GPGeorge Pașa
Verificat@george-pasa
Puchenii Mari
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Să spui „dublul” din oglindă
E prea simplu ca să prindă
Trup alături, curmeziș.
Vine umbra pe furiș?
E prea simplu ca să prindă
Trup alături, curmeziș.
Vine umbra pe furiș?
Pe textul:
„Ghicitoare 481" de Miclăuș Silvestru
0 suflu
ContextAdică:
După indicii
Și-alte „suplicii”,
Un fel de ego
'Mbrăcat în tego.
După indicii
Și-alte „suplicii”,
Un fel de ego
'Mbrăcat în tego.
Pe textul:
„Ghicitoare 480" de Miclăuș Silvestru
0 suflu
ContextScrii aici mai simplu, desigur, într-o simplitate înțeleasă ca esențializare a discursului, fără epatări inutile. Apreciez textul nu numai fiindcă aș putea găsi aici un fond comun de gândire, datorat, probabil, și lecturilor care ne vor fi marcat. Poate pentru că și mie mi-a plăcut, în tinerețe, „Lumea ca voință și reprezentare” a lui Schopenhauer, volum citit atunci mai mult din admirație pentru poezia lui Eminescu. Sigur, observ aici mai mult un Dionis decât un Prâslea, trimiterea la acesta fiind, mai degrabă, pretext pentru „merele (citește „sânii”) de aur”.
Are un anume ritm incantatoriu textul acesta. Am citit ținând cont și de acest aspect.
Cred că acel „se spune că...” nu denotă generalizare, fiindcă ar fi putut fi și un alt „se spune că...” într-o viziune total opusă.
E un text bun.
Are un anume ritm incantatoriu textul acesta. Am citit ținând cont și de acest aspect.
Cred că acel „se spune că...” nu denotă generalizare, fiindcă ar fi putut fi și un alt „se spune că...” într-o viziune total opusă.
E un text bun.
Pe textul:
„prîslea cel voinic și iubita cu sînii de aur" de Leonard Ancuta
0 suflu
ContextCorectez: „care e, mai degrabă, nea poem”.
Corectează și tu: Eugenia Reiter (dacă nu cumva ai scris intenționat așa, după pronunțare).
Corectează și tu: Eugenia Reiter (dacă nu cumva ai scris intenționat așa, după pronunțare).
Pe textul:
„Nepoezie scriu, Rudy! Eu întreg = nepoezie." de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextPână la urmă, toți suntem nepoeți cât trăim. Poeți rămân doar aceia care lasă ceva în conștiința publică.
Mi-am amintit că și eu am scris un nepoem, care e, mai degrabă nea poem!
https://www.poezie.ro/index.php/poetry/247113/nepoem
Mi-am amintit că și eu am scris un nepoem, care e, mai degrabă nea poem!
https://www.poezie.ro/index.php/poetry/247113/nepoem
Pe textul:
„Nepoezie scriu, Rudy! Eu întreg = nepoezie." de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextAm modificat, totuși. „Piruete” nu se potrivea, nici măcar în sensul figurat de „atitudini”, mai ales în contextul: „piruete [...]/s-au ghemuit în cuget”.
Mulțumesc pentru apreciere!
Mulțumesc pentru apreciere!
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
0 suflu
ContextScuze, am vrut să spun „gradul zero al scriiturii”.
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
0 suflu
ContextBine, Dragoș, atunci să-i zicem lipsă de eufonie. Știu și eu că e mai mult o chestie de stil, nu greșeală.
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
0 suflu
ContextDragoș, dacă ar fi fost un text la dimensiunea zero a scriiturii, mergea cum spui tu. De ce nu „piruete”? Ce, slovele n-au dreptul și ele să facă piruete, mai ales când sunt doar „improvizații albe” (ți-a scăpat acea apoziție!)?!
Nu-s căpos, modific și când nimeni nu zice nimic. La sonete, cel puțin, rar a intervenit cineva. Știu, sunt vetuste în viziunea multora, de aceea și scriu preponderent în vers alb și liber.
Nu-s căpos, modific și când nimeni nu zice nimic. La sonete, cel puțin, rar a intervenit cineva. Știu, sunt vetuste în viziunea multora, de aceea și scriu preponderent în vers alb și liber.
