George Pașa

Rivalitatea nu are de-a face cu reușita operei literare. De aceea, fără prea multe cuvinte, apreciez acest diptic poetic, unul foarte reușit. Nu e neapărat pe gustul meu, nu sunt adeptul melanjului de ură și iubire, dar nu contează gusturile mele estetice în fața acestui text. Sigur, nu se scapă nici aici de "atele" și alte "proptele", dar acest lucru nu impietează ci nimic. Aș recomanda textul.

Da, este un text bunicel, cu ușoare pierderi de ritm, dar, citind și ce ai scris cu ani în urmă, tind să cred că acestea sunt voluntare.
Oricum, e un text plăcut, chiar dacă trist (cum altfel?!).
Eu scrisesem despre miss Pană Ușoară (sigur, se pleacă tot de la Pena Corcodușa) în urmă cu două săptămâni, dar am retras textul un timp și abia acum l-am refăcut vizibil.
Aici:
https://romana.agonia.eu/post/14177960

Albina aia e doar în capul nostru. Autorul s-a eliberat, prin scris, de ea. :)

Aici, sunt mai mult niveluri de lectură, dar aș minți dacă aș putea discerne mai mult de câteva procente din semnificații. Am încercat, în special, lectura „în filigran”: labirintul semantic m-a încurcat și mai mult. Mi-am zis, în cele din urmă, că nu este nici o ieșire, că nu asta se caută neapărat, poate doar o menținere a echilibrului, dacă aș citi într-una dintre chei, finalul textului.
S-ar putea zice, dacă am citi cu atenție titlul (poate unul esențial pentru înțelegerea textului, chiar suficient de reușit), că e un fel de artă poetică, în care alegerea poate părea a hazardului, dacă nu cumva e mai degrabă o ascultare a vocii/vocilor interioare.
Până la urmă, structura „de suprafață” poate releva ceva simplu: iubita caută o carte pentru iubitul său, o carte în care acesta să găsească un prieten „de hârtie” mai bun decât ea (cred că, mai curând, Pantazi, nu Pașadia, dacă ne gândim la „crai” ori poate cu totul altul, dintr-o altă carte). Apoi, după acele „umflări” de mușchi îl translatează pe subiectul liric, prin reverie, odată cu tot Podul Mogoșoaiei, într-un alt topos/ în alte toposuri.
În fine, vocea aceea pare să-i spună: „Scoate dopurile din urechi, nu refuza paharul cu apă, chiar dacă dorești șerbet e trandafiri! Ce-ți mai trebuie, când ai alături cel mai frumos trandafir? Nu-l vezi cum înflorește?!”

Oricum, dincolo de ce-o fi în textul acesta, pe care sigur îl voi mai reciti, echilibrul oricum s-a găsit. Și poate aceasta era, de fapt, ieșirea din text: să păstrezi echilibrul dintre dulce și amar cu o un pahar de apă, că doar și după tărie sau cafea, tot apa rezolvă mai bine. (!)

Scuză-mi aiurelile, dar să știi că delirul meu critic e unul controlat. Și am căutat să dau și de miss Pena. N-am găsit-o. Poate că n-am căutat bine!

A! Păi nu-i corect să dai stea prin contribuția mea! Acum chiar glumesc. (!)
Ma bucur că te-ai prins de la-nceput. Recunoștință mamei tale!
Dar ce-ți veni de mă domnești atât? Mă faci să mă simt și mai bătrân la cei 60 de ani ai mei, pe care zic unii că nu-i arăt. :)

Și, când ajunge-n dormitor,/ zice ca ursu-ntruna: „Mor!”.

„vreun” (am sărit o literă!)

patru catrene și un distih.

