Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Pledoaria unui avocat

2 min lectură·
Mediu
Domnule președinte și onorată instanță,
Vă aduc la cunoștință cu prestanță,
Că inculpatu-i plin de ignoranță,
E om cinstit și simplu, lipsit de importanță.
Acuzele-i sînt grave dar greu de demonstrat,
Chiar dac-ar recunoaște că-i fur; nu a furat.
A stat cinci ani la ocnă,dar cine nu a stat?
Privițil ! Mai că plînge, sărmanul inculpat.
E acuzat de crimă. Absurd și contestabil,
Cum să ucidă dînsul? Un om așa amabil.
Văd. Crimele sînt două ;o tîrfă și-un contabil,
Nu poate fi un om de toate responsabil.
Dosarul mai cuprinde și-o faptă de viol,
Care e dom\'le aia? Că-mi vine s-o omor,
Mai văd incendiere cu lampă de petrol,
Dar cum ar fi posibil? Priviți la el .Parol !
O tînără-l acuză aici de tîlhărie,
Dar asta e jignire. Mai mult e calomnie,
Iar în final dosarul se-ncheie c-un ultraj,
Din nou e contestabi. Chestiune de limbaj.
Doar pentru asta omul e osîndit, pătat,
E victimă sărmanul nu este inculpat,
Căci este bun și darnic,aproape ca un rege,
Cînd el deschide punga; și dracul înțelege.
Iar noi avem menirea să înțelegem tot,
Unii nu au putința, eu unul însă pot,
Păcate avem cu toții.Pot spune orișicui,
De-ar fi după dreptate am sta în boxa lui.
Pentru-nceput atîta eu am avut de spus,
De acum ne mai ajută doar Dumnezeu de sus,
Lăsăm acest destin și-ntregă viața sa ,
La voia dumneavoastră și zău...la mila Sa.
001.214
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
235
Citire
2 min
Versuri
32
Actualizat

Cum sa citezi

gigi condratovici. “Pledoaria unui avocat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gigi-condratovici/poezie/13968453/pledoaria-unui-avocat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.