Ce trist e dimineața fără tine,
După un vis lipsit de culori,
Cît de amară mi se pare viața,
Precum cafeaua băută în zori.
Of ! cît aș da să mă trezesc cu tine,
Și cu mirosul tău
Sînt iarăși lipsit de idei,
Rătăcesc printre hoți și borfași,
Ce bine mi-ar prinde o mie de lei,
S-o beau într-o crîșmă si apoi să fac pași.
Vagabond amărît și în criză de bani,
Cu un șarm cam
Copii,e trist și e pustiu în casă,
Nu pot mînca cînd mă așez la masă,
De viață și de toate nu-mi mai pasă,
Copii veniți ! Vă rog veniți acasă.
Viața e grea iar eu ca mîine mor,
Iar voi
Atenție! Ne mor părinții,
De supărare și nevoi,
Le cade părul, le cad dinții,
Nu-i părăsiți copii și voi.
Veți regreta foarte curînd,
Căci ei se duc și nu mai vin,
Și-o să vă macine un
Vino odată vară fierbinte,
Și ia clăbucii ăștia de pe cer,
Că-s nervos și mă doare un dinte,
Vreau să mă-ncălzesc nu să pier.
Frigiderul mă tem să-l deschid,
Că e gol precum contul de
În viața asta ca o amăgire,
Atît de-ndepărtat de Dumnezeu,
Clădește-n orice zi o amintire,
Și poart-o acolo în inimă mereu.
N-ai să regreți cînd peste ani și ani,
Lipsit de ajutor și în
Cînd te-am văzut, erai în blugi și-n haină,
Și părul îți era despletit,
Parcă mergeai la cina cea de taină,
Dar de atunci nu te-am mai întîlnit.
Aș vrea și nu aș vrea să te revăd,
Nici nu
Am crescut cu muzica șoaptelor tale,
Și cu mirosul fînului cosit,
Din trandafirul vieții au cam căzut petale,
Ce-ntrgul pat mi la acoperit.
Sub cerul pe care mîini nevăzute,
Au aruncat bulgări
Superbă iarnă, Soare și ger,
Zăpada scîrțîie imaculată,
Și caii focoși cu poctoave de fier,
Aleargă sub pădurea fără de pată,
Și cîinii se aleargă de parcă se bat,
Se trîntesc și iar se ridică
Pe un pat de flori și stele,
Te aștept să vii la noapte,
Tu iubirea vieții mele,
Să asculți duioase șoapte.
Și așezată-ncet pe spate,
Să privești spre carul mare,
Eu te-acopăr cît se
Eu astăzi sînt trist, tu astăzi ești tristă,
Afară e frig și plouă din nou,
Ne scapă cristale de plîns în batistă,
Și un geamăt ușor lipsit de ecou.
Se apropie iarna geroasă și lungă,
Și nu-s
M-ai fi văzut doar ridicînd din pleoape,
Căci știu că încă mă iubești,
Tu care treci mereu atît de aproape,
Iubito vai : cît de departe-mi ești.
Puteai să te măriți în alt oraș,
Puteai să te
A-nceput azi săcearnă prin site celeste,
O ploaie maruntă și rece și grea,
Din pîrjolul de ieri azi nimic nu mai este ,
Căci e frig și afară și în camera mea.
Stau de-o vreme la geam cu
Iubitelor oriunde v-ati afla,
Dați-mi un semn că azi mi-e dor de voi,
Nu pot să-ntorc eu timpul înapoi,
Dar vreau să pot vorbi cu cineva.
Știu ! V-am pierdut ușor pe fiecare,
Dar știți că
Transformă-mă Doamne în ploi,
Și adună-Le pe toate într-un nor,
Iar cînd seceta va veni peste noi,
Revarsă-mă tăcut peste Humor.
Trnsformă-mă Doamne în pâine,
Sau în lei cît mai mulți și mai
De ce-ai plecat iubita mea,
Te-as fi iubit si azi...probabil,
A fost un gest impardonabil,
Pe care nu-l mai pot uita.
Cînd peste ani ai revenit,
Și-ai vrut din nou să fii cu mine,
Din tot ce
Sa risipit si noaptea ca un fum,
Mă uit În jur și nu te mai găsesc,
Adulmec doar o urmă de parfum,
Pe perna așezată nefiresc.
Femeie anotimp. Tu asta ești,
Mereu revii o data la trei