Poezie
Fierarul
2 min lectură·
Mediu
În fața fierăriei
Chircită pe o piatră,
Cu ochi de jucărie
E o biată, tristă fată.
Cu haine ponosite
Și ochi de câine blând,
Cu vise ofilite,
Cu părul smuls de vânt.
E încă ziua crudă
Iar zorii stau să vină.
De rouă-n spate-i udă
Ea trist îngână: ,,Milă!”
Se face-apoi amiază
Dar nimeni nu se-oprește;
Când seara apoi urmează
În dânsa foamea crește.
E tristă în viața-i rece,
Îi este dor de-o mamă;
Grăbită lumea trece
Și nu o bagă-n seama.
Copii săraci ca dânsa
Se joacă de-a minerii.
Pe față este plânsă
De lacrimile serii.
Miros de pâine caldă
Pe-aripi de vânt se cerne;
Acum pe fața-i albă
Un zâmbet mic se-așterne.
Închide ochi de smoală
Lucioși, ca o oglindă
Și vede-n gând o oală
Cu lapte, aburindă.
Apoi o pâine întreagă
Tot aburind și ea
Ieșind dintr-o desagă
De bunătăți prea grea.
Dar se trezește, iată
Din visu-i prea curând
Și împrejur ea cată
Mirosuri dulci în vânt.
Nu e nimic aproape
Departe nu-i nimic
Tristețea toată-ncape
În suflețelu-i mic.
Dar se aud deodată
Pași rari, egali și grei
Se strânge biata fată
Chircit, ca umbra ei.
Se apropie tăcut
Cât muntele de mare
Cu pieptul ca un scut
Cu palma grea și tare.
Cu șorț de piele arsă
Cu mâneci suflecate
Un om cu barba aspră
Puțin adus de spate.
Se-oprește lângă dânsa,
Ridică felinarul
Și-i vede fața plânsă;
E omul bun, fierarul!
Născut din sărăcie,
Crescut spre-a fi sărman,
El are avuție
O daltă și-un ciocan.
Nu știe-o iotă carte,
Muncește de-o vecie,
Cu-ai săi copii împarte
Aceeași sărăcie.
Trudește mult și greu
Strunind focul și fierul
Și parcă mai mereu
Poartă pe umeri cerul.
Om aspru la cătare
Cu păr și ochi de câine
Deschide palma mare;
Într-însa are pâine.
00853
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 296
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 76
- Actualizat
Cum sa citezi
Girigan Oana Gabriela. “Fierarul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/girigan-oana-gabriela-0040932/poezie/14078436/fierarulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.