se deschide crisalida, ies mâini, oameni

Deși textul se țese în jurul unei simbolistici prea uzitate, nu înseamnă că nu aduce și ceva nou, păstrându-se totuși maniera creatoare și vocea pe care am început să o recunosc. Totuși, \"a țese pânze\" și \"pânza de viață\" nu au devenit deja locuri comune, în ciuda contextului diferit? Mă întreb și întreb, deoarece și eu nu reușesc de vreo 20 de ani să mă debarasez de acest imaginar. Chiar dacă spune altceva.
Ar trebui utilizate în interiorul cuvintelor aceeași literă: \"î\" sau \"â\" (știu că preferi ortografia actuală).

\"utilizată\"

doamna ela,
nu comentez scăpările tehnice de redactare
pentru că singurul vinovat ar fi timpul (graba)
ci mă lecuiesc cu strofele 2-3 care-mi plac în mod deosebit.

\"haina cu mâneci curate își acoperă mama
o aduce în mijlocul apei
îi spui tot numai ei poți să îi spui\"

discursul poetic, cu care ne-ați obișnuit,
vine ferm conturând o idee...

un text plăcut iar finalul confirmă împlinirea

\"pânza de viață acoperă încet toate locurile\"

stimă și considerație,
teodor dume,

Nu știu dacă, în cazul poeziei Elei Victoria Luca, mai putem exprima păreri de tipul \"mi-a plăcut/nu mi-a plăcut\" sau \"un poem bun/rău\", asta pentru că poeta are, deja, un discurs poetic individualizat, încărcat de simboluri, o construcție sintactică a poemului, atât de personală. Putem să ne exprimăm părerea, poate, asupra unui ciclu de poezii, a unui volum. De ce nu? Așadar, mă rezum la a spune că o citesc, întotdeauna, cu plăcere, cu surprindere și cu sentimentul că așteptările mele, estetice, nu sunt înșelate. Cu amiciție,

Pașa, eu cred că orice cuvânt poate fi plasat întrun alt context sau alte coordonate, așa cum pânza aici, așa cum imaginarul poate țese el însuși tot soiul de pânze. Indiferent că scriem apă, mamă, pământ, sân, pantof, pasăre, pâine etc. Dacă am reușit, inclusă fiind voita repetiție, să dau noi dimensiuni sau să suprapun noi planuri atunci când am scris un simplu cuvânt, e cât de cât ok. Sunt multe de spus aici, și pro și contra, dar pe mine în ultima vreme nu asta mă preocupă, ci cât de onest cu un text poți fi, cu tine însuți cu ce scrii, cum scrii, și cu cititorii, cu ceea ce au ei de primit. Și tot soiul de asemenea pânze-pânze. Da, am corectat â î, mulțam, a fosr eroare de la alt computer și scăparea mea la relectură.

Teodor, cred că singura scăpare la redactare a fost acel singur î, în loc de â, cum am scris peste tot. E bine să alegem, da, din ceea ce citim, acele fragmente ce se calează pe ceea ce suntem, și e bine de altfel să încercăm să ne lăsăm deoparte pe noi și să primim întregul cu toate imperfecțiunile lui cu tot, să putem primi și ceea ce ne pare mai greu de primit uneori.

Ioan, eu am și poezii slabe, și poezii aproape bune, sau fragmente reușite, sau fragmente aiurea. Știu asta. Eu, una, sunt încă teribil de nemulțumită de stângăcia cu care transcriu ceea ce există aici, în mine, sunt încă revoltată pe mine că nu mă pot simți liberă să las deschisă calea spre lume, să îmi asum realmente expunerea. Sper să o pot face într-o zi.

mulțumesc frumos vouă,
ela

Da, incercam sa existam, sa ne infatisam, mereu si mereu in oglinzi false, uneori intelepciune ne impinge in marginea poeziei, aceasta slabiciune de a incifra in loc de a descifra, nu destainuim ci tainuim... remarc cel mai limpede vers dar si cel mai profund, rostit cu o simplitate darnica!

\"haina cu mâneci curate își acoperă mama
o aduce în mijlocul apei
îi spui tot numai ei poți să îi spui\"

Un semn de citire! DDD

Sunt tot mai rare gesturile simple, gesturile autentice, de neprețuit. Și toate ajung în mijlocul apei.
Mulțumesc pentru semn.

Ela