George Pașa

Textul are,fără îndoială, virtuți poetice, iar utilizarea timpului prezent al indicativului face ca stările să fie resimțite și de cel care citește. Este aevărat, abundența verbală ar putea să diminueze lirismul, dar acest lucru nu se întâmplă și aici; așadar, avem de-a face cu o poezie lirică, nu epică.
Problema este că am înțeles încă de la primele versuri că este un text despre claustrofobie, iar apariția, în penultima strofă a cuvântului respectiv mi se pare că diminuează cumva din puterea de sugestie. Dar este doar o impresie.
Desigur, sunt prea multe detalii, adică prea mult descriptiv, ar fi bine dacă ai insista mai mult pe puterea de sugestie a enunțurilor.
În ceea ce privește conținutul de idei, îmi este greu să aprob sau nu unele imagini poetice, fiindcă nu am trecut prin stările specifice claustrofobiei. Normal că mai sunt și alte idei, de exemplu aceea a golirii de sine sau aceea a contopirii cu obiectul care provoacă stările, adică pereții sau camera în sine (termen care poate căpăta și o valoare simbolică), iar senzația de închidere (a ființei, a sensurilor) se poate rezolva prntr-o „repsirație” mai amplă, care să se deschidă către ceilalți.

Văd că ai revenit cu un text în care utilizezi sintagme cu dublă relație sintactică. Nu este ceva unic în literatură, dar tu știi bine asta. Cert este că și aici ți-a reușit destul de bine, deși este foarte greu să alegi alternativa pe care o vei oferi la o lectură cu voce tare. (!) Ca exemplificare pentru cei care poate nu au înțeles la ce mă refer, aleg versurile „timpul se derulează prin forfecarea a două limbi / străine de mine viața și moartea / se întâlnesc pe cadrane atât de des că / am obosit de atâtea dispariții”, unde se poate citi și „timpul se derulează prin forfecarea a două limbi străine”, și „străine de mine viața și moartea se întâlnesc pe cadrane”. Normal, după cum ai separat, a doau alternativă ar fi valabilă.
Mult ssucces!

Erika Eugenia, mă bucură aprecierea ta!
Mult succes!

Mă bucură opiniile voastre, cu interpretări apropiate de textul dat.
Vă mulțumesc frumos pentru comentarii; de asemenea, că v-ați dus aminte de fostul nostru coleg de Agonia.

că am uitat-o pierdută pe cer. (!)

Este aici un text ca o respirație a fragilității ființei, în care până și constanta pi devine „instabilă emoțional” (adică, aș zice, ființa în adaptarea psiho-emoțională la schimbare - de anotimp emoțional, odată cu trecerea la o altă vârstă, deși constanta se păstrează prin ceea ce este uman dincolo de timp și de timpuri). Drept dovadă, și aluzia la acel cântec de lebădă, devenit mai aprig înainte de neantizare. Și totuși, corăbiile nu se îneacă, fiindcă apele ființei sunt calme, „netulburate de îndoieli”.
Limbajul artistic nu este unul ieșit din comun, dar modul în care cuvintele se combină în mod fericit, precum și stările poetice asociate fac din textul acesta unul demn de lectură.
Felicitări, Monico!

Mai aproape de proză decât e poezie, textul acesta se încadrează în aceeași manieră interogativă și meditativă a creației tale (cel puțin din ultimul timp). Într-un fel, la granița dintre real și fantastic, fizic și metafizic. Mai sunt unele stângăcii stilistice, însă, merită să continui, pentru un timp, pe această linie.
Succes!

Textul are muzicalitate conferită de prozodia clasică. Transmite emoție, chiar dacă are un aer vetust și nu excelează prin rime inedite sau rare, iar lexicul ține, mai degrabă, de o etapă depășită.

Eu văd niște steluțe negre. (!)
Și chiar așa, cu acel înlocuitor de apostrof, despre construcția „Interesu*-mi” aș zice că are în text, dar, conform normelor, n-are apostrof. Doar cratima aia nu-i degeaba acolo!
În rest, nu-i rău să mai facem haz de necaz.

cred că ai vrut să scrii „orgiac” (sau „orgiastic”).

N-am înțeles ce înseamnă „orgic”. E vreun adjectiv de relație de la „orgă” sau o formă adjectivală inventată de la „orgie”?!

asta cu viața relației e doar așa de pamplezir, Monico! Mai importantă mi s-a părut relația cu viața. (!)

O fi vreo esență aici, dar una slabă, fără tărie... poetică. Lasă stelele pe cer, că stau bine acolo!

Sorine, este aici doar un palid semn de lectură a volumului de versuri. Nu am avut prea multă inspirație. Felicitări!
Erico, ești prea generoasă. Mulțumesc pentru semnul de lectură!

La mulți ani, România! La mulți ani, Poezie.ro! La mulți ani, Radio Agonia!
Și cum, vorba lui N. Stănescu, poetul e tot un fel de soldat (mă rog, unii sunt locotenenți, căpitani, colonei sau chiar generali!), amintindu-ne și noi de armată (cei care am efectuat serviciul militar), nu putem spune decât: Servim patria!

Un poem-sinteză, în care orizontul ființării stă atât sub pecetea fragilității, cât și a lumii ideilor care purifică lutul sărmanei alcătuiri umane.
Deși ar putea părea că acele două comparații (din incipit și din ultima strofă) ar fi contradictorii, ele sunt bine alese. Mai întâi, „achizițiile” minții prin cultură, apoi, contrastul dintre aur și cenușă, care exprimă însăși natura umană, amestec de splendoare și efemeritate.
Este aici text al coborârii în sine, fără dramatism, detașat, echilibrat, cu o muzicalitate bine aleasă, dată de rimele aleatorii.

ce legătură ar avea județul Gorj, cum reiese din indicațiile date mai sus, apoi mi-am amintit că în franceză "gorge" înseamnă "gâtlej".
Oricum, fără acele indicii, era greu de ghicit.

a nimerit orbul Brăila. (!)

Braille

După cum se afirmă și în primul vers, „pisica cosmică” (din textul „Pisica) se întoarce. (!) Chiar dacă ar fi departe de sensurile textului trimiterea la Pisica lui Schrödinger, totuși nu cred că aș exagera prea mult.
Textul, ritmat și rimat jucăuș, are și o bună doză de umor și ironie. Sigur, se apelează și la parabola-simbol.
Îmi place textul, de aceea ofer și o steluță de încurajare.
Succes în continuare!