Poezie

Tristete sub castani

2 min lectură·21 ianuarie 2011

Mediu

Pe sub castani treceam ades,

Cu sufletul pe jar, inima rece,

Și mă gîndeam la viața care trece,

Din care prea puține am ales.

Deodată-ncep să rîd, să plîng în mine,

Să simt că nu sînt singur ci în doi,

Precum fecioara ce cu sînii goi,

Cheamă un bărbat spre împliniri depline.

Și atunci te văd. C-un mers ca o părere,

Tu ce-ti permiți să fii viață și moarte,

Te rog să stai! Nu merge mai departe,

Că-n urma ta rămîne doar durere.

Și te-ai oprit. O, te-ai oprit la mine,

Lăsînd Don-Juany-n urma ta să plîngă,

Mi-ai lăsat mîna, mîna mea s-o strîngă,

Și am pornit în doi spre rău și bine.

Gustai din viață ca din mărul crud,

Și ne iubeam nebuni irevocabili,

Dușmani, prieteni toți erau amabili,

Cînd ne priveau parcă vedeau un nud.

...Apoi te-ai stins precu o lumînare,

Vai! Cine așa ușor poate să rupă,

O floare pură și atît de scumpă,

Lăsînd neviață-n urmă și-ntristare.

De ce să-ngroape popii tînăr trup?

Ce pînă ieri era un pumn de viață,

Ce zei îi vede și nu îi îngheață?

Pe cei ce viața noastră o-ntrerup.

Cui ia greșit iubita mea plăpîndă ?

Și cărui demon ,cărui Dumnezeu?

Ia trebuit ființa ce doar eu,

Știu cît era de dulce și de blîndă.

M-am reîntors din nou printre castani,

Acu și inima î-mi e ca jarul,

Spre neființă aștept să trec hotarul,

Și apoi cu tine s-o pornesc prin ani.

001.106

gigi condratovici. “Tristete sub castani.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gigi-condratovici/poezie/13968566/tristete-sub-castani

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.