Până la urmă, adevărata vocație a fiecăruia dintre noi trebuie să fie aceea de om, indiferent dacă dăm chix sau nu, măcar ne-am străduit. De aceea, oricare mediu - social, profesional - are poezia sa.
Aici e o secvență sublimată din biografia mea, fără a cădea în biografism. Șantierul poate fi la fel de interesant - de ce nu?! - ca bodegile sau vrun alt topos mai mult sau mai puțin magic. Desigur, aici se poate observa și dublul plan al textului: șantierul real, „șantierul” poetic.
Mă bucur că ați receptat textul. Și da, Viorele, intenția a fost să pară o schelă poetică, altminteri, îl așezam în trei catrene și un distih. Merită să mai postez aici, măcar pentru câțiva împătimiți de poezie.
Vă mulțumesc amândurora!

Domnule Ursu, presupun că știți ce este o baladă. Prin urmare, titlul este nepotrivit.

Știu ca nu e aprobat, dar ciudat e că apare în spațiul destinat textelor recomandate.
Corectați aici: "tema literară psalmul. Corect este "specia literară psalmul".

Aș fi dat o notă de trecere pentru această compunere, măcar pentru umor (mai degrabă, unul involuntar). Sigur, n-aș fi iertat greșelile de ortografie.
Nu știu cum apare textul chiar în chenarul destinat articolului de fond. Cred că este o eroare pe site-ul vechi, fiindcă pe varianta nouă nu se întâmplă acest lucru. Culmea, textul nu e nici în pagina autorului. E a doua oară când se întâmplă asta, după textul acela cu lupul.
Nu cred că e o glumă a editorilor, fiindcă această eroare face deservicii site-ului.

Ottilia, nu-i niciun reproș. Textul este așa cum este: cu urcușuri și coborâșuri inerente. Autorul n-are nicio vină, atât s-a putut. Altcândva, poate va fi mai bine. Am înțeles că se dorește o poezie a speranței, dar mie nu-mi pică bine finalul. E un contrast care, probabil, s-a dorit de efect, dar mie mi se pare nelalocul său. E doar o părere.

Sigur, n-aș scrie așa de abscons.
E bine și că te bazezi pe „voturile firelor de iarbă”. Eu m-aș baza pe oameni. Atâți câți au rămas.

Știu că, spre deosebire de alții care scriau pe aici, tu n-ai povestit filmul și să intitulezi rezultatul drept poezie. Însă, pe viitor, ar fi bine dacă ai găsi titluri originale. Dacă ții neapărat să trimiți la acea creație (literară, cinematografică, plastică etc.), poți scrie un subtitlu. Cum crezi că e mai bine.

Nu am văzut filmul „Hiroshima, dragostea mea (trebuie să-mi fac timp și pentru el), dar cred că textul tău este original, fiind doar influențat de trăirile personajelor.
Scrii cu atâta calm interior despre o tragedie a umanității, mai precis, nu există lamentație, doar fiorul trecerii și al iubirii care învinge până și moartea. Este, de fapt, stilul tău, cu o voce interioară tulburătoare.

eu simt nuanța peiorativă. „Compoziție” și „compunere” sunt sinonime. De fapt, în școală se folsește mul mai des termenul de compoziție (literară, plastică ,muzicală etc.). Ai zis de meditație. Cam acea specie literară este. Sigur, nu una în versuri, așa cum se învață în școală.
Glumeam. Tu spune-i cum vrei. Eu știu ce este.

Mă bucur că ai găsit ceva aici. Totuși, detest termenul de compunere pentru o creație literară, fie că nu am pretenția că ar fi poezie, doar un text. Mi-amintește de școală (de parcă aș fi uitat-o!). Și de Emilian, care tot de compuneri vorbește. Eu consider că e o nuanță peiorativă când spui așa unei creții literare. Poate că asta ai vrut. :)
P.s. Să știi că țin la polemică. Sigur, atunci când am cu cine polemiza, nu cu persoane obtuze (nu e cazul tău).

Văd că și încercarea mea cu acel text interactiv de la atelier nu are vreo șansă, că nimeni cu participă acolo.
Cine va mai avea îndemnul să propună vreun alt concurs după eșecul de acum?

Scuzați-mă pentru această observație: acordul corect este "malurile umede".