Din iubiri trecătoare am gustat,
Pe mine păcătosul iartăl Doamne,
C-am adunat de acum atîtea toamne,
Și tot îmi zboară gîndul spre păcat.
Cînd mă gîndesc și acuma mi-e rușine,
Mînca găina zău
Ai apărut odată cu neaua,
Atît de albă și atat de pură,
Eu te-am zărit îndepărtînd perdeaua,
Și am vrut pe loc să te sărut pe gură.
Da, te iubesc parcă din totdeauna,
Deși doar astăzi te-am
Îmi spui mereu să am speranță,
Că mă iubești și tu puțin,
Dar mă privești cu aroganță,
Cum îmi înec durerea-n vin.
Nu mă considera incult,
Căci am destule sentimente,
De om înterg ,de om
Nu știu cînd s-or găti zilele mele,
Ca să le-adun pe toate într-o carte,
Nu știu nici cînd mă voi urca la stele,
Nu știu nici cînd voi coborî în moarte.
M-așteaptă bunicii, părinții,
Să ajung
Trăiește-ți viața omule acum,
Trăiește-ți viața pe care o ai ,
Căci restu-i mineral sau poate scrum,
Sau doar naveta între iad și rai.
Și cît de scurtă e și cît de grea,
Și ce puțin î-mi
De ce î-mi spui că n-am dreptate,
Contrazicînd mereu,mereu,
Nimeni nu știe numai eu ,
Ce triste-s clipele create.
De ce nu-ncerci să mă-nțelegi,
Am gînduri bune și curate,
Nu-ți spundoar
În zare se vede o răchită,
Sub care noi stat-am cîndva,
Pe maluri ea pare amețită,
De rîul ce curge sub ea.
Ar vrea ca să fugă-npreună,
Cu rîul spre fluviu și mare,
Să-și tragă puterea
Lâsați-mă oameni să stau,
Cu voi la muncă și masă,
Căci nu pot să stau doar acasă,
În doi eu cu Bahus să beau.
Primiți-mă, am gînduri frumoase,
Le pot exprima coerent,
De sînteți un public
Nu-mi spune iubito adio,
Cel mult să-mi spui: la revedere,
Nu-mi spune iubito adio,
Să poți reveni cu plăcere.
Tu poate crezi că nu te mai iubesc,
Sau că am încetat să țin la tine,
Am lipsit
Ai revenit și veselă și bună,
Pe unde ai fost nu voi afla nicicînd,
La tine-n ochi e soare, la mine doar furtună,
Să te ucid sau nu e tot ce am în gînd.
Mai ai în păr un fir uscat de iarbă,
La
Afară-i cald, e vară iar,
Doar eu sînt trist și mult prea rece,
Și timpul sa oprit, nu trce,
Prin atmosfera ca de jar.
Azi beau cafeaua din ibric,
Și am și dor și am și ciudă,
Că viața asta-i
Pe sub castani treceam ades,
Cu sufletul pe jar, inima rece,
Și mă gîndeam la viața care trece,
Din care prea puține am ales.
Deodată-ncep să rîd, să plîng în mine,
Să simt că nu sînt singur
E noapte. Să dorm nu mai pot,
Mă-ndrept ușurel spre fereastră,
O șterg chiar pe mijloc c-un cot,
Și privesc prin noaptea albastră.
Un bec strălucește în zare,
Dînd zăpezii sclipiri de
Eu sînt cel hărăzit de soartă,
Căruia Zeus ia dat cinci copii,
Eu sînt cel ce aștept la o poartă,
Încă plin de speranță și de nostalgii.
Trece timpul și eu le văd tot mai rar,
Chipul se
Citeai povești de frații Grymm,
Și am rîs,
Vai !Ce-am mai rîs de tine,
Tu-mi reproșai din ochi...sublim,
Și ai spus doar;
--Gigi, nu e bine!
Te-am scos la dans.Dansai stîngaci,
Și-am rîs,
Vai
Vină zeițele să-mi fure,
Din piept azi inima-mi de piatră,
Schimbîndu-mi viața și destinul,
Ca-n basmele de altădată.
Să-mi pună inima pe jarul,
Infernului dacă se poate,
S-o încălzească
--Nebune! Ce ai făcut în viață,
Cînd erai mai puțin nebun?
==Deșteptule, iubeam o fată,
Fiind copil sărman pe drum.
--Nebunule și mai apoi,
Cînd începu ați crește barba?
--Căutam vechi lame
Supărat măgaru-o dată,
Întrebă un cal de curse;
--Auzi frate las-o baltă,
Cine-i ăla de te aduse /
Să manînci din fînul meu,
Tu cel ce nu faci nimic,
Căci de e un Dumnezeu,
Zău de nu e foarte
Domnule președinte și onorată instanță,
Vă aduc la cunoștință cu prestanță,
Că inculpatu-i plin de ignoranță,
E om cinstit și simplu, lipsit de importanță.
Acuzele-i sînt grave dar greu de
Se aud din nou acorduri de vioară,
Ca un blestem venit de peste ani,
Sînt curios și mă strecor afară,
Să pot vedea cîntînd cîțiva țigani.
Un țigănuș își unduia arcușul,
Pe strunele viorii
Sînt nervos și n-am căldură,
Așa că luați aminte,
Că vă dau vre-o una-n gură,
Riscînd să vă rup un dinte.
Sînt nervos că nu am bani,
Știu că-i boală națională,
Nu de azi ;de mai mulți
Să fiu al dracului de știu,
De ce mai părăsit,
Revino! Încă nu-i tîrziu,
Doar știi că te-am iubit.
Doar știi că încă te iubesc,
Și că mi-e dor de tine,
Pe nimeni alta n-o doresc,
Revino
Doamne dă să mor în iarnă,
Ca să nu miros urît,
Dar vă rog nu-mi puneți goarnă,
Și nu mă-ncheiați la gît.
De-ai să simți în plina zi ,
Un fulg ce-ți căzu pe față,
Să-nțelegi că poate
Aștept să te întorci acasă,
Să te întorci și să mă minți,
Ce spun vecinii nu-mi mai pasă,
Nici ei probabil nu-s cuminți.
Mi-e dor de false explicații,
De motivații seci, absurde,
De glasul