GPGeorge Pașa
Verificat@george-pasa
Puchenii Mari
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Am modificat, totuși. „Piruete” nu se potrivea, nici măcar în sensul figurat de „atitudini”, mai ales în contextul: „piruete [...]/s-au ghemuit în cuget”.
Mulțumesc pentru apreciere!
Mulțumesc pentru apreciere!
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
0 suflu
ContextScuze, am vrut să spun „gradul zero al scriiturii”.
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
0 suflu
ContextBine, Dragoș, atunci să-i zicem lipsă de eufonie. Știu și eu că e mai mult o chestie de stil, nu greșeală.
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
0 suflu
ContextDragoș, dacă ar fi fost un text la dimensiunea zero a scriiturii, mergea cum spui tu. De ce nu „piruete”? Ce, slovele n-au dreptul și ele să facă piruete, mai ales când sunt doar „improvizații albe” (ți-a scăpat acea apoziție!)?!
Nu-s căpos, modific și când nimeni nu zice nimic. La sonete, cel puțin, rar a intervenit cineva. Știu, sunt vetuste în viziunea multora, de aceea și scriu preponderent în vers alb și liber.
Nu-s căpos, modific și când nimeni nu zice nimic. La sonete, cel puțin, rar a intervenit cineva. Știu, sunt vetuste în viziunea multora, de aceea și scriu preponderent în vers alb și liber.
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
0 suflu
ContextEu cred că e bine să lași gerunziul acela, fiindcă e în acord, cumva, cu o viziune atemporală. Cum zice Dragoș, s-ar crea o cacofonie.
De obicei, singurătatea, metafizic vorbind, e un spațiu al liniștii, aproape de cea primordială, însă, în metafora „epicentrul singurătății”, capătă o conotație opusă, fapt care poate crea impresia că va izbucni, prin muzică, asemenea unui vulcan. Sigur, poate fi și o altă conotație, spre exemplu, aceea de spațiu predefinit al singurătății universale (a Creatorului sau a micului demiurg uman).
Viziunea din final pare, într-un fel, o expresie a unui orgoliu demiurgic al ființei, însă, de ce nu, integrată în Marele Tot, ființa numenală, ca parte dintr-un întreg, poate căpăta potențele inepuizabile ale acestuia. Dacă referirea e la ființa empirică, atunci avem de-a face doar cu o imagine hiperbolică.
Ce nu-mi place este că tot văd, nu numai aici, titluri prea explicite (ba „șarpele cu pene”, ba Uroboros).
De obicei, singurătatea, metafizic vorbind, e un spațiu al liniștii, aproape de cea primordială, însă, în metafora „epicentrul singurătății”, capătă o conotație opusă, fapt care poate crea impresia că va izbucni, prin muzică, asemenea unui vulcan. Sigur, poate fi și o altă conotație, spre exemplu, aceea de spațiu predefinit al singurătății universale (a Creatorului sau a micului demiurg uman).
Viziunea din final pare, într-un fel, o expresie a unui orgoliu demiurgic al ființei, însă, de ce nu, integrată în Marele Tot, ființa numenală, ca parte dintr-un întreg, poate căpăta potențele inepuizabile ale acestuia. Dacă referirea e la ființa empirică, atunci avem de-a face doar cu o imagine hiperbolică.
Ce nu-mi place este că tot văd, nu numai aici, titluri prea explicite (ba „șarpele cu pene”, ba Uroboros).
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
0 suflu
ContextȘtefane, mă bucur că ți-a plăcut sonetul, chiar dacă nu este printre cele mai reușite scrise de mine!
Dragoș, „piruetele” au rămas de la textul ăla pe care l-am retras, fiindcă nu doream steaua căzătoare trimisă de domnul Lican. Sigur, mai întâi am început sonetul, însă m-am împotmolit cumva. Apoi am scris, mai mult pentru plăcerea jocului, textul acela cu învârtejirile, piruetele și sunetele de liră.
Nu-mi explic textul, dar pentru ceea ce am exprimat se potrivește cuvântul „piruete”, fiindcă acolo e sarcasm. Chiar și arhaicul „slove” se potrivește, pentru contrast.
Onorat de comentariile voastre!
