George Pașa

Uite că Petrache a fost mai rapid, relevând corespondența dintre cele două \"margini\". Voi mai spune că între ele e iubirea, chiar dacă în primul caz avem de-a face cu impulsul inițial al Creației, iar în al doilea, numai de un dor pulsând spre reiterarea armoniei, fără a o atinge. Omul-iluzie și tăcerea sufletului lumii sunt unite prin puterea Cuvântului, chiar dacă \"îmbrăcămintea\" slovelor noastre nu are strălucirea dintâi. De dincolo de zidul translucid mai trece, din când în când, vreo urmă lăsată pe chenarul inimii. Aici ne apropiem, cumva, prin nerostirile noastre. E bine, Ioana.

În prima formă, am remarcat înainte de postare acele \"ne-\", în prima variantă postată nu existau, dar le-am reintrodus, pentru că am ținut la corectitudinea gramaticală și la păstrarea ideii. Mă bucură popasul tău,aici. Mulțumesc!

Realism și alegorie. Personajul tău, vidanjorul, fiind cel care amintește că opririle cele mai frecvente, clar stabilite, sunt tocmai la cei care îl privesc de sus. Și-astfel, le creează \"iluzia curățeniei\" celor care \"nu cred decât în pestilența memoriei\". Aș spune că, în subtext, există și un vidanjor al conștiințelor, dar oare cei care neagă faptul că îl cunosc au așa ceva? Nu, pentru că \"nu se mai poartă\"!

Adriana, credeam prima dată că nu ți-a plăcut textul, dar tu ai remarcat un minus, fapt pentru care îți mulțumesc, pentru că mai rar mi se spune ce nu e bine, existând fie aprobări nenuanțate, fie negații neargumentate. Dar ai revenit și cu un plus, fapt ce mă bucură, știind că nu apreciezi ceva fără să treci prin filtrul sensibilității și rațiunii.

Nicole, mă bucur să te știu printre cititorii mei, pentru că ai uneori o viziune deosebită a esențelor. Da, am reiterat ceva din efectul terapeutic pe care îl are \"roua simplității\". Mulțumesc mult!

Carmen-Manuela, e bine că îți place versul acela, dar poate că n-are nicio valoare decât în contextul întregii pașadine. Mulțumesc!

Petrache, n-am dorit o apologie a frumosului, dar acest lucru ține probabil de niște limite ale textului. Poate și unde poeziile mele se zbat numai într-un cerc închis, nu datorită mesajului în sine, ci unor criterii extraestetice prin care ele nu acced la mai mulți cititori. Mulțumesc pentru că ai (re)descoperit poezia mea pentru cei cărora le e destinată.

Adriana, știam, de aceea am și modificat un cuvânt, dar deviind astfel pe o altă cale o dimensiune a discursului. Pace ție!

Petrache, e aici un text complet, cu rezonanțe filosofice, religioase, mistice. Subtitlul e o bună cheie de înțelegere. Și pe mine m-au atras aceste căutări ale orizontului de dincolo de sine. Aici, cataligele cititorului ar trebui să fie telescopice, pentru a privi cu luciditate, din diverse unghiuri, același fenomen (glumesc, dar e și ceva serios în ceea ce spun).
Încerc, metodic, să urmăresc toți pașii corespunzători sensurilor mesajului, observând, mai întâi, că textul are, cumva, factura unei argumentații lirice, cu o ipoteză (strofa 1), demonstrare (strofele 2 - 6), concluzie (strofa ultimă). Iată cum văd eu, din unghiurile mele subiective:
\"primul pas\" - apropierea timidă de conținutul misterului, până la echilibrarea raportului dorință - rațiune/ privire lucidă;
\"al doilea pas\" - contopirea cu mirajul și saltul calitativ spre altceva;
\"al treilea pas\" - conștientizarea îndepărtării de țintă;
\"al patrulea pas\" - deplasarea spre roșu, ieșirea din sine și apropierea de miezul sufletului universal;
finalul: credința.

E un text foarte bun, în opinia mea și, chiar de îmi voi călca promisiunea pe care mi-am făcut-o de a nu mai acorda \"steluțe\", conștiința mi-e împăcată. Poate vreun critic specialist se va apleca asupra acestei poezii, fiindcă merită.

Mi-au plăcut ultimele patru versuri: \"dezertor fără milă din pagina necitită// hei tu, hai să ne luăm de mână/ singuri și triști/ nici apă, nici pământ\". Cu ideea din incipit nu sunt de acord, dar o respect, totuși, lăsând pe criticii specializați să se exprime.