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
0 suflu
ContextEu cred că e bine să lași gerunziul acela, fiindcă e în acord, cumva, cu o viziune atemporală. Cum zice Dragoș, s-ar crea o cacofonie.
De obicei, singurătatea, metafizic vorbind, e un spațiu al liniștii, aproape de cea primordială, însă, în metafora „epicentrul singurătății”, capătă o conotație opusă, fapt care poate crea impresia că va izbucni, prin muzică, asemenea unui vulcan. Sigur, poate fi și o altă conotație, spre exemplu, aceea de spațiu predefinit al singurătății universale (a Creatorului sau a micului demiurg uman).
Viziunea din final pare, într-un fel, o expresie a unui orgoliu demiurgic al ființei, însă, de ce nu, integrată în Marele Tot, ființa numenală, ca parte dintr-un întreg, poate căpăta potențele inepuizabile ale acestuia. Dacă referirea e la ființa empirică, atunci avem de-a face doar cu o imagine hiperbolică.
Ce nu-mi place este că tot văd, nu numai aici, titluri prea explicite (ba „șarpele cu pene”, ba Uroboros).
De obicei, singurătatea, metafizic vorbind, e un spațiu al liniștii, aproape de cea primordială, însă, în metafora „epicentrul singurătății”, capătă o conotație opusă, fapt care poate crea impresia că va izbucni, prin muzică, asemenea unui vulcan. Sigur, poate fi și o altă conotație, spre exemplu, aceea de spațiu predefinit al singurătății universale (a Creatorului sau a micului demiurg uman).
Viziunea din final pare, într-un fel, o expresie a unui orgoliu demiurgic al ființei, însă, de ce nu, integrată în Marele Tot, ființa numenală, ca parte dintr-un întreg, poate căpăta potențele inepuizabile ale acestuia. Dacă referirea e la ființa empirică, atunci avem de-a face doar cu o imagine hiperbolică.
Ce nu-mi place este că tot văd, nu numai aici, titluri prea explicite (ba „șarpele cu pene”, ba Uroboros).
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
0 suflu
ContextȘtefane, mă bucur că ți-a plăcut sonetul, chiar dacă nu este printre cele mai reușite scrise de mine!
Dragoș, „piruetele” au rămas de la textul ăla pe care l-am retras, fiindcă nu doream steaua căzătoare trimisă de domnul Lican. Sigur, mai întâi am început sonetul, însă m-am împotmolit cumva. Apoi am scris, mai mult pentru plăcerea jocului, textul acela cu învârtejirile, piruetele și sunetele de liră.
Nu-mi explic textul, dar pentru ceea ce am exprimat se potrivește cuvântul „piruete”, fiindcă acolo e sarcasm. Chiar și arhaicul „slove” se potrivește, pentru contrast.
Onorat de comentariile voastre!
Dragoș, „piruetele” au rămas de la textul ăla pe care l-am retras, fiindcă nu doream steaua căzătoare trimisă de domnul Lican. Sigur, mai întâi am început sonetul, însă m-am împotmolit cumva. Apoi am scris, mai mult pentru plăcerea jocului, textul acela cu învârtejirile, piruetele și sunetele de liră.
Nu-mi explic textul, dar pentru ceea ce am exprimat se potrivește cuvântul „piruete”, fiindcă acolo e sarcasm. Chiar și arhaicul „slove” se potrivește, pentru contrast.
Onorat de comentariile voastre!
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
0 suflu
ContextM-a impresionat textul, mai ales acolo unde vorbești despre mamă. Nu mai contează dacă e poezie sau nu.
Las la o parte impresiile de la început despre film, mai mult niște note de jurnal, și mă opresc la reflecții. Acolo, aș fi dorit ca și ultimele trei strofe, de un dureros realism, să intre în nota celor dinainte, ca să fie cu adevărat poezie.
Nu-ți mai tot zice nepoet, că îți pierzi încrederea în tine. Așa făceam și eu, când aveam săptămâni sau chiar luni când nu scriam nimic. Apoi, când îmi spuneam că nu voi mai scrie un vers, muza, de-a focului sau de-a dorului, venea.
Nu contează că scrii epic sau liric, ci să fie literatură.