Dragoș, „piruetele” au rămas de la textul ăla pe care l-am retras, fiindcă nu doream steaua căzătoare trimisă de domnul Lican. Sigur, mai întâi am început sonetul, însă m-am împotmolit cumva. Apoi am scris, mai mult pentru plăcerea jocului, textul acela cu învârtejirile, piruetele și sunetele de liră.
Nu-mi explic textul, dar pentru ceea ce am exprimat se potrivește cuvântul „piruete”, fiindcă acolo e sarcasm. Chiar și arhaicul „slove” se potrivește, pentru contrast.
Onorat de comentariile voastre!
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
0 suflu
ContextM-a impresionat textul, mai ales acolo unde vorbești despre mamă. Nu mai contează dacă e poezie sau nu.
Las la o parte impresiile de la început despre film, mai mult niște note de jurnal, și mă opresc la reflecții. Acolo, aș fi dorit ca și ultimele trei strofe, de un dureros realism, să intre în nota celor dinainte, ca să fie cu adevărat poezie.
Nu-ți mai tot zice nepoet, că îți pierzi încrederea în tine. Așa făceam și eu, când aveam săptămâni sau chiar luni când nu scriam nimic. Apoi, când îmi spuneam că nu voi mai scrie un vers, muza, de-a focului sau de-a dorului, venea.
Nu contează că scrii epic sau liric, ci să fie literatură.
În concluzie, poezia o văd în primele șapte strofe din „reflecții”, cu mandamentul că rândurile sensibile care urmează ar putea deveni pe măsura celor dinainte. Revino pe texte, fiindcă, după cum știi, nu contează cantitatea, ci calitatea (nu numai în literatură).
Las la o parte impresiile de la început despre film, mai mult niște note de jurnal, și mă opresc la reflecții. Acolo, aș fi dorit ca și ultimele trei strofe, de un dureros realism, să intre în nota celor dinainte, ca să fie cu adevărat poezie.
Nu-ți mai tot zice nepoet, că îți pierzi încrederea în tine. Așa făceam și eu, când aveam săptămâni sau chiar luni când nu scriam nimic. Apoi, când îmi spuneam că nu voi mai scrie un vers, muza, de-a focului sau de-a dorului, venea.
Nu contează că scrii epic sau liric, ci să fie literatură.
În concluzie, poezia o văd în primele șapte strofe din „reflecții”, cu mandamentul că rândurile sensibile care urmează ar putea deveni pe măsura celor dinainte. Revino pe texte, fiindcă, după cum știi, nu contează cantitatea, ci calitatea (nu numai în literatură).
Pe textul:
„Trepanații" de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextDragoș, dacă ar fi să încadrez ceea ce scrii tu aici, s-ar apropia, dacă ți-ai șlefui puțin expresia artistică, de poemul-eseu, cel din proza lirică sau din „Epica magna” ale lui N. Stănescu. Dar, așa, e mai degrabă un eseu pe tema istoriei. Se vede, totuși, că experiența eseisticii ți-a marcat și stilul poetic.
Mă rog, poate veni iar cineva să mă contrazică, dar îmi păstrez impresia.
Mă rog, poate veni iar cineva să mă contrazică, dar îmi păstrez impresia.
Pe textul:
„Cheddar_ea Rusiei" de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextAia cu mirosul de sarmale scoate cumva textul din peisaj. Probabil e colțul ciobit al cubului. Deși e o imagine inedită, nu prea se potrivește, lexical vorbind, în ansamblul textului.
Mai e o literă lipsă aici: „pe aripile lu scria”.
Mai e o literă lipsă aici: „pe aripile lu scria”.
Pe textul:
„nici găurile negre nu mai sunt ce-au fost" de Leonard Ancuta
0 suflu
ContextE un text care poate avea și unde poetice, nu zic nu. Ceea ce am mai spus și altora - și e doar opinia mea - (inter)textualizăile astea nu au ecou dacă nu sunt sublimate poetic. Acum îmi vei zice că ești nepoet. Chestia este că am prins șpilul: vrei să demonstrezi asta într-un text poetic, adică să vii cu antiteza. Mă rog, până la sinteză cred că vei reuși.
Acum, lăsând gluma deoparte, spun și ceea ce văd poetic aici: strofa a patra, cu toată (auto)ironia sa, și a șasea.
