și totuși spune ceva

acel nimic al tău privit aproape ca într-o oglindă dă spre un fel de semnificație opusă,
versul meu preferat:
“din sine erup sunete lichefiate în magma iubirii”

nicolle

\"mie nu-mi spune mai nimic acest poem\"
\"și totuși spune ceva\"
e aici o legatura strinsa (aparent contradictorie) intre titlu si primul vers al poemului, legat prin nasteri succesive, in sens ivers drumului esentei, de urmatoarele...
sau forma de *supravietuire*, renastere (dureroasa?) prin cuvant...
sau poezia, forma inalta de purificare si intoarcere in noi...

iti recitesc versurile si stiu ca aici e un poem ce trebuie citit in tacere ...

Poemul își creează din sensuri un “câmp de forță”, care respinge “semnele din afară”, iar melodia lui lirică este o eufonie ce curge plăcut în timpanele celor care o citesc.

Vă mulțumesc tuturor pentru semnele voastre de lectură. Am scos versul al treilea din prima strofă deoarece era cam ilogic și cam în plus.
Nicole, da, e un fel de negație a negației. Lăsând la o parte faptul că metafora \"magma iubirii\" am mai utilizat-o altădată, aici cred că în noul context e altceva.
Ioana, e o întoarcere în sine pentru a privi mai limpede în celălalt.
Răzvan, într-un fel, \"câmpul de forță\" respinge semnele înșelătoare, lăsând acces numai celor în concordanță cu muzica interioară.