În sfîrșit: ”Păs cu Păs”
În sfîrșit, Păs cu Păs... -catrene pestrițe- * A plecat Uzurpatorul Să-și găsească alte case, Căci ingrat, trufaș, Poporul Nu vrea-n Cotroceni să-l lase... * Străin de
La Betonul găurit
Cică niște zurbagii, Prinși în jocuri de copii, Țopăiau cam îndrăcit La... Betonul găurit Și, în cor, au prins s-adune Perle goale, să răsune, Urbea-ntreagă să se-nchine La năstrușnica minune... Un
La Betonul găurit
La Betonul găurit Un Luceafăr și-o Neghină Cresc la mine în grădină, Chiar vecini la Bulevard Unde inimile ard… Ce-i ciudat -și nu e rar- Au același Grădinar; Neghina se tot
Eu, Țăranul Dac...
Eu, Țăranul Dac… -dedicație Vlăduței Lupău, s-o utilizeze cum știe ea- Eu, Țăranul Dac, să știi, Ascult pe Vlăduța-n zi, Noaptea și în somn și-n vis, Căci mă poartă-n paradis, Fiindcă
Mi-e drag
Mi-e drag Mi-e drag de mine; niciodată N-am agresat pe cineva Și n-am pretins că-n lumea toată Doar eu am drept de-a exista. Ba, din părinți am învățat Pe cînd, cuminte, de copil, Eu am
Scrisul
Scrisul -O replică lui Grigore Vieru- Scrisul e a doua Viață, Partea ei cea sfînt eternă, Prin care un Neam învață Iubirea de foc, maternă. Cei care-ți doresc pieirea, Ca să-ți întrerupă
Moș Gerilă
Moș Gerilă, Moș Gerilă, Tu nu vii la noi de milă, Ci din dragoste curată, Dăruită și-așteptată... Că tu, Moș Gerilă, ești Chiar din munții mei Dăcești Și-ai plecat acolo-n Nord La odihnă în
Eminescu și Ovidiu
Ipoteștii și Sulmona Au dat lumii două genii, Daciei i-au dat timona De-nălțări peste milenii. Reuniți la malul mării, Chiar la Pontul Euxin, Ei sting poftele ocării, Pată vomitînd
Icoanele Speciei
Ca tot omul, am Icoană, Pusă-n cea mai scumpă ramă, Orice gînd la ea mă cheamă, Primul grai și ultim: Mamă; Lîngă Tata, doi părinți, Fac perechea mea de Sfinți. La Lumina mea
Reascultînd-o pe Tatiana
• Reascultînd-o pe Tatiana Stepa Goi și singuri, fără de pădure, Ne-am dus viața triști, în disperare, Dar venit-a Hoața să te fure; Ne-a lipsit și de Privighetoare. Mangalia, 1
Dacia Eternă
DACIA Eternă-i Glia Unde-am răsărit cu toții; E a noastră, dar e și a Moșilor, cu strănepoții… DACIA cea Mare-i Hartă Scumpă, în străvechi hotare; Ne-au călcat, ca să
Ciuma
S-a-ntors Ciuma-n sat la noi, Cu butic și prăvălie, Cu spurcații de ciocoi; Ca în vremuri de sclavie… Tot ce-am strîns la Colectivă, În regimul democrat, Zace la ciocoi în stivă; Chiar
Dor de Sat
Prizonier cutiei de chibrituri, Meșterită-n colțuri și în dungi, Aruncată înspre nori cu lifturi, Dorul greu nu poți să ți-l alungi… S-a înfipt în piept ca o căpușă Și se umflă sîngele-ți
Prutule înveninat
Prutule, apă sălcie, Face-te-ai neagră leșie, Toți mancurții să te soarbă Și pe veci apoi s-adoarmă, Să rămînă frații, frați Reuniți și-mbrățișați De la Olbia la Tatra, Cum ne știm, din
La noi...
La noi sînt codri verzi de brad Și pe-ale țării-ntinse spații, Din Răsărit acum ne cad Plocoane cu iradiații. Dar nu ne pasă; -aplaudacii, Cu-nțelepciunea lor deplină, Acționînd
Aș vrea
Aș vrea, cu un ac, Să-nțep Universul, Să curgă din el Putregaiul ! Credeam că un astfel De ac, n-oi găsi, Dar, iată, acesta Nu-i baiul ! Căci ce putregai Să curgă din
Crai-Feciorul
Fiindcă tot n-aveam ce face, Într-o seară, Am plecat așa prin Haos, Într-o mică preumblare De vreo cîțiva ani-lumină… Mă gîndeam că poate soarta, Norocoasă, Îmi va
Sînt Poetul...
Sînt Poetul satului damnat Să dispară de pe-a țării hartă Și s-apară-n locul oazei-sat Huduroaie ca o rană spartă... Sînt Poetul satului rănit De pîrjoluri și furtuni cumplite, Vatră-n care
Ni se sting Luminile
Prea des ne sîngerează Rana Și nici nu ne-nțelegem vina; Căci n-am uitat de Tatiana Și-acum se stinse Mădălina ! 19 iulie 2010
Vai de Omul de pe mal !
