în loc de titlu, în introducere, o manea

ești atât de uimit despre lume nu știi nimic te-au năpădit întrebările de mic omul spune nu pot și nu spune asta ca pentru sine, o spune vehement, până când acel nu pot devine un nu se poate universal și așa își construiește viața pe ceea ce este acceptat ca fiind adevărat fără să fi fost demonstrat vreodată a înlocuit nu se poate demonstra cu nu trebuie demonstrat și a dat și un nume acestui tip de adevăr, i-a zis axiomă omul el este ca o sită, cerne adevărul rămân adevăruri nedemonstrate deasupra și despre ele se pronunță: astea nu! le aruncă la groapa ignoranței despre cele care trec prin filtrul personal, trage cu ochiul în stânga și în dreapta să vadă cum e în sita celorlalți, mai elimină câteva, să nu pară nebun, pentru ce rezultă se pronunță: astea da! apoi se apucă de construit construiește lumea castelelor de nisip! privește către orizont și notează: dincolo de el este o groapă nu a căzut nimeni în ea, dar asta este o axiomă, deci trebuie să credem că mulți și-au rupt gâtul pășind dincolo de orizont pune soarele să se învârtă în jurul pământului și de-ar fi să fie altcineva buricul universului, pe acela îl va numi eretic numai bun de ars pe rug, ori să fie despărțit de capul său, despre care, oricum, nu s-a demonstrat că acolo îi este locul omul pentru a legitima noțiunea de absolut a inventat noțiunea de adevăr fundamental și pentru ca, de câte ori greșește, să aibă pe cine da vina