Poezie
Chef de sfadă
1 min lectură·
Mediu
Trezit de dimineață
Ai vrut ca să te cerți,
Nici ploaie și nici ceață
N-ai vrut deloc să ierți.
A fost o rouă deasă
Ce ți-a udat piciorul
Și cum era și ceață
Tu te-ai certat cu norul.
Să te împace-n uliți
Din nori soarele-și scoate
Luminile prin suliți;
Te-ai liniștit tu poate?
Când s-a întețit văpaia
Și sete când ți-a fost
Prin toată vâlvătaia
Pe soare-l iei la rost.
Venit-a o fătucă
Având ulcior de apă.
Ai pus-o să se ducă
Dar ai călcat pe-o sapă!
A mai venit și ploaia
Ce te-a udat pe spate
Și ai certat chiar oaia
Ce n-a știut să-înoate.
Ai vrut să urci pe șură
Făcând scandal ca-n oaste
Dar un fuștei te fură
Și te-ai lovit la coaste.
Trecut-a o mamaie
Cerșind ceva la ușă
N-ai dat nici o lețcaie:
,,La treabă treci, mătușă!”
Þi-ai amintit că fiscul
La toți are să vină
Și te-ai certat cu pixul
Că nu mai are mină.
Ai luat la rost curcanii
Că se înfoie-n stradă
Că-ți cheltui lesne banii
Tu m-ai luat la sfadă.
Dar noptea acum se lasă
Și s-a răcit lumina
Iar clopotul lin bate…
A cui o fi iar vina?
00772
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 198
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 44
- Actualizat
Cum sa citezi
Girigan Oana Gabriela. “Chef de sfadă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/girigan-oana-gabriela-0040932/poezie/14079111/chef-de-sfadaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
