George Pașa

La cuvântul "încurajare"

Copăcel!

Ar putea fi și asta!

E un text dureros, în maniera sensibilă de a scrie a Antoniei. Îndemn la rugă și la tăcerea armelor. Poate de aici și evitarea podoabelor stilistice.
Doar într-un loc ar mai fi ceva de corectat, la acel acord în genitiv: „întunericul poartă numele fiecărei zile” (iată și o figură de stil!).

„a mers” și o virgulă lipsă după „luni”, o literă lipsă („de oameni”)

Regulamentul, aplicat în spiritul său, n-ar evita cu totul situațiile neplăcute la care suntem cu toții martori, dar, cel puțin le-ar mai diminua. Ascunderea comentariilor în afara subiectului, eliminarea steluțelor acordate fără justificare, sancționarea prin avertisment, scăderea nivelului de acces, banarea pe site sunt mijloacele bine gândite de fondatorii site-ului pentru membrii care încalcă regulile comunității. Eu, spre exemplu, m-am săturat să văd, în șase luni dispute care nu ne fac nicidecum cinste. Sau atâtea comentarii în afara subiectului, inclusiv la textele mele.
Bogdan, ca și alți editori, de altfel, au mers pe acest spirit al regulamentului, fiindcă, de ar fi fost să se țină numai de litera acestuia, n-ar fi scăpat nimeni nesancționat dintre cei activi pe site! Poate ar trebui să găsească o limită dincolo de care nu se poate trece. Și acum s-a găsit. Sunt ca mereu pentru libertatea cuvântului și împotriva cenzurii, dar fiecare dintre noi n-ar trebui să uităm că autocenzura e necesară, pentru binele personal și al semenilor. Aceasta nu înseamnă eludarea adevărului, ci evitarea situațiilor când mustrări de conștiință ulterioare ne-ar putea afecta. Să fim lucizi, iubitori e oameni, dar și aspri atunci când cineva greșește. Dumnezeu să ne lumineze gândurile!

Acea comparație este urmată de două versuri memorabile, cu care am rezonat pe deplin, fiindcă am trecut și eu prin așa ceva (dar nu numai pentru acest lucru).

Nu îmi e străină nici mie această „metafizică” a punctului, atât din ceea ce am citit (în special, la Nichita Stănescu, de care am fost mai mult atras, în ceea ce privește tema), cât și din ceea ce am scris. Ce îmi place este că ai reușit, în propria ta manieră, să continui ceea ce n-au reușit poeții închisorilor comuniste. De aceea, mi-a plăcut mai mult strofa a doua, unde cele două teme se îngemănează mai bine.

Finalul îmi place, deoarece pare unul deschis. Nu neg sensibilitatea artistică și sinceritatea demersului creator, însă, textul mi se pare prea declarativ, chiar dacă tematica îmi este și mie dragă. Poate vina e la mine: nu sunt în starea necesară pentru a simți pe deplin mesajul poetic de aici. De înțeles, l-am înțeles, că e „scuturat de podoabe stilistice”.

Îmi pare că, obișnuit fiind cu texte mai ample, când vrei să sintetizezi nu prea îți iese mereu. Bunăoară, aici, ai o comparație cam exagerată („aș trece prin tine ca un tatuaj care se sinucide”) și un final cam nereușit. Spun aceasta, fiindcă o comparație (fie și incluzând în sine o personificare, iar termenul comparant având valoare metaforică) ar trebui să nu se îndepărteze de o analogie necesară, pe care nu o găsesc. Iar finalul, chiar dacă îl înțeleg, devine cumva incoerent din cauza prezenței a două „ținte” (și felinarele, și stelele, pe care eu le-aș vedea incluse în aceeași metaforă: felinarele-stele). Totuși, o coerență ar putea fi: înainte de „direct în stele” ar putea fi elipsa verbală: „(nu mai dai cu pietre) direct în stele”. Oricum, ceva nu prea merge acolo.
Fără îndoială, îmi vei spune că nu înțeleg eu. Te asigur că nu caut să fiu cârcotaș cu orice preț.

Să mă scuze Ștefan, îi mulțumesc și lui, desigur, mai ales că m-a distrat soluția găsită. E aproape de adevăr: nu-i mare brânză cu ghicitoarea asta, poate nici cu „pașadinele”.

Până la urmă, dau soluția acestei ghicitori. Voi lăsa o zi, apoi am să șterg textul. Ori este o ghicitoare prea grea, ori are o construcție nereușită, astfel încât, în ciuda indiciilor, nu s-a putu da răspunsul așteptat.
Le mulțumesc tuturor celor care au încercat să răspundă: Stănică Ilie Viorel, Ottilia Ardeleanu, Dragoș Vișan, Miclăuș Silvestru, Iulia Elize.

Soluția ghicitorii este „pașadină”, o specie a liricii reflexive, compusă dintr-un tristih, un distih și un monostih, versul final având rolul de a sintetiza întregul conținut.
Sigur, îmi veți spune că nu este o specie literară omologată de literatura de specialitate, iar cuvântul nu există în dicționare. Așa este, chiar dacă, într-o lucrare de istorie literară, profesorul Nicolae Dumitrescu explică și construcția pașadinelor.

Nu dau soluția, încă o aștept. Probabil că nu voi mai posta nimic până nu va găsi cineva soluția așteptată.

Dragoș, Stanică știe, dar face pe niznaiul. De ce crezi că a scris în titlul ultimului comentariu "geo", iar în continuare "metrie"?

Ori la piață, mai spre capăt,/ se vinde ca pește proaspăt,/ ori e pus bine la gheață,/ și apoi ajunge-n piață.
De regulă, ajunge la hala de pește.

Aș fi de acord cu tine, dar acest tip de sextină nu o găsim și în altă țară, adică în altă limbă decât româna?
Mai dau o ultimă sugestie, dar nu chiar explicită: prima "treaptă" - 3; a doua- 2; a treia- 1.

În titlu n-ar trebui scris "lăcrămioare"?

Spune-i pe nume, Ilie!

Au eșuat în cutii de tinichea, așa cum bine spune Stănică.

Te ții de glume? Am zis specie literară, iar tu vorbești de geometrie.