Poezie
Dacia Eternă
1 min lectură·
Mediu
DACIA Eternă-i Glia
Unde-am răsărit cu toții;
E a noastră, dar e și a
Moșilor, cu strănepoții…
DACIA cea Mare-i Hartă
Scumpă, în străvechi hotare;
Ne-au călcat, ca să ne-o-mpartă,
Mulți barbari, prin munți și mare…
DACIA Primară-i Limbă,
Dulce-miere, dar în fiere
Crunt amară, se preschimbă,
Cînd barbarul ne-o tot cere…
DACIA Ne-nvinsă-i Straiul,
Cum îl știm la Decebal;
El ne înflorește plaiul,
Din Carpați pînă-n Nepal…
DACIA Ciuntită-i Doină,
Unicul balsam de Dor,
Cînd, de Ger sau cînd de Moină,
Toate visurile mor…
DACIA Trădată-i Dorul
Dacilor din lumea-ntreagă
De a-și reuni Izvorul:
Vatra Daciei cea dragă…
DACIA Profundă-i Munca,
Unicul izvor de-avere;
Singuri noi ne-nflorim Lunca;
Dacul la străini nu cere !
Dacia-i Poporul Liber,
Fără zei și fără teamă,
Arieni în spațiul Hiber
Boreal –Vatră și Mamă.
DACIA ne e Respectul
Simplu pentru toți ceilalți;
N-avem dușmani în tot pieptul,
Dar străinii nu ni-s frați !
Din Columnă, drept și tandru
Vin să-mi văd iar Căpitanii:
Pe Tomiris și-Alexandru;
Oare, cine au fost Romanii ?
Curtea de Argeș, noiembrie 96 (2012)
(reformulat 25 iulie 98)
GHEORGHE UNGUREANU
002181
0