George Pașa
Verificat@george-pasa
„„Libertatea omului e partea divină din el.” (Petre Țuțea)”
Cititor pasionat. Pe acest site, din aprilie 2006. A scris câteva cărți și speră că va ajunge cândva "la măsura de aur a lirei".
Colecțiile lui George Pașa
Mulțam fain pentru apropierea de text!
Pe textul:
„lehamite" de George Pașa
Silvia, da, în acea ultimă strofă predomină o atmosferă meditativă, mai multă decantare, spre deosebire de celelalte unde par a fi prea mulți tropi.
Teodor, urmărind comentariile tale, chiar și în alte pagini, constat că o calitate a acestora e de a remarca versurile care și mie mi-au plăcut. În rest, parcă sunt prea standardizate. Dincolo de ele, știu că vrei să spui mai mult. Dar poate e mai bine decât admirația sau nemulțumirea tăcută pe care eu le manifest în ultimul timp.
Vă mulțumesc tuturor!
Cu respect,
Pasa
Pe textul:
„emoția vine și de altundeva" de George Pașa
Ar trebui utilizate în interiorul cuvintelor aceeași literă: \"î\" sau \"â\" (știu că preferi ortografia actuală).
Pe textul:
„se deschide crisalida, ies mâini, oameni" de Ela Victoria Luca
P.s. Scuze pentru încălcarea \"consemnului\", trebuia să tac. Eu oricum citesc scrisul tău cu plăcere.
Pe textul:
„Þărm cu maci sălbateci" de Ioan-Mircea Popovici
Mulțumesc!
Pe textul:
„să meditezi sub teiu-mbătrânit" de George Pașa
Asta e!
Pe textul:
„să meditezi sub teiu-mbătrânit" de George Pașa
Nicole, da, e un fel de negație a negației. Lăsând la o parte faptul că metafora \"magma iubirii\" am mai utilizat-o altădată, aici cred că în noul context e altceva.
Ioana, e o întoarcere în sine pentru a privi mai limpede în celălalt.
Răzvan, într-un fel, \"câmpul de forță\" respinge semnele înșelătoare, lăsând acces numai celor în concordanță cu muzica interioară.
Pe textul:
„și totuși spune ceva" de George Pașa
Pe textul:
„Între mine și lume" de razvan rachieriu
Mulțumesc pentru generozitatea viziunii tale!
Pe textul:
„figurantul" de George Pașa
Pe textul:
„Opriți asfaltarea!" de Ioan Jorz
Pe textul:
„Troparul Învierii" de Ioan-Mircea Popovici
Pe textul:
„Troparul Învierii" de Ioan-Mircea Popovici
\"înțeleg prea bine spațiile\"
\"și noi\"
\"numic nu mai pot atinge acum\"
Iar, între ele, versurile-liant:
\"senzația că orice ai atinge esențial nu atingi\"
\"un bonsai mirat de atâta lumină deodată\"
\"bucuria plantată într-un vas transparent\".
Risc să devin întrebător și să nu primesc din apa vieții, dar e aici cumva un paradox: cu cât limita imposibilului ți se pare mai intuibilă, cu atât te și îndepărtezi de ea. Pentru că echilibrul presupune și acceptarea unui dat. Ramificațiile gândului nu mai duc la limpezirea spațiilor.
Și \"închiderea înainte de răsărit\"... Aici cred că e marea pierdere.
Pe textul:
„oamenii-întrebări nu primesc apă" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„ruinaților" de Vasile Munteanu
Într-un fel, cățărarea pe candelabru amintește nu numai de un motiv străvechi, al poetului-acrobat, dar și de poza de la profilul unui autor de pe aici (nu cred că Vasile s-a gândit la aceasta, sau de ce nu?!) Oricum, strofa a patra mi s-a părut mai reușită.
Pe textul:
„ruinaților" de Vasile Munteanu
Mulțumesc pentru prezența aici.
Cu respect,
Pașa
Pe textul:
„ars buleftrica (5)" de George Pașa
Pe textul:
„ars buleftrica (5)" de George Pașa
Nu e o zeiță, nu e prooroc, magician etc., dar câte puțin dintre acestea. Adică un om.
Pe textul:
„indescriptibilă prietenia, indelebilă" de Ela Victoria Luca

