de-ai ști

de-ai ști cum te iubesc, cât nimeni nu iubește;

la cât te prețuiesc, nimic nu prețuiește…

de-ai ști cât te iubesc, s-ar ingrozi și gândul:

tot cât iubește omul în nouă vieți de-a rândul!

de-ai ști cât te iubesc, de-ar ști o lume-ntreagă,

de când țin asta-n mine crezând că o să-mi treacă,

de-ai ști câta iubire în stare sunt s-ofer,.

de-ai ști că pentru tine m-aș umili să cer!

de-ai ști că pentru tine aș trece și prin iad,

de-ai ști că lânga tine și apa pot s-o ard!

de-ai ști cât te iubesc, cât mă usuc de dor,

de-ai ști că lingă tine și plumbul e ușor!

de-ai ști că pentru tine eu aș întoarce vântul,

și- aș seca și marea și-aș îneca pământul,

și-aș sfredeli în stâncă și-aș trece și de cer,

și moale-aș fi…ca pielea... și tare…ca un fier!

dar tu nu știi nimica din ceea ce simt eu,

și n-ai să știi vreodata deși să tac mi-e greu,

eu te visez doar, soare... căci zilele-mi sunt reci

și mare mi-e durerea când vii doar ca să pleci.

și nu ți-oi spune asta pân’ o muri pământul,

le țin doar pentru mine: și simțul și cuvântul.

tu ai o viață plină! Unde să-ncap și eu?

dar te-oi iubi o viață... Și după ea, mereu!