***

Mi se pare un text bine structurat, ce îmi spune multe, mai ales prin ceea ce este mai mult sugerat. Deși nu pot spune că sunt un admirator al textelor tale, aici cred că am rezonat. Deoarece \"punctul cu var\", centrul, așteptarea, ceea ce nu s-a spus, ceea ce merită să fie văzut etc. sunt, poate, constantele mai multor existențe. Și, de ce nu, ale generației noastre poetice, atât de risipite în căutări și experimentări diverse, chiar antagonice, dar posibil unite prin căutarea frumosului, indiferent de fațetele acestuia.

nu mai este un secret faptul că am căutat întotdeauna simplitatea, deși lucrurile se complică mereu în spatele acelui \"nespus\" la care cititorul rezonează sau nu
m-aș bucura sî primesc mereu comentarii de acest gen, sincere și lipsite de ipocrizie
apreciez asta

e o confesiune blanda asa cum ne-a obisnuit gelu de ceva vreme incoace

din aceasta poema se poate trage o concluzie ca sa zic asa biografismul a murit traiasca biografismul
desigur glumesc

perspectivele textului trimit catre un anumit orizont putem sa-l numim chiar un orizont de asteptare / acest orizont declanseaza apoi acele actele imaginare din care este compus textul

in cazul poeziei lui gelu aceste imaginare intra in interactiune cu trecutul real si iese ce iese

o poema foarte frumoasa si pasnica

in cazul poeziei lui gelu aceste <> imaginare

este vb despre un poem resuscitat, evident mai vechi, din care am tăiat ce se cuvenea și căruia i-am dat o notă biografică, deși dacă e să fiu sincer până la capăt, e doar pură imaginație, lucrurile nu s-au întâmplat niciodată, deși ar fi putut să se întâmple (idee care m-a atras) într-un anumit context emoțional
îți aduci aminte de după amiezele de vară când cu greu adunai patru, cinci băieți pentru o miuță?
asta am avut în vedere, senzația de însingurare, amplificată de căldura insuportabilă, care te trimite în casă, unde este la fel de cald și plicti, etc
mulțumesc pentru cuvinte

în schimb, eu SUNT un admirator al textelor tale și o spun clar și răspicat, mă urc și pe cutia din colțul vorbitorului în parcul moghioroș și o mai spun o dată.

am avut dimineți la rând când mă trezeam, mă dădeam jos din pat, mergeam să mă spăl pe dinți, să mănânc bla bla bla... și tot drumul până la birou repetam, în gând sau - ca un dement - cu voce tare \"m-am dat jos din pat și am oprit casetofonul\". cum dracu poți să scrii așa ceva, atât de simplu, puternic și, mai ales, azi??? :) versul ăsta cu casetofonul îl găsesc bestial. și nu, nu e la mișto ce zic, nu sunt nici bou și nici beat acuma... :) te-am citit peste tot pe unde ai scris în ultima vreme și cred că și dacă vei scrie vreodată nașpa, tot are să-mi placă.

na, că am făcut și asta (osanale, chapeau...), mi se întâmplă extrem de rar, am un orgoliu & un ego destul de pizdoase, dar tu chiar meriți toată admirația mea. și mai am câțiva preteni care-mi împărtășesc punctul de vedere.

iar ce ai postat aici știam de pe clubliterar, n-am ce să zic, exprimă incredibil de fain aceeași dulce neputință & nostalgie - pentru care citesc mereu ce scrii.

da, pe club e varianta veche a poemului, l-am mai ajustat acum, cred că arată un pic mai bine așa,tuns și frezat
despre celelalte, aprecieri & stuff, habar n-am dacă le merit
oricum, mulțam
speram că ai să vii cu un comm pe textul meu, am citit ce ai postat aici și mi-a plăcut, cu toate că n-am lăsat semn
mă enervează comentariile răutăcioase, nu le înțeleg miza
în sfârșit

gelu, n-am ce să comentez pe textul tău, mie îmi place cum scrii și gata. mi-aș dori să pot scrie atât de simplu & intens. și în același timp discret, evaziv etc. de-aia nu comentez pe text acum.

promit însă că am să o fac dacă o să am o părere critică sau sugestie diferită, îmbunătățiri etc. pe viitor.

mersi de aprecieri pt txt-le mele. inutil să mai spun că mă onorează.

