Poezie
Sînt Poetul...
2 min lectură·
Mediu
Sînt Poetul satului damnat
Să dispară de pe-a țării hartă
Și s-apară-n locul oazei-sat
Huduroaie ca o rană spartă...
Sînt Poetul satului rănit
De pîrjoluri și furtuni cumplite,
Vatră-n care focul a pierit
Ori mocnește-n case părăsite...
Sînt Poetul satului ciumat,
Pedepsit de răzvrătirea seculară
Să dispară vorba asta -sat-
Și Țăranul, mai ales, să piară...
I-a hrănit milenii pe ciocoi,
Care-l țin de leneș și bețiv,
D-aia dînșii poartă pentru noi
Un dispreț adînc și instinctiv.
"Satul s-a născut din veșnicie"
Și vecia s-a născut la sat,
Dar cuprins e azi de bălărie
Iar țăranu-n sat, e-nstrăinat...
Secole și-a apărat pămîntul
Cu-o-ndîrjire demnă de planetă,
I-a pierit azi dorul și avîntul,
Face zilnic la oraș navetă...
L-am cîntat în suferință și robie,
Zbuciumat ades și răzvrătit,
Falnic și viteaz în haiducie
Și erou în luptă-nlănțuit...
Sînt Poetul satului orfan,
Strachină ciobită de furtună;
Nu mai am nici fluier, nici caval
Și-oile în juru-mi nu se-adună...
Am rămas ca plopul fără soț
Să-mi doinesc, pierdute, mințile,
Întristat că n-oi avea nepoți
Și n-oi ști unde-or cădea semințele...
Rezistat-au bunii prin milenii
Rezemați de satu-ntăritură;
Avem azi doar nume și vedenii
Iar ciulinii cîntă-n bătătură,
Sînt poetul satului damnat
Să dispară de pe-a țării hartă...
Sînt Poetul satului damnat...
Cicănești, 2 iunie 1989
001756
0