nici găurile negre nu mai sunt ce-au fost

În strofa a treia mi-am adus aminte de filmul "Dictatorul" cu nemuritorul Charlie Chaplin în rol principal, ținând Pământul în brațe, jucându-se și ei.

Tot poemul este foarte laconic și dens. A fi "gol" înseamnă a te înțelepți. A avea ca Anansi, zeul african al comunicării legendare și al literaturii ceva în tolbă ori în plasă înseamnă a pierde, a împărți, a da celorlalți din tine. Sarmalele din poem sunt un fel de maya. Pânză a amăgirilor. Nota zece pentru acest poem. Se tinde spre gradul zero al revoltei amintirii. Liric la superlativ. Două fante in fotografie. Ceva cosmic, lipsă, suferință. Și câte rămân nerostite, de intuit printre rânduri.

cel mai singur loc din univers îl vedeam oriunde altundeva nu unde întâlnești mirosul de sarmale

ce-ți vei cu sarmalele? îmi făcuși poftă.

dacă vrei să oferi imaginea singurătății ca fiind locul unde se întâlnește și mirosul de sarmale, care trece prin tine și pune în evidență că cel mai singur loc este chiar în tine- pentru că vizual, prima strofă îmi inspiră o grotă sau un hău, apoi mirosul care trece prin tine, accentuează ideea de gol…

dar, parcă rupe propunerea, dar poate că tocmai șocul acesta oferă forța exprimării și nu devine ceva banal, care, în loc de forță ar fi doar un kitsch. cam domestică, totuși.


golul la care faci trimitere este în poem și-l pot vedea

“pe aripile lui scria”… ai scăpat un “i “ acolo

ieși afară, dacă este din jocul copilăriei pune în evidență absența (alt gol), dar aș urma și sfatul în sens propriu: ieși afară, umple golul, vezi lumea, ea te va vedea!

golul de stele, golul de ochi, absența…

e un poem care îmi place. care nu doar te prezintă (ca stare de spirit) , dar care și reprezintă ceea ce este golul acesta care ne absoarbe, emoțional, precum gaura neagră!


recomand!