Mai întâi am ascultat poezia, dar, ciudat (sau poate că nu!), vocea interioară nu mai era a mea, ci parcă a ta. Am încercat după aceea, ca altădată, să mă detașez și să urmăresc structurile, țesătura de idei, dar tot aceeași melodie o auzeam! Remarc numai suprapunerea, pe alocuri, a planurilor, eul poetic aflându-se într-un dialog cu sine, cu Dumnezeu, cu ființa iubită... Ce mai sesizez în ultimele tale texte este prezența interjecției \"oho\", fie cu rol de a exprima preaplinul sufletesc, așa cum cred că se întâmplă aici, fie cu alte conotații.

E unul dintre textele tale bine realizate. Felicitări!

Că moartea e în noi și ne devorează încet-încet nu e o noutate. Ce spui tu nou este că moartea e făptura noastră. Cred în continuare că sunt prea puține cuvinte. Dacă tot ai această tendință, de ce nu scrii poeme într-un vers sau haiku, spre exemplu? E doar o părere, nu trebuie să ții cont de ea.

Sunt câteva versuri mrmorabile în textul tău, în primul rând, versul final. E un text în care parcă se caută pe nenumăratele drumuri văzute și nevăzute chipul Dumnezeirii din om. Un poem despre înălțări și căderi, despre căutarea unei taine ce ține de însăși creația lumii. În ultimele șase versuri din strofa a șasea pare a se regăsi esența textului. Formulările sunt, în opinia mea, voit ermetizate, dar imaginile mi-au revelat un vis straniu pe care l-am avut, cu mulți ani în urmă, când visasemm tot un pergament misterios. Nu știu dacă nu cumva tot printr-o revelare și nu pe cale rațională ai ajuns să scrii acele versuri.

Mi se pare interesantă structura textului. E bine, Petrache!

Am rezonat în special la ultimele două strofe, acestea părându-mi-se și cele mai reușite, fără a nega, sigur, importanța întregului. E un text a cărui bogăție semantică vine mai degrabă din stările create și recreate prin lectură. Dacă aș lua ca exemplu ultimul vers, mi-ar fi greu să spun de ce îmi place. Pentru că prin expresie nu aduce nimic deosebit. contează numai forma trăirii în acest caz.

\"E aici, aș spune, o revelare...\"

Textul are mai multe chei de analiză. E aici aș spune, o revelare a Noului Ierusalim, ca o trăire a unui nou Început. Sau o reîntoarcere la lumea de dinaintea despărțirii limbilor. Saltul din cantitativ în calitativ. Poezia renaște dincolo de semne. Un fior religios răzbate din întregul text, chiar dacă e străbătut de reflexivitate. Ce îmi place în concepția ta creatoare e faptul că mai crezi în cuvinte și nu te lași \"sedus\" de modele trecătoare. Pentru că știi infinitatea de nuanțe ale rostirii.

Între... rămâne un semn de întrebare și punctul de convergență. Timpul - între maculare și spiritul pur de dincolo, între ritm tangibil și nedeslușire. Tu nu vrei să intri cu bocancii în poezia timpului...

Pierderea unuia dintre simțuri ar putea duce la ascuțirea celorlalte, iar nuanțarea culorii, între alb și negru e în relație cu situarea ființei sub zodia viețiimorții. \"Vietatea mică și rece\" a devenit aici \"devoratoare\", inima nu mai vrea să cunoască acel gust de cenușă al pierderilor, de aceea privirea se îndepărtează \"de lumea închegată\".

P.S. Am mai scris un com. la apariția textului, mult mai amplu și mai inspirat, dar am pierdut logarea și, din păcate, și intuiția!

\"Scrisoare mamei\" și \"Să-i caut urma\" sunt poeziile care mi-au plăcut cel mai mult. Regăsesc aici delicatețea, sensibilitatea și ingeniozitatea verbală a autorului. Celelalte au un limbaj pe alocuri forțat (prima), cum ar fi: \"peștilor de inox\", \"ia trenul spre invers\" (se pute formula și altfel), iar în a doua nu e un final prea convingător. Sunt numai niște opinii subiective, autorul știe mai bine.

P.s. Te salut, Valule!

\"zgâriate\"

Vrei să spui că îți e familiar cercul, dar nu mai sta așa prin/ pe la colțuri și mai scrie și poezie. Lasă aceste enunțuri neterminate. Oricum, te aștept și cu poezie, indiferent din ce colț te îndrepți spre adevărul din cer(c).

Aș putea să tot bate câmpii pe marginea acestui text, dar nu pot fi decât sincer. Așa nu! (vorba Elei Luca).

Ai un \"i\" în plus la verbul \"să fi venit\".

Ingenioasă comparația dintre stilist și tăietorul de vie. Fiind scris în memoria tatălui tău, ai tot respectul meu pentru patosul prin care îți exprimi gândurile. Într-un alt context, mi s-ar fi părut nepotrivit. De aceea nici nu insist asupra stilului, spunând că m-a impresionat textul, știind că are mai mult o valoare sufletească, fără pretențiile din estetica \"noului val\".
Cu respect,
George Pașa