când locul zilei de noapte e luat.
Soarele apune divin ca și
Nu știu de ce
simt ce-ar trebui să simt,
gândesc ce-ar trebui să gândesc
fac ce ar trebui să fac
doar atunci când sunt singură.
Sunt regizor desăvârșit
în vise și planuri mărețe,
dar
Au murit mugurii copacilor!
Își plâng ramuirile frumusețile pierdute,
Se frământă rădăcinile
De dorul copiilor
Desfăcuți ieri
Pentru o călătorie în viitor.
S-a oprit timpul!
Visele
Privind prin fereastră, departe, în ger
Zării printre fulgii pufoși un înger
Ce-avea pe rochiță lalele.
I-am spus de îndată la Lele:
Te uită măi, Leleo afară, prin gheață!
Iar Lelea privind,
De nu ai exista
În mine nu ar bate o inimă întreagă!
M-aș întrista
Când timpul ar trece greu, iar eu aș vrea să treacă.
Dar tu exiști
Mă întregești cum nimeni n-o mai face
Fără să miști
Tu
O, primăvară dulce, îți spun ,,Bine-ai venit!”
Tu pleci când vine vara și vii cred din zenit!
Te reîntorci aceeași, mereu toți ți se-nchină
Căci tu dai viață vieții, luminii dând lumină.
O,
Când după gerul iernii începe-o nouă viață,
Când simt căldura vie ce n-o găsesc la gheață
Simt setea cea de viață, a lor, ce vor să fie
Și mă-nfior în mine, natura iar învie!
Primii sunt
Mă aplec și sprijin pământul
cu palmele.
Îl țin să nu plece.
A început să-mi fugă
de sub picioare
și s-o ia nebun la deal
prin văile galaxiei.
Îmi reazim capul
pe umărul
De-ai fi văzduh, atunci m-aș face vânt.
De-ai fi vorbire, atunci aș fi cuvânt.
De-ai fi un mut, aș fi a ta tăcere,
De-ai fi copac, m-aș face adiere.
De-ai fi un înger m-aș face rugăciune,
De-ai
Azi-noapte m-am visat acasă,
Și Doamne, ce frumos am mai visat!
Deși sunt trează visul nu mă lasă
Și mai visez și-acum că sunt la mine-n sat.
M-am săturat de biata-mi colivie,
M-am săturat de
În fața fierăriei
Chircită pe o piatră,
Cu ochi de jucărie
E o biată, tristă fată.
Cu haine ponosite
Și ochi de câine blând,
Cu vise ofilite,
Cu părul smuls de vânt.
E încă ziua crudă
Mi-am așezat bărbia în palme
Iar coatele pe genunchii cărții.
Ne-am privit și ne-am mirat una de alta:
Cartea a descoperit
că eu sunt o poveste,
Eu am descoperit
că în paginile cărții
Cine știe de ce oare
Se pierd fluviile-n mare?
De ce oare, cine știe
De ce-i apa străvezie?
De ce râde copilașul
Și cum simte frica lașul?
De ce-s toate ca un cerc?
Și de-i greu, de ce
Viață dulce, viață amară,
Tu ești grea când ești ușoară,
Ești prea scurtă ori prea lungă,
Ești tărcată și-ntr-o dungă.
Ești urâtă sau frumoasă,
Ba ești vis, ba ești de groază,
Fir de praf,
Într-o zi, un șoricel,
Prăpădit și vai de el
Urmărit de-o pisicuță
Nas în nas dă cu-o văcuță!
Și sfârșit, amar oftând
Șoricelul mic, plângând
Zise: ,,Rogu-te văcuță,
Noi toți știm că ești
Ne naștem pui de oameni, ce doar părem întregi;
Pășim în jungla vieții, ce nu prea are legi.
Ne facem legi de cârpe, s-avem ce încălca
Și ținem cont de bârfe, de parcă ar conta.
Ne naștem fără
Am trăit frustrarea pietrei,
suferința vulcanului
și fericirea apelor scăpate din adânc.
Am simțit exploziile florilor pe ramuri
și stingerea unui om.
Am privit lumina de dincolo de
Ce ați făcut voi, oameni, cu numele ,,român’’
De spuneți că în țară doar proștii mai rămân?
De ce-ați lăsat voi lupii să roadă-n carne crudă?
De ce-ați permis acasă la voi să fiți
De m-ai iubi pe mine așa cum te iubesc
Aș zice că în viață am tot ce îmi doresc.
Dar tu-nțelegi iubirea ca pe ceva trupesc,
Eu înțeleg întregul din suflet să-l iubesc.
Ești un copil în suflet,
Gândesc ce vreau să uit și-o iau încet, pe rând:
Aș vrea să uit c-ai existat. Asta nu pot!
Căci mi-ai intrat sub piele și în gând
Și nu mai pot de-acolo să te scot.
Aș vrea să uit că viața-i