și exact cuvântul acela \"miză\" l-am folosit & parafolosit și eu, în comm-urile legate de tot jegul pe care unii îl varsă acolo, războindu-se cel mai adesea între ei în subsolul textului meu... nu înțeleg... probabil că spațiul ăsta virtual poezie.ro e singura realitate în care trăiesc bieții de ei, și de aceea cea mai importantă. sunt în stare să se descalifice dpdv uman pt. a-și apăra orgoliul rănit etc.

și eu am fost la un moment dat paratrăznetul anumitor frustrați, chiar m-am supărat, nu pentru că mi-au făcut praf niște texte (care ele însele nu aveau sus numita miză, neputând fi incluse, de ex, într-o chestie mai largă sau de pespectivă, ci aveau doar valențe temporare, fără finalitate, așa cum sunt destule texte), ci pentru vehemența cu care contestau valoarea acelor poeme
de parcă de asta depindea ceva vital, sau în sfârșit, o chestiune de maximă stringență hermeneutică (cred că bat un pic câmpii, e cam târziu, finally)
ce voiam să spun este că te invidiez un pic pentru poemul mult discutat cu \"puța\" :)
eu chiar am avut o astfel de experiență, m-am închis într-o după amiază cu o prietenă în wc și nu am mai vrut să ieșim, au venit părinții, a fost scandal etc
cred că aveam vreo cinci ani
ceilalți copii se jucau exact în acea lumină gălbuie, în care pluteau fantasmatic firicele de praf și insecte
acolo, în acel wc, care nu era deloc sordid, dar era totuși un wc, am avut cred prima și cea mai intensă (nu glumesc) experiență sexuală, pe care aveam să o regăsesc cumva descrisă de Cărtărescu în Nostalgia parcă și de tine acum
poate mai vb ca să dezvoltăm subiectul

e o chestie similară, extrem de faină, în ultima carte a lui Liiceanu, Scrisori către fiul meu, în care personajul Gabriel își admiră trupul în plină expansiune adolescentină, o experiență auto-erotică, dacă îi pot spune așa, pe care de altfel toți o trăim, dar pe care ne temem (din ignoranță? din ipocrizie? din pudoare) să o împărtășim prin scris
iar dacă totuși o facem, ne pomenim că vine peste noi tăvălugul conformiștilor, care găsesc în cuvinte inocente precum \"puță\" expresii ale unor imagerii deviaționiste, ceea ce este evident hilar

mă bucur să te pot citi iar aici...bine ai revenit


ca în multe poezii de-ale tale și aici apare autorul care povestește calm, încet, fără prețiozități, dând senzația că spune lucruri banale, amănunte fără vreo importanță, când de fapt aici se reface, se rețese o întreagă lume interioară, o temă uriașă, da, în spatele calmului aparent și al textului stau o mulțime de sensuri și de imagini

mie uneia asta mi-a plăcut aici, faptul că surprinzi prin contrastul puternic dintre tonul textului și idee, nu explici, nu te aventurezi prea mult, rămâi la o simplitate zveltă și curată iar asta înseamnă că îți respecți stilul ceea ce e de lăudat(zic eu în timp ce te laud:))


salut, vecine


dana


PS: titlul nu îmi place, întotdeauna m-au enervat steluțele alea, îmi par chiar urâcioase

Dana:
trebuie să recunosc că discuțiile cu tine mi-au dat de gândit, iar rezultatul se vede
îți apreciez, ca de obicei, sinceritatea
nici mie nu-mi place titlul, dar nu am găsit un înlocuitor pentru precedentul, \"until the end of time\", care era un pic bombastic
sunt deschis la sugestii :)
te salut și eu și te rog, vino mereu pe aici, îmi face bine

intre globii oculari este parcul acela - iar punctul cu var nu-l mai sterge nici un tunami
ma bucur sa te recitesc si ca nu numai ei \"bat cimpii\".....dar vorba imi este neleganata precum a ta

bine ai revenit, domnule Gelu!
văd aici un poem calm, sensibil în care a pătruns simplitatea pură și reîntoarcerea la ceea ce ne-am fi dorit fiecare. de fapt sunt adevăratele stări din care se naște poezia trăită.
textul are un farmec aparte tocmai pentru această simplitate care implică o lectură atentă și pătrunderea în adâncul mesajului.