Nu știu ce să zic, dar e greu de găsit un echilibru: unii poetizează excesiv (și mie mi se întâmplă), alții se sprijină prea mult în cârje textuale amuțind sinele etc.
Oricum, important este să scrii cum vor mintea și inima ta. Așa că părerea mea o poți ignora.
Acum, lăsând gluma deoparte, spun și ceea ce văd poetic aici: strofa a patra, cu toată (auto)ironia sa, și a șasea.
Nu știu ce să zic, dar e greu de găsit un echilibru: unii poetizează excesiv (și mie mi se întâmplă), alții se sprijină prea mult în cârje textuale amuțind sinele etc.
Oricum, important este să scrii cum vor mintea și inima ta. Așa că părerea mea o poți ignora.
Pe textul:
„Ascult regnul, iubito" de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextDesigur, glumeam în legătură cu bonusul. Îți dai seama ce navală ar fi în librării dacă s-ar da gratis o carte pe lângă o sticlă de vodcă sau de vin. Spun gratis, fiindcă o carte de poezie este, de cele mai multe ori, mai ieftină decât una de alcool.
Pe textul:
„creație" de Liviu Nanu
0 suflu
ContextAș spune: "fără tropi și rime ieftine", fiindcă metafora e tot un trop. Năstrușnică-i ideea cu bonusul pentru carte.
Pe textul:
„creație" de Liviu Nanu
0 suflu
ContextNu intru în polemica de aici, doar sesizez o cacofonie în ultima strofă: „o mască care seamănă”.
Pe textul:
„rendez-vous" de Mondea Adrian
0 suflu
ContextDragoș, cum spui și în text, cel mai important este să fii om. În plus, dacă ne referim și la literatură, cititor. Acest ultim rol pe scena lumii nu ni-l poate lua nimeni.
Pe textul:
„Și dacă poetul n-ar fi poet" de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextVezi tu, Ilie, uneori este bine ca să lași cuvintele să ajungă până la a da în clocot. Izbucnirea lor va fi mai naturală. Nu cred în sufocarea prin cuvinte, poate unde nu am mania scrisului. Scriu când am ceva de spus. Oricum, nu e rău textul acesta.
Pe textul:
„cuvânt retușat" de Stanica Ilie Viorel
0 suflu
ContextUn sonet în care forma artistică este fidelă conținutului. În versul al doilea, aș fi scris cu cratimă în loc de apostrof, adică „toate-ncercările” (de fapt, așa e corect). În versul 7, pare o ușoară pierdere a măsurii, însă știu că la lectură se pronunță prin elidarea vocalei, adică „uitării,-n anotimpul”.
În ceea ce privește conținutul, chiar dacă nu se aduc idei cu totul noi, totuși, paralela dintre destin și corabie, ideea eșuării în viață dublată de aceea a provocării destinului (vezi finalul) sunt structurate într-un mod personal.
M-am oprit aici, chiar dacă știu că aveți sonete la fel de bune sau mult mai bune.
În ceea ce privește conținutul, chiar dacă nu se aduc idei cu totul noi, totuși, paralela dintre destin și corabie, ideea eșuării în viață dublată de aceea a provocării destinului (vezi finalul) sunt structurate într-un mod personal.
M-am oprit aici, chiar dacă știu că aveți sonete la fel de bune sau mult mai bune.
Pe textul:
„ Sonet (CCCLI)" de Cristian Vasiliu
0 suflu
ContextUf, a zis Maria mai înainte ceea ce observasem și eu. În mod sigur e influența lui Esenin, unul dintre poeții mei preferați, din a cărui creație am tradus (și aici pe site).
Pe textul:
„Scrisoare de la mama (răspuns)" de Cristian Vasiliu
0 suflu
ContextAmintește de Esenin, nu doar prin titlu, ci și prin întreaga rețea de sentimente și stări poetice. Totuși, conținutul este original.
Pe textul:
„Scrisoare de la mama (răspuns)" de Cristian Vasiliu
0 suflu1
ContextUneori, e bine să mai tăcem spre a ne auzi mai bine vocea interioară. Desigur, nu te oprește nimeni să vorbești. (!)
Pe textul:
„Înaintea iluminării" de George Pașa
0 suflu
Context