Poezii

În ciuda a toate, continui sa fiu conștientă de nemărginirea și limitele mele. În ciuda a toate, continui să ignor nemărginirea și limitele mele. Ce binecuvântare, ce blestem, ce

Câți ani îi trebuie unui pisc Să fie ros, să scadă Și-apoi să cadă-n mare? Câți ani te poți preface orb Să nu zărești lumina Și surd, să nu auzi alintul Și mut, să nu-mi spui ce te doare?

Sunt fericită că acum trăiesc Iar bucuria îmi cuprinde firea; Plăcere-n toate de caut eu găsesc Și știu abia acum ce e iubirea. Sunt fericită că pot să-îmbătrânesc Că riduri mici îmi dau

De-aș fi ca alții nu mi-ar păsa cu cine, cât și când eu viața îmi trăiesc. De-aș fi ca alții, de toate m-aș lăsa : de lene, de visare; de tine nu, căci te iubesc! De ce țin minte

Trecătorule, ce ești acum cândva și eu am fost; Ce sunt acum, cândva și tu vei fi! Nu plânge acum, că nu mai are rost, Nu mă ajută și asta tu o știi. Sărate lacrimi nu vreau să odihnească Pe

Mi-ai sărutat umbra Când am trecut prin dreptu-ți. Odinioară obișnuiai să îmi săruți tălpile, creștetul, genunchii, umerii, coatele și unghiile, uneori. Mă gîdila sărutul tău, mă

Cine-ar putea zice de unde vine vântul Și unde pleacă râsul cu plânsul și cuvântul Pe unde umblă gândul și cine ți-e sortitul, Sau ce înseamnă viața, ori moartea, ori iubitul? Sau cine știe

Voi râdeți mult trăind haios O viață ce-o simțiți ca mierea. La voi n-au toate doar un rost, La voi rost n-are nici tăcerea. Căci râdeți mult gândind puțin Și-astfel vi-i râsul de

Viața-i un vis plin ochi de minuni În viață cunoști oameni răi dar și buni Viața e-un joc cu vise fierbinți În viață înveți să înșeli și să minți. Viața e scurtă, ușoară și grea Adesea îi vezi

De m-aș fi născut pitică M-aș fi descurcat. Mi-aș fi mărit prin fapte statura mea cea mică Și cu micimea lumii oricând aș fi luptat. De m-aș fi născut fără noroc Cum sunt doar

Când întâlnesc copii orfani Ce-arar cunosc o mângâiere Sau văd bătrânii prinși sub ani Cu griji și boli, fără putere. Și-l văd pe cel ce-i orb născut, Tânjind o viață de lumină Zic: Doamne

Mi-am pus pofta în cui Iar cuiul sus, în stele Pe timpul postului Să nu poftesc la rele. Mi-am pus lacăt la gură Să nu împroșc veninul, Să nu răspund cu ură Celui ce-mi dă pelinul. Am pus

De-aș fi ca alții nu mi-ar păsa cu cine, cât și când eu viața îmi trăiesc. De-aș fi ca alții, de toate m-aș lăsa : de lene, de visare; de tine nu, căci te iubesc! De ce țin minte

O, mare dor, de ce nu vrei în pace să mă lași, De ce nu pleci în lume, de ce ești oare laș? De ce-mi topești speranța când vreau să te alung, De ce-mi scurtezi visarea, de ce-mi faci timpul

Cândva ne-am întâlnit, de vis mi-ai făcut viața, Mi-ai luminat trăirea spunând că mă iubești; Mi-ai spus că-ți sunt stăpână, eu mă topeam ca gheața Știind că ești pe-aproape, simțind că mă

Eu te-am găsit pe tine, Sau m-ai găsit tu? Nu știu ce-i rău, ce-i bine, Că nu știu să-ți zic: Nu! Și văd că dintre toate Din câte am trăit Mi-au lipsit multe, poate... Tu sigur mi-ai

Te-am așteptat iubite, sperând să mă găsești, Te mai aștept o viață caci nu știu cine ești. Te-am așteptat iubite, mai multe nu-ți pot spune; De-aș ști cum te numesti eu te-aș striga pe

Am fost în câmp, făr’ nici o treabă Și m-am plimbat o zi întreagă. De mă-ntrebați pe unde-am stat Nu știu a spune, am uitat! Ce am aflat vă spun acum: Sunt oameni-flacără și scrum; Sunt

Oricît am vrea, iubirea nu e matematică: să aduni o speranță, să scazi o dezamăgire și în final, să rămâi același tu. Oricât am vrea, iubirea nu e istorie: să inventariezi victorii și

Nu-i așa că de m-aș strecura și-aș curge o dată cu nisipul, în clepsidră aș fi timp? Iar de m-aș strecura în mintea ta și aș plăsmui ce-n minte port de veacuri aș fi tihnă? Dar

De n-ai fi fost tu, nimic din ce mi-ai pregatit nu s-ar fi întîmplat. Dar tu fiind, ai dat uneori sens vieții pentru ca alteori să-i răpești, crud, tot sensul. Și așa, bun și rău

Vă iert pe toți, e treaba mea! Eu cunosc arta de-a iubi Și cunosc arta de-a ierta. Mă iert pe mine, cu-atît mai mult. Ce mi-am făcut eu pot ierta Și pot ierta ce mi-ați facut. Vârtej trec

Ninge acum, Sunt singur pe drum, Nu-i nimeni alături de mine. Ninge grăbit, Eu nu sunt iubit Căci n-am nici de ce, nici de cine. Copil sunt, orfan Și an după an Aș vrea de Crăciun o

Totul e alb, e grea depărtarea, E alb tot pământul și cerul. E albă și mintea, începe uitarea Iar viața-și sfârșește misterul. Fulgii dansează tangouri grăbite, Se-aștern peste căi, peste