\"poate că
există mereu o întoarcere
o privire înapoi pentru că acolo
rămâne întotdeauna ceva nespus
întotdeauna ceva care merită
să fie văzut iar
chit că lumea aia a murit
chit că
din terenul ăla nu a mai rămas
decât un câmp cu bălării\"

din unghiul meu de vedere acest poem (reușit)reprezintă o firimitură din viață

da, există mereu o întoarcere

mulțumesc pentru acest text (deosebit de sugestiv)prin care am trecut tăcut
pentru a putea privi înapoi pentru că\" acolo rămâne întotdeauna ceva nespus\"...

cu sinceritate,
teodor dume,

revin

Gelu,
trebuie să îți spun că poezia ta de aici mi-a adus aminte de o poveste pe care am scris-o prin \'87 sau \'88 împreună cu un om foarte drag mie, poveste pe care ți-o las aici în dar(a fost publicată la vremea aceea într-un ziar oarecare de provincie dar retrasă repede și \"sancționați\" drastic autorii și cei care au acceptat atunci publicarea ei, asta-i o paranteză inutilă, cu siguranță că îmi va părea rău că am lăsat-o dar asta e...:)

îți scriu povestea aceasta acum din amintire, e recompusă, inițial nu era scrisă așa, nu mai am manuscrisul, știu doar că era un jam fain, ideea mi-a rămas însă în minte, sper să îți placă și ție, ți-o ofer pentru că mi-a plăcut mult de tot poezia ta de aici și nu m-am învrednicit să îți las o stea(știi că mă enervează la culme să elaborez comentarii justificatoare de stele iar tu ești un autor mult prea puternic ca să ai nevoie de onoruri virtuale):


Despre cum poate influența un nivel de trai prea ridicat singurătatea


În blocul nostru trăiesc foarte mulți oameni săraci. Oamenii au copii foarte mulți și salarii foarte mici. Le e greu să cumpere câteo minge pentru fiecare copil al lor. Cumpără doar o singură minge pentru toți. Când copiii se adună în fața blocului să joace fotbal o minge le este desigur îndeajuns.
Copilul cu mingea este mereu cel mai așteptat.
Copiii au o singură minge și joacă fotbal cu ea. Împreună. Ei sunt fericiți. Împreună. Dacă părinții ar avea salarii mari cu siguranță ar cumpăra fiecărui copil câteo minge. Atunci fiecare copil s-ar juca singur cu mingea primită în dar. Și ar fi triști.
E bine. Copiii joacă împreună fotbal. E bine. Copiii sunt fericiți.


PS: nu vreau să plec fără să îți mai spun că titlul anterior mi se pare mult mai bun


dana

prea lungă concluzia-rezumat

ar fi trebuit să arate așa:

poveste în dar pentru mingea de fotbal din poezia lui Gelu(un fel de stea galbenă)

Anni, Teodor
mulțumesc pentru cuvinte și pentru că v-ați făcut timp să treceți pe aici, mi-ar face plăcere oricând să reveniți

Dana:
povestea ta este povestea multor copii din acea perioadă (și nu numai)
eu am evocat cumva, deși într-un timp mai apropiat de cel de acum, povestea acelor copii amărâți printre care, mărturisesc, am fost și eu, în romanul Fabian

spre deosebire de noi, astia care mai scriem, tu ai o calitate care te face un poet adevarat. Calitatea consta chiar in sinceritatea pe care o folosesti in texte dar si stiinta de a doza emotia astfel incat sa nu pici in patetic. Acea calitate pe care sper sa o regasesc si eu in drumul meu la un moment dat sau daca nu sa ma pot lauda cunoscutilor uite domnule eu il cunosc pe gelu de mult

Un poem frumos, simplu și sincer, în ciuda cîtorva versuri mai puțin inspirate și a unor termeni mai puțin poetici. Important că generează emoție chiar dacă pare neșlefuit.

îmi pare rău că vă răspund așa târziu, îmi cer scuze pentru asta
nu pot decât să apelez la zicala aia de urgență, mai bine mai târziu decât niciodată, și să vă mulțumesc pentru semn și pentru aprecieri