În concluzie, poezia o văd în primele șapte strofe din „reflecții”, cu mandamentul că rândurile sensibile care urmează ar putea deveni pe măsura celor dinainte. Revino pe texte, fiindcă, după cum știi, nu contează cantitatea, ci calitatea (nu numai în literatură).
Las la o parte impresiile de la început despre film, mai mult niște note de jurnal, și mă opresc la reflecții. Acolo, aș fi dorit ca și ultimele trei strofe, de un dureros realism, să intre în nota celor dinainte, ca să fie cu adevărat poezie.
Nu-ți mai tot zice nepoet, că îți pierzi încrederea în tine. Așa făceam și eu, când aveam săptămâni sau chiar luni când nu scriam nimic. Apoi, când îmi spuneam că nu voi mai scrie un vers, muza, de-a focului sau de-a dorului, venea.
Nu contează că scrii epic sau liric, ci să fie literatură.
În concluzie, poezia o văd în primele șapte strofe din „reflecții”, cu mandamentul că rândurile sensibile care urmează ar putea deveni pe măsura celor dinainte. Revino pe texte, fiindcă, după cum știi, nu contează cantitatea, ci calitatea (nu numai în literatură).
Pe textul:
„Trepanații" de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextDragoș, dacă ar fi să încadrez ceea ce scrii tu aici, s-ar apropia, dacă ți-ai șlefui puțin expresia artistică, de poemul-eseu, cel din proza lirică sau din „Epica magna” ale lui N. Stănescu. Dar, așa, e mai degrabă un eseu pe tema istoriei. Se vede, totuși, că experiența eseisticii ți-a marcat și stilul poetic.
Mă rog, poate veni iar cineva să mă contrazică, dar îmi păstrez impresia.
Mă rog, poate veni iar cineva să mă contrazică, dar îmi păstrez impresia.
Pe textul:
„Cheddar_ea Rusiei" de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextAia cu mirosul de sarmale scoate cumva textul din peisaj. Probabil e colțul ciobit al cubului. Deși e o imagine inedită, nu prea se potrivește, lexical vorbind, în ansamblul textului.
Mai e o literă lipsă aici: „pe aripile lu scria”.
Mai e o literă lipsă aici: „pe aripile lu scria”.
Pe textul:
„nici găurile negre nu mai sunt ce-au fost" de Leonard Ancuta
0 suflu
ContextE un text care poate avea și unde poetice, nu zic nu. Ceea ce am mai spus și altora - și e doar opinia mea - (inter)textualizăile astea nu au ecou dacă nu sunt sublimate poetic. Acum îmi vei zice că ești nepoet. Chestia este că am prins șpilul: vrei să demonstrezi asta într-un text poetic, adică să vii cu antiteza. Mă rog, până la sinteză cred că vei reuși.
Acum, lăsând gluma deoparte, spun și ceea ce văd poetic aici: strofa a patra, cu toată (auto)ironia sa, și a șasea.
Nu știu ce să zic, dar e greu de găsit un echilibru: unii poetizează excesiv (și mie mi se întâmplă), alții se sprijină prea mult în cârje textuale amuțind sinele etc.
Oricum, important este să scrii cum vor mintea și inima ta. Așa că părerea mea o poți ignora.
Acum, lăsând gluma deoparte, spun și ceea ce văd poetic aici: strofa a patra, cu toată (auto)ironia sa, și a șasea.
Nu știu ce să zic, dar e greu de găsit un echilibru: unii poetizează excesiv (și mie mi se întâmplă), alții se sprijină prea mult în cârje textuale amuțind sinele etc.
Oricum, important este să scrii cum vor mintea și inima ta. Așa că părerea mea o poți ignora.
Pe textul:
„Ascult regnul, iubito" de Dragoș Vișan
0 suflu
ContextDesigur, glumeam în legătură cu bonusul. Îți dai seama ce navală ar fi în librării dacă s-ar da gratis o carte pe lângă o sticlă de vodcă sau de vin. Spun gratis, fiindcă o carte de poezie este, de cele mai multe ori, mai ieftină decât una de alcool.
Pe textul:
„creație" de Liviu Nanu
0 suflu
ContextAș spune: "fără tropi și rime ieftine", fiindcă metafora e tot un trop. Năstrușnică-i ideea cu bonusul pentru carte.
Pe textul:
„creație" de Liviu Nanu
0 suflu
Context