simbioză

am acest defect din naștere la început cât o aluniță eram eu în cârca mea tăcut și mic nu mă deranjam cu nimic de-ar fi stat vremea pe loc dar vremea trecea mă lățeam în umeri mă ridicam spre cer privirea-mi căuta spre zare nici nu mai știam de mine cel pe care îl căram creștea până când am început să-mi vorbesc eu mie mai întâi șoptit apoi mai tare ca unui egal ce-mi sunt atunci a început să-mi fie greu din ce în ce mai greu să mă aplec sub greutatea care îmi crescuse atât cât puteam să mai duc am acest defect din naștere să cresc să trăiesc să mor o dată pentru mine odată cu mine