votez primăvara

Sigur, n-aș scrie așa de abscons.
E bine și că te bazezi pe „voturile firelor de iarbă”. Eu m-aș baza pe oameni. Atâți câți au rămas.

eu m-am bazat de mult pe tine ca om și scriitor. îmi sugerezi cumva altceva? că nu prea înțeleg finalul, acel rămas...
textul e ăsta, inspirat din voioșia naturii care nu cunoaște decât bucuria de a fi. chiar și iarba călcată în picioare are o mândrie a ei, un tonus, o speranță.
mă bucur să fii aici, cu toate că simt un oarece reproș...

Ottilia, nu-i niciun reproș. Textul este așa cum este: cu urcușuri și coborâșuri inerente. Autorul n-are nicio vină, atât s-a putut. Altcândva, poate va fi mai bine. Am înțeles că se dorește o poezie a speranței, dar mie nu-mi pică bine finalul. E un contrast care, probabil, s-a dorit de efect, dar mie mi se pare nelalocul său. E doar o părere.

vai de mama lui, că atât poate. dar, e bine că poate, chiar și atât. putere, înțelegere, reușită, efect, empatie... sunt multe.
mulțumesc pentru sinceritate.
chestiunea că nu ți-a plăcut ție finalul nu m-a ajutat pe mine în niciun fel. altădată, aveam ce să învăț din comentariile tale. acum văd doar o nemulțumire personală pe care nu prea o înțeleg. în fine.
pentru mine textul acesta a venit ca o creangă de cireș înflorită, aplecată spre a o mirosi. și cred că asta contează cel mai mult.

de la prima parte care propune o bucurie de a fi,
la acea revoltă
chiar nu e loc de un tranzit acolo?
asta ai dorit?
că e cam ca și când valsezi și apoi vine partea aia cu discul zgâriat care
strică farmecul clipei

nu zic că ar fi rău, dar prefer prima parte :)

spor!

nici măcar natura nu ne poate oferi numai frumos, de aceea și întorsătura bruscă. sigur că a nu agrea ceva nu înseamnă că este universal valabil. mulțumesc pentru trecere și semn.