Medalia-de-Jar

Ne-au lăsat străbunii-n dar

(Decebal și Burebista)

O Medalie de Jar:

De la Nistru pîn\' la Tisa ...

Lovituri de veacuri grele

Bubuit-au pe la porți,

De lăsat-au doar durere

Și Medalia-n bucăți...

De la Olbia la Tatra,

Din Moscopole-n Pocuții,

Toți barbarii ne sting Vatra;

Dacii zac în persecuții.

Șapte veacuri negre cad

Și zdrobesc inimi cernite,

Pînă cînd răsare Vlad,

Rege-al Daciei Unite...

Mulți barbari ne surpă zidul

Reunirii și Puterii

Pînă cînd chiar Baiazidul

Trece pragul disperării.

Dar în suflet, fiecare

Nimbu-ntreg purtăm, iar salba

Prinde o întruchipare

În Altarul de la Alba !

Logodit prin veac cu Muza

De speranțe și jertfire,

Ca un far apare Cuza

Cu Trăsura-de-Unire...

Treaptă grea Neamul mai urcă,

Înroșind pieptul și glezna:

Smulgem de la oastea turcă

Sabia, trofeu, la Plevna ...

Trei surori revin la vatră,

Mamei împlinindu-i dorul,

Rostuind temei de piatră

Ferdinand Întregitorul...

Dar, din nou ciobită, plînge

Trist, Medalia-de-Jar;

Apă n-o să faci din sînge -

Dorul nostru-i milenar !

Vrem cu toții pe mezina -

Basarabia frumoasă-

Întregită Bucovina,

Dobrogea întreagă acasă !

Vom fi iar ce-am fost odată:

Reunit și brav popor,

Cu o stemă-n țara toată

Și-un stindard cu tricolor !

10-11 ianuarie 1989

Citită (și primită cu puternice aplauze) la Festivalul internațional de poezie \"Nopțile de poezie\" de la Curtea de Argeș, organizat de poeții Acad. Dumitru M. Ion și Carolina Ilica (ediția a 14-a, 2010).