Într-o iarnă așteptam Cu mărgele, pe un neam Și-auzirăm, pe-un canal, - Vai de Omul de pe mal ! Îl știam în satul său, Dar murea la Chișinău Într-un accident banal - - Vai de Omul de pe mal
Anti-Scînteia
Dacă-aveți un pic de minte Și un dram de-nțelepciune, Ascultați un sfat cuminte: Ziarul să-l numiți … Tăciune ! Eu așa-i ziceam „Scînteii” Pînă la-nceputul
Majuscule și minuscule
În cătunul Dacic evreiesc Plină e rostirea-nstrăinată De dejecții care ne-ofilesc Puritatea limbii de odată. Stăm încovoiați și pîrpîim, În majuscule,-adulări scabroase Pentru dumnezeii de
Urmuz
\"Nu sînt rime la Urmuz !\", Plînge un poet ursuz... Că mi-ar face, să m-amuz, Un catren în stil confuz... Eu, cum sînt poet în uz, Nedorind ca să-l refuz, Rog o Muză ori un Muz, Să-mi
A venit azi-noapte mama
\"A venit aseară mama\", Vechea tristă melodie, N-o mai pot cînta căci drama Morții sale mă sfîșie... Tainic îmi apare-n vise Dojenindu-mă-ncruntată, Cum în viață, pare-mi-se, N-a făcut-o
Omagiu
Ne cuprinde-n golu-i stepa Și pustiu-o să ne fure, C-am rămas, fără de Stepa, Triști copaci fără pădure... 7 august 2009
Imn Daciei
Veniți astăzi la Altarul De la Alba reunirii, Să ne plîngem greu amarul Și durerea despărțirii ! Să jurăm că niciodată N-om visa la altceva Decît, în străvechea Vatră, Să refacem
Prea tîrziu
Cînd revine-n sat, plecatul De la casa părintească, Iese-n uliță tot satul Pe furiș să-l urmărească... Merge-agale, ca prin beznă, Înspre poarta de-altădată, Pișcă-l un cîrcei în gleznă Cînd
Medalia-de-Jar
Ne-au lăsat străbunii-n dar (Decebal și Burebista) O Medalie de Jar: De la Nistru pîn\' la Tisa ... Lovituri de veacuri grele Bubuit-au pe la porți, De lăsat-au doar durere Și Medalia-n
Sînt
Eu sînt Ce sîntem noi Și sînteți toți Stăpînii: Daci răsăriți Din acest pămînt Și porecliți „Romînii„... Țărani, ciobani, Cu Ger și Cer Înalte și profunde, Cu blazon milenar, Unicat și
Senvici
Nopți-de-poezie lîngă Nopți-de-groază... Două vechi popoare se contrariază; Au înscris eroic, la Kosovopolie, Pagină de aur în neagra istorie, Înfrățiți prin moarte, înrudiți prin sînge- Azi,
Pucărul
Mă cheamă Pucăru-ntr-o zi Și-mi zvîrle verde în obraz: - Ai s-o pățești, dacă mai scrii Cuiva, vreo plîngere, de azi ! Ți-a dat Guvernul aprobare Pentru mașină de dactile Să scrii doar ode
Plînsul Basarabiei
- Mamă, Mamă, tristă Mamă, De ce nu mă bagi în seamă ?!? Că sînt trup din trupul tău Și te chem, cu dor, mereu ... De la sînu-ți sînt răpită Și de tine părăsită, Aruncată prin Siberii, Pe la
Epigramă
Poate-acela mediocru E real că \"mîncă rime\", Însă tu ești sus pe soclu, Ca maestră-n ... mîncărime !
Chemarea Satului
Rămas-am ca strachina cioabă, Împinsă de mama-ntr-un colț, Nevrînd s-o arunce degrabă, Prea mică s-ajungă la toți. Mă dor amintirile verii, Cu turmele -neguri pe deal- Și-aprinsele hori ale
Limba noastră
Limba e iconostasul Unde iconim eroi, Aducînd, din neguri, glasul Dacilor străbuni spre noi. Dulce limbă între cele Ale globului bătrîn, Ești icoana țării mele Și a neamului prea bun. Căci te-au
Jurămînt
Ades ne reunește satul, La sînu-i părintesc venim Să ne spălăm rugina și oftatul, Să ne clătim de spuză și venin, Să ștergem praf de pe icoane, Reînvățînd de-a pururi cum se Zăresc lumini pe
Eminescu
Eminescu Eminescu este Neamul, Eminescu este Ramul, Eminescu-i Începutul, Eminescu-i Infinitul... Eminescu e Pămîntul, Eminescu e Cuvîntul, Eminescu ne e Cîntul - Marele, duiosul,
Î
Î Fiindcă sînt romîn, Cu ai mei rămîn; Iubesc Romînia, Numai Romînia. Nu-i urăsc pe alții, Dușmani nu mi-s frații. Vorbesc strămoșește - Adică Dăcește- Dar scriu latinește, Cum au vrut
