George Pașa
Verificat@george-pasa
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
Colecțiile lui George Pașa
E prea simplu ca să prindă
Trup alături, curmeziș.
Vine umbra pe furiș?
Pe textul:
„Ghicitoare 481" de Miclăuș Silvestru
După indicii
Și-alte „suplicii”,
Un fel de ego
'Mbrăcat în tego.
Pe textul:
„Ghicitoare 480" de Miclăuș Silvestru
Are un anume ritm incantatoriu textul acesta. Am citit ținând cont și de acest aspect.
Cred că acel „se spune că...” nu denotă generalizare, fiindcă ar fi putut fi și un alt „se spune că...” într-o viziune total opusă.
E un text bun.
Pe textul:
„prîslea cel voinic și iubita cu sînii de aur" de Leonard Ancuta
Corectează și tu: Eugenia Reiter (dacă nu cumva ai scris intenționat așa, după pronunțare).
Pe textul:
„Nepoezie scriu, Rudy! Eu întreg = nepoezie." de Dragoș Vișan
Mi-am amintit că și eu am scris un nepoem, care e, mai degrabă nea poem!
https://www.poezie.ro/index.php/poetry/247113/nepoem
Pe textul:
„Nepoezie scriu, Rudy! Eu întreg = nepoezie." de Dragoș Vișan
Mulțumesc pentru apreciere!
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
Nu-s căpos, modific și când nimeni nu zice nimic. La sonete, cel puțin, rar a intervenit cineva. Știu, sunt vetuste în viziunea multora, de aceea și scriu preponderent în vers alb și liber.
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
De obicei, singurătatea, metafizic vorbind, e un spațiu al liniștii, aproape de cea primordială, însă, în metafora „epicentrul singurătății”, capătă o conotație opusă, fapt care poate crea impresia că va izbucni, prin muzică, asemenea unui vulcan. Sigur, poate fi și o altă conotație, spre exemplu, aceea de spațiu predefinit al singurătății universale (a Creatorului sau a micului demiurg uman).
Viziunea din final pare, într-un fel, o expresie a unui orgoliu demiurgic al ființei, însă, de ce nu, integrată în Marele Tot, ființa numenală, ca parte dintr-un întreg, poate căpăta potențele inepuizabile ale acestuia. Dacă referirea e la ființa empirică, atunci avem de-a face doar cu o imagine hiperbolică.
Ce nu-mi place este că tot văd, nu numai aici, titluri prea explicite (ba „șarpele cu pene”, ba Uroboros).
Pe textul:
„Șarpele cu aripi" de Antonia-Luiza Zavalic
Dragoș, „piruetele” au rămas de la textul ăla pe care l-am retras, fiindcă nu doream steaua căzătoare trimisă de domnul Lican. Sigur, mai întâi am început sonetul, însă m-am împotmolit cumva. Apoi am scris, mai mult pentru plăcerea jocului, textul acela cu învârtejirile, piruetele și sunetele de liră.
Nu-mi explic textul, dar pentru ceea ce am exprimat se potrivește cuvântul „piruete”, fiindcă acolo e sarcasm. Chiar și arhaicul „slove” se potrivește, pentru contrast.
Onorat de comentariile voastre!
Pe textul:
„Sonet pentru dor" de George Pașa
Las la o parte impresiile de la început despre film, mai mult niște note de jurnal, și mă opresc la reflecții. Acolo, aș fi dorit ca și ultimele trei strofe, de un dureros realism, să intre în nota celor dinainte, ca să fie cu adevărat poezie.
Nu-ți mai tot zice nepoet, că îți pierzi încrederea în tine. Așa făceam și eu, când aveam săptămâni sau chiar luni când nu scriam nimic. Apoi, când îmi spuneam că nu voi mai scrie un vers, muza, de-a focului sau de-a dorului, venea.
Nu contează că scrii epic sau liric, ci să fie literatură.
În concluzie, poezia o văd în primele șapte strofe din „reflecții”, cu mandamentul că rândurile sensibile care urmează ar putea deveni pe măsura celor dinainte. Revino pe texte, fiindcă, după cum știi, nu contează cantitatea, ci calitatea (nu numai în literatură).
Pe textul:
„Trepanații" de Dragoș Vișan
Mă rog, poate veni iar cineva să mă contrazică, dar îmi păstrez impresia.
Pe textul:
„Cheddar_ea Rusiei" de Dragoș Vișan
Mai e o literă lipsă aici: „pe aripile lu scria”.
Pe textul:
„nici găurile negre nu mai sunt ce-au fost" de Leonard Ancuta
Acum, lăsând gluma deoparte, spun și ceea ce văd poetic aici: strofa a patra, cu toată (auto)ironia sa, și a șasea.
Nu știu ce să zic, dar e greu de găsit un echilibru: unii poetizează excesiv (și mie mi se întâmplă), alții se sprijină prea mult în cârje textuale amuțind sinele etc.
Oricum, important este să scrii cum vor mintea și inima ta. Așa că părerea mea o poți ignora.
Pe textul:
„Ascult regnul, iubito" de Dragoș Vișan
Pe textul:
„creație" de Liviu Nanu
Pe textul:
„creație" de Liviu